Moment istoric în satul Băcioiu
Cu fanfară, îmbrăcaţi în straie noi, având carpete atârnate pe gardul din faţa casei, cu mese întinse având colaci şi fructe, cum e obiceiul pe aceste meleaguri, aşa l-au întâmpinat duminică, 25 august 2013, credincioşii din Băcioiu pe Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, când a avut loc sfinţirea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“.
De la intrarea în sat, în cântece specifice, ierarhul, urcat într-o caleaşcă trasă de doi huţuli, i-a binecuvântat pe toţi cei care i-au ieşit în întâmpinare. Apoi, toată suflarea din comuna Corbasca s-a strâns în jurul sfântului lăcaş, situat „ca o inimă“ în mijlocul comunităţii, după cum a menţionat Preasfinţia Sa, pentru a participa la un eveniment istoric pentru aceste meleaguri. Înconjurat de un sobor de 20 de preoţi, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţire, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale, respectiv deputatul zonei, Gabriel Vlase, şi Ciobotaru Vasilică, primarul comunei Corbasca, alături de alte oficialităţi. Târnosirea lăcaşului de rugăciune a fost aşteptată de toată comunitatea, deoarece, conform tradiţiei, este singura ocazie în care bărbaţii şi femeile pot intra să se închine în sfântul altar. În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a evocat rolul pe care vrednicul de pomenire arhiepiscop Adrian Hriţcu şi părintele ieromonah Calistrat de la Pogleţ l-au avut în finalizarea acestui proiect duhovnicesc. „Astăzi, aici, la Băcioiu, înscriem o pagină de istorie, întrucât putem spune că, în acest sat, creştinismul abia începe. Astăzi (n.r. duminică) s-a împlinit dorinţa aceastei comunităţi, să aibă un sfânt lăcaş. Mă bucur că aţi venit din toate părţile, cler şi credincioşi, pentru a consemna o filă de istorie în inimile fiecăruia dintre noi. S-a înălţat această biserică, dorită de iubiţii noştri fii duhovniceşti. Ea a fost dorită de moşii şi strămoşii voştri, care au ţinut să ridice peste timp un lăcaş de închinare, o poartă a cerului, prin care să se recunoască Dumnezeu în lucrarea lor cea sfântă. A fost dorită acestă biserică şi de autorităţi şi este aici deputatul locului, Gabriel Vlase, care de multă vreme s-a străduit să ridice un lăcaş de închinare pentru creştinii ortodocşi din această zonă. Dar iniţiativa, ctitorul moral al aceste zidiri este un mare părinte duhovnicesc, chemat să răspundă la nevoile spirituale ale maicilor de la Pogleţ, părintele Calistrat, pe care Dumnezeu l-a chemat la cele veşnice. Cuvioşia Sa ne priveşte din ceruri astăzi, întrucât am împlinit voia lui, dorinţa lui de a construi un lăcaş de închinare, unde aceşti creştini să se întâlnească cu Dumnezeu“, a amintit PS Ioachim Băcăuanul, care a remarcat, în continuare, jertfelnicia celor doi ctitori principali la edificarea bisericii din Băcioiu.
Lucrare sfântă, împlinită prin osteneala ctitorilor
„Părintele Calistrat a exercitat paternitate duhovnicească pentru credincioşii de aici, vizitându-i adesea, aducându-le un cuvânt de îmbărbătare, sprijin când necazurile i-au împresurat. Apoi, prin părţile acestea a binevoit Dumnezeu să se adauge Înalt Preasfinţitul Adrian Hriţcu, iarăşi de veşnică pomenire. Sufletele acestor doi ctitori, unul moral şi unul material, sunt în ceruri şi ne privesc, şi îi pomenim, şi se roagă la Dumnezeu ca lucrarea lor sfântă să fie împlinită astăzi. Ei au avut iniţiativa de a pleca de la această lucrare, şi după aceea, aşa cum am mai spus, s-au adăugat şi alţii. Acum, însă, am ajuns la această împlinire, zi festivă, când lacrimile, ostenelile şi neodihna mai curând ale maicilor de la Pogleţ, ale părintelui Arsenie de la Berzunţi, ale celor cărora le-a fost încredinţată coordonarea lucrărilor de aici, poate se usucă sau poate se împlinesc astăzi, întrucât osteneala lor nu a fost zadarnică“, a adăugat Preasfinţia Sa, care i-a felicitat pe toţi cei care au ajutat la biserica din Băcioiu. La sfârşitul Sfintei Liturghii, pentru implicarea deosebită în construcţia bisericii din acest sat, Preasfinţia Sa a oferit distincţia „Crucea moldavă“ părintelui protosinghel Arsenie Voaideş, stareţul Mănăstirii „Sf. Sava“ - Berzunţi, care a înmânat cheile bisericii preotului Spridon Aron Vasile, parohul de la Băcioiu. Aceeaşi distincţie a primit-o şi maica stavroforă Luciana Afloarei, stareţa Mănăstirii Pogleţ, în timp ce Toader Barbu a primit „Crucea Moldavă“ pentru laici. Distincţii de vrednicie au fost oferite apoi deputatului Gabriel Vlase, primarului Ciobotaru Vasilică şi altor credincioşi care au ajutat la finalizarea lucrărilor la sfântul lăcaş. La rândul său, deputatul Gabriel Vlase a mulţumit Preasfinţiei Sale, a rememorat câteva momente din începutul lucrărilor la biserica din Băcioiu, oferind în dar o icoană preotului Spridon Aron Vasile. „Este o mare bucurie pentru mine, ca preot, dar şi pentru locuitorii de aici. Dumnezeu a lucrat să fie săvârşită Sfânta Liturghie în fiecare duminică, în această comunitate. Convorbirile cu romii vor fi în limba romani, pentru că mai ales copiii nu cunosc limba română. Dar, cu ajutorul părintelui Arsenie, voi face un cabinet pentru însănătoşirea trupească şi sufletească a populaţiei de etnie romă“, ne-a declarat preotul Aron Vasile.