Moment aniversar în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti, 27 septembrie 2023, s-au împlinit 14 ani de la momentul ridicării Eparhiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian la slujirea de Arhiepiscop.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit miercuri Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din Administraţia eparhială. La momentele liturgice din catedrală au participat preoţi, elevi de la clasele primare şi liceale din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, precum şi credincioşi şi tineri din eparhie, delegaţi la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) care a avut loc anul acesta la Timişoara.
În timpul slujbei, au fost rostite rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată asupra Eparhiei Dunării de Jos şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian în cei 14 ani de rodnică slujire ca Arhiepiscop. La momentul cuvenit din cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Valentin Barbu.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit despre viaţa şi activitatea pastoral-misionară şi cărturărească a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, evidenţiind o serie de calităţi și virtuți ce au împodobit lucrarea pastoral-misionară a acestui mare ierarh al Bisericii. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că în vremea Sfântului Antim Ivireanul şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu cultura şi spiritualitatea românească au cunoscut o mare înflorire.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Te Deum la acest moment aniversar al Eparhiei Dunării de Jos. La final, ierarhul a mulţumit tuturor participanţilor la această sărbătoare eparhială.