Sfântul Ocrotitor al Capitalei a fost cinstit pe Colina Patriarhiei

Ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și al Catedralei Patriarhale istorice, a fost un prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru mii de credincioși și pelerini sosiți atât din Capitală, cât și din alte zone ale țării, pe Colina Bucuriei. Evenimentele dedicate sărbătorii Cuviosului au culminat astăzi, 27 octombrie 2026, cu Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un impresionant sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, în prezența unui număr mare de închinători. La final, Preafericirea Sa a adresat un mesaj de mulțumire ierarhilor invitați, pelerinilor, precum și tuturor celor care s‑au implicat în organizarea sărbătorii hramului Catedralei Patriarhale.

Capitala țării noastre a fost și în acest an, la finalul lunii octombrie, locul în care zeci de mii de iubitori de sfinți, pelerini din toate regiunile țării, au participat cu evlavie și credință la sărbătoarea Catedralei Patriarhale. În ziua cinstirii Sfântului Ocrotitor al Bucureștilor, precum și în ajun, pelerinajul din Capitală s‑a intensificat, credincioșii așteptând răbdători ore întregi, pe o vreme ploioasă, pentru a petrece o clipă de rugăciune la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la cele care adăpostesc fragmente din moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, precum și la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, o nevoitoare contemporană recent trecută în rândul sfinților.

Răbdarea și evlavia credincioșilor care și‑au îndreptat pașii spre Colina Patriarhiei pe întreaga perioadă a pelerinajului au fost întărite în aceste zile de slujbele de seară și de dimineață care au înfrumusețat sărbătoarea hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale, precum și de darurile alimentare oferite de reprezentanții celor 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Fiecare închinător care a trecut pe la „Baldachinul Sfinților” a primit, de asemenea, darul Preafericitului Părinte Daniel, constând în iconițe cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie și al Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea.

Dumnezeiasca Liturghie din ziua hramului, momentul culminant al întregii perioade de sărbătoare, a fost săvârșită la Altarul de vară de Întâistătătorul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor numeros de arhierei din care au făcut parte: IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului; IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei; IPS Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal; IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei; IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei; IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; IPS Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord; PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului; PS Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei; PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului; PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud; PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului; PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului; PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; PS Părinte Benedict, Episcopul Sălajului; PS Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei; PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix; PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei; PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei; PS Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord; PS Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei; PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal; PS Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal; PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor; PS Părinte Ilarion Făgărășeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; PS Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei; PS Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului; PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; PS Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului; PS Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului; PS Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei; PS Părinte Maxim Danubianul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei; PS Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei; PS Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande.

„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi”

La momentul rânduit după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învățătură în deschiderea căruia a arătat că odihna promisă de Mântuitorul Iisus Hristos în textul evanghelic al zilei este pacea și bucuria în Duhul Sfânt primite ca răsplată de sfinții nevoitori, dar și de credincioșii care se ostenesc așteptând pentru a cinsti sfintele lor moaște: „Pasajul evanghelic în care am auzit îndemnul Domnului Iisus Hristos, «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi» (Matei 11, 28), a fost rânduit spre a fi citit la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou deoarece se referă, în general, la viața celor care s‑au ostenit mult, care s‑au rugat mult și care au postit mult. Aceștia au fost, în primul rând, sfinții cuvioși, monahi și monahii. Și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost un om al multor osteneli sau nevoințe ascetice ori filocalice, al multor postiri, al multor rugăciuni, trăind o viață în sărăcie, smerenie și simplitate. Astfel de oameni, care s‑au ostenit mult în timpul vieții, sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu, care, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, «nu este mâncare și băutură, ci pace și bucurie în Duhul Sfânt» (Romani 14, 17). Cei care se nevoiesc prin osteneli duhovnicești și cei împovărați uneori prin încercările grele ale vieții găsesc odihnă în iubirea milostivă a Domnului Iisus Hristos. De aceea, El spune: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi». În acest sens, Hristos Domnul dăruiește odihna sau pacea Sa și tuturor pelerinilor care se ostenesc, care vin de la distanțe mari și așteaptă mult la rând pentru a cinsti moaștele sfinților sau sfintele lor icoane făcătoare de minuni”.

