Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular“ (XIII)
Crearea cadrului propice pentru organizarea şi funcţionarea monahismului de către conducerea Bisericii Ortodoxe Române a continuat cu adoptarea, la 25 februarie 1950, de către forul înalt al ierarhilor a noului regulament monahal, alcătuit de mitropolitul pensionat Efrem Enăchescu şi arhimandritul Benedict Ghiuş, vicar patriarhal. Însă, acesta a fost aprobat de Ministerul Cultelor abia la 26 martie 1953, deşi Biserica se folosea de acest document de la data adoptării. A fost aprobat mai târziu, deoