Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit astăzi, 25 februarie, slujba Pavecerniței Mari la Catedrala Patriarhală din București, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul rânduielii, ierarhul a citit a treia parte a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei.
Popas de rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Slobozia
În Duminica a cincea din Postul Mare, 6 aprilie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Slobozia, județul Ialomița.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit părinți consilieri eparhiali și alți clerici.
Un cor psaltic, format din studenți teologi și elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ion Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de studentul Cristian Andrei Brateș, a dat răspunsurile liturgice.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică a zilei, despre ultima călătorie a Mântuitorului spre Ierusalim, înaintea Pătimirilor Sale, despre a treia vestire a Pătimirilor și a răstignirii pe Cruce, și despre porunca Mântuitorului pentru ucenicii Săi ca slujirea semenilor să fie semnul mărturisirii credinței.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți, se arată pe site-ul eparhiei, sfesc.ro.



.jpg)