„Prin rugăciune, a fost tot timpul împreună cu Dumnezeu și cu sfinții”

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a evocat reperele biografice ale Ocrotitorului Bucureștilor, amintind trecerea sa tainică de la viața de păstor milostiv la cea de monah și pustnic, precum și descoperirea miraculoasă a sfintelor sale moaște: „După cum se arată în Sinaxarul zilei de 27 octombrie, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi sau Basarabov - un sat din sudul Dunării, aproape de orașul Ruse din Bulgaria de astăzi - era vlah sau român de neam și a trăit în veacul al 13‑lea sau al 14‑lea, în timpul Țaratului sau Regatului de la Târnovo, care a ființat între anii 1185 și 1396, întemeiat de români și de bulgari, sub conducerea fraților Petru și Ioan Asan, români de neam. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost mai întâi păstor. El păștea oile și vitele sătenilor pe câmp și se ruga mult, împărțind celor săraci o parte din ceea ce primea de la sătenii ale căror vite le păștea. Era atât de sensibil și de milostiv în sufletul său, încât se spune că trei ani de‑a rândul s‑a pocăit și a plâns pentru că, din greșeală, a călcat cu piciorul pe un pui de pasăre și l‑a strivit. Vedem câtă smerenie, milostivire, sensibilitate și bunătate există în sfinți, în oamenii care, prin post aspru și rugăciune multă, s‑au eliberat de violență, de porniri pătimașe, de apucături egoiste și s‑au împărtășit de iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu Cel Milostiv, Care iubește pe toți oamenii și întreaga lume făcută de El. În singurătatea muncii lui de păstor de vite, el s‑a rugat foarte mult și nu s‑a simțit niciodată singur, tocmai pentru că, prin rugăciune, a fost tot timpul împreună cu Dumnezeu și cu sfinții Lui. Când un om se roagă, nu este singur, ci împreună cu Dumnezeu și cu sfinții. Omul devine singur numai când nu se mai roagă. Pentru că Sfântul Cuvios Dimitrie era un om al rugăciunii, din întâlnirea lui cu Domnul Iisus Hristos Cel blând și smerit a devenit și el, la rândul său, smerit și blând. Această smerenie este vindecătoare de patimi ale trupului și de gânduri pătimașe. Fiindcă petrecea timpul mai mult în natură, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a început să simtă că întreaga creație este casa lui Dumnezeu, că toate frumusețile naturii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru oameni și că orice ființă din natură este iubită de Dumnezeu, Care o menține în existență. Mai târziu, păstorul evlavios și milos a devenit monah într‑o mănăstire de pe valea râului Lom, un afluent al Dunării, iar apoi a viețuit ca pustnic într‑o peșteră, în post și rugăciune, lângă râul Lom. Mai știm despre sfânt că atunci când și‑a simțit sfârșitul aproape, s‑a așezat între două lespezi de piatră, ca într‑un sicriu natural, iar apoi și‑a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în singurătate, neavând nici un om prezent la moartea sa, decât o mulțime nevăzută de îngeri. După multă vreme, apa Lomului s‑a revărsat, lespezile de piatră s‑au surpat, iar trupul său a stat în apă până când sfântul s‑a arătat în vis unei copile bolnave, iar părinții ei, împreună cu alți oameni, au aflat moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie”.

„Evlavia poporului față de Sfântul Dimitrie cel Nou”

