Mocanii săceleni au dat țării o seamă de personalități
Prezența unui frumos portret de săcelean, pictat în jurul anului 1840, expus în Muzeul de Artă din Brașov, prilejuiește privitorului o scurtă întoarcere în trecutul vestiților oieri din Săcele. Astăzi este un mic orașel, dar în trecut Săcele era o mare comună (atestată documentar în 1366), care avea în componență satele: Baciu, Turcheș, Cernatu, Satulung, Purcăreni, Tărlungeni și Zizin. Cele șapte sate, întemeiate în imediata apropiere a cetății Brașovului, au fost locuite neîntrerupt de români mocani care plecau cu turmele în transhumanţă. Mocanii săceleni erau foarte înstăriţi, dar și iubitori de carte, astfel că își trimiteau feciorii la universități din Italia, Belgia, Franţa și Germania. Aceştia se întorceau acasă și deveneau profesori la şcolile superioare din Cluj, Iaşi, Bucureşti și Brașov.
Între oamenii de seamă, proveniți din familiile mocanilor săceleni, se află: Episcopul Filotei al Buzăului (1805-1860); Nicolae Popea (1826- 1908) - primul episcop ortodox al Caransebeşului, Ioan V. Socec (1830- 1896), fondatorul renumitei librării Socec; George Giuglea (1884-1967), membru corespondent al Academiei Române; George Moroianu (1870- 1945), economist și diplomat; gemenii Alexandru și Ion Lapedatu, primul fiind istoric, profesor, fost ministru, președinte al Senatului României și președinte al Academiei Române, iar cel de-al doilea, economist, ministru, academician, guvernator al Băncii Naționale și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918. Alte personalități originare din Săcele: economistul Victor Jinga (1901-1990), actorul și scriitorul Darie Magheru (1923-1983), matematicianul Mihály Bencze (n. 1954), economistul Gheorghe Dragoș, istoricul Ilie Minea și profesorul Nicolae Colceag (1863- 1942).
Vechii mocani săceleni au lăsat un patrimoniu spiritual extrem de valoros. Fiind iubitori de Dumnezeu, au ridicat în timp șapte biserici ortodoxe, trei dintre ele fiind monumente istorice. În Săcele există un muzeu etnografic în care se păstrează peste 35.000 de exponate.