De asemenea, Patriarhul României a subliniat lucrarea minunată a lui Dumnezeu în istorie, prezentând parcursul istoric al sfintelor moaște ale Ocrotitorului Bucureștilor: „Mitropolitul Grigorie al II‑lea al Țării Românești le‑a așezat în ziua de 13 iulie 1774 în Catedrala Mitropolitană de atunci, acum Catedrală Patriarhală. Evlavia poporului față de Sfântul Dimitrie cel Nou a crescut foarte mult, iar sfântul a făcut multe minuni. A făcut minuni în timpul ciumei, în timpul secetei și a dăruit sănătate multor oameni bolnavi care au venit să cinstească sfintele sale moaște și să se roage lui. În scurt timp, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost considerat, alături de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitor al orașului București, fiind și ocrotitor al Țării Românești, alături de Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș. Cinstirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost generalizată în țara noastră în anul 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian Marina, a trecut în rândul sfinților din calendar mai mulți sfinți români și a generalizat cultul unor sfinți locali. Ceremoniile privind proclamarea canonizării și a generalizării cultului unor sfinți locali au avut loc la 27 octombrie 1955. Au venit atunci la București ierarhi din țară și din străinătate care, împreună cu mulțimea de clerici, monahi și credincioși români, au arătat multă prețuire față de sfinții al căror cult a fost generalizat, dar mai ales față de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și față de Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva de la Iași”.

Preafericirea Sa a vorbit și despre felul în care autoritățile comuniste au căutat să restricționeze manifestarea evlaviei credincioșilor față de Sfântul Dimitrie: „În toamna anului 1989, conducerea comunistă a țării a interzis organizarea hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală, fixând pentru aceeași dată de 27 octombrie 1989 o sesiune de lucru a Marii Adunări Naționale în clădirea din apropierea catedralei. Supus presiunilor și amenințărilor, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a transferat racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la o altă biserică, și anume la Biserica «Sfântul Nicolae»‑Vlădica, în vecinătatea Catedralei Patriarhale. Însă în 22 decembrie 1989, regimul comunist ateu a căzut ca urmare a Revoluției anticomuniste, iar oamenii bucuroși cântau pe străzile Capitalei «Cu noi este Dumnezeu». Între timp, clădirea în care conducătorii comuniști organizau altădată sesiunile Marii Adunări Naționale a fost dată în folosință Bisericii Ortodoxe Române în anul 1996, devenind Palatul Patriarhiei, iar în anul 2007, la 27 octombrie, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în această clădire a fost înființat Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, care, prin intermediul Radioului și Televiziunii TRINITAS, transmite zilnic Sfânta Liturghie și Vecernia din Catedrala Patriarhală, unde se află moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, spre bucuria a milioane de credincioși ortodocși români din țară și din diaspora română”.

„Pelerinajul este un act de credință, de speranță și de iubire”

În cele din urmă, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că pelerinajul constituie un eveniment de întărire a credinței, amintind că sfinții nu sunt concurenți ai lui Hristos, ci mărturisitori ai sfințeniei Sale dăruite oamenilor: „Când cinstim moaștele sfinților, noi nu cinstim oase, cum greșit spun unii necunoscători ai vieții duhovnicești și rău intenționați, ci noi ne întâlnim cu persoana sfântului ale cărui moaște se află în fața noastră. Când cinstim sfintele icoane, nu cinstim lemnul, ci noi cinstim persoana sfântului care este reprezentat în icoană. De aceea, credincioșii evlavioși care se roagă simt prezența harului Duhului Sfânt lucrător în sfinți și se bucură, iar cei care nu au credință și evlavie se tulbură când se întâlnesc cu icoanele sfinților și cu moaștele sfinților. Sfinții nu concurează pe Hristos, ci arată că sfințenia Aceluia ce este Unul Sfânt se împărtășește oamenilor care cred în El și‑L iubesc pe El. Noi nu cinstim în sfinți natura umană în sine, ci harul lui Dumnezeu Cel sfânt și sfințitor, prezent și lucrător în natura umană. Vedem cum sfinți din diferite timpuri și din diferite părți ale lumii au trecut și ei prin necazuri, prin suferințe, prin boală, prin umiliri, iar Dumnezeu a binevoit ca harul Său vindecător și eliberator să se arate prin ei, deoarece au cerut ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune, pocăință și post. Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare. Pelerinajul este un act de credință, de speranță și de iubire, dar este și moment de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El. De asemenea, pelerinajul este un act de pocăință pentru păcate și cerere a iertării. Este un prilej de a cere sfinților să ne ajute să‑L iubim pe Dumnezeu așa cum L‑au iubit și ei, să ne dăruiască putere ca noi, fiind călători în lumea aceasta, să ajungem în cele din urmă la patria cerească, la «cetatea veșnică din ceruri» (Evrei 13, 14). Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae ne învață că este o legătură tainică între sufletul sfinților din ceruri și icoanele și moaștele lor de pe pământ: «Deoarece, precum sufletul nemuritor al sfinților înaintează în iubirea și sfințenia nesfârșită a lui Dumnezeu, tot așa sfințenia sufletului se comunică treptat și sfintelor icoane și sfintelor moaște ale sfinților respectivi», afirmă acesta în volumul al treilea al Teologiei Dogmatice Ortodoxe. De aceea, hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, de împrospătare a rugăciunii, de cunoaștere a altor persoane decât cele pe care le întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi”.

„Bucurie a comuniunii sfinților rugători pentru noi”

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt în care a evidențiat importanța aducerii spre închinare a cinstitelor moaște ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, precum și a relației sfinților din diferite locuri și timpuri cu toți credincioșii care îi cheamă în rugăciune: „Sfinții lui Dumnezeu sunt și prietenii lui Dumnezeu, învățători ai noștri și rugători pentru noi. De aceea, cinstirea lor este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare. În mod deosebit, anul acesta, la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au fost aduse și sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, care a trecut la Domnul în anul 2014. Ca perioadă de timp, este cea mai apropiată de noi dintre toți sfinții canonizați de Biserică. În secolul al 14‑lea s‑a dezvoltat la Muntele Athos și în țările balcanice o puternică mișcare isihastă, a rugăciunii minții sau inimii, pe care a practicat‑o și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, dar și o Cuvioasă din secolul al 21‑lea, Sfânta Elisabeta de la Pasărea, persoane provenite din timpuri diferite și din contexte sociale diferite. Sfinții sunt întotdeauna alături de credincioșii care Îl iubesc pe Hristos și doresc să împlinească voia Lui în viața lor. Sfânta aceasta ne arată că sfințenia este posibilă în orice vreme și în orice loc, deoarece ea nu depinde de loc, timp, rangul social sau situația din comunitate, ci de relația noastră cu Dumnezeu Cel unul Sfânt. Sfinții ne ajută să împlinim chemarea pe care a primit‑o omul de la începutul lumii, când Adam și Eva au fost creați după chipul lui Dumnezeu, dar meniți să ajungă și la asemănarea cu El. (...) Tuturor le este dat, în dar, chipul lui Dumnezeu, iar acesta are ca rezultat faptul că sufletul omului este nemuritor, fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu. Moartea este o despărțire a sufletului de trup, dar nu o desființare a sufletului. Sfinții din ceruri simt când noi îi iubim, când îi cinstim pe ei, icoana lor, sfintele lor moaște sau locurile unde au viețuit, pentru că ei sunt cu adevărat vii. În această bucurie a comuniunii sfinților rugători pentru noi, am serbat astăzi pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi”.

Recunoștință pentru organizatorii hramului

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit ierarhilor prezenți la slujba de hram și celorlalți slujitori care au participat la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pe parcursul întregii perioade, dar şi coralelor și grupurilor psaltice care au înfrumusețat slujbele religioase din aceste zile, în special Corului preoților militari „Sacerdotes Militares”, recent înființat, care a dat răspunsurile liturgice la praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, când a avut loc și proclamarea sărbătorii Soborul Sfinților Martiri Militari. Totodată, Preafericirea Sa a oferit mulțumiri tuturor instituțiilor și persoanelor care s‑au implicat în organizarea acestei celebrări: Jandarmeriei Române; Primăriei Generale a Municipiului București; Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București; Poliției Române; Brigăzii Rutiere; Serviciului de Ambulanță București‑Ilfov; Inspectoratului pentru Situații de Urgență București‑Ilfov; Poliției Locale a Municipiului București; celor 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Bucureștilor; membrilor Consiliului Național Bisericesc și ai Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părinților slujitori de la mănăstiri, parohii și Catedrala Patriarhală; Parohiei Afumați 2 din Protoieria Ilfov Nord; Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, precum și credincioșilor și pelerinilor care au fost prezenți pe Colina Bucuriei în aceste zile de sărbătoare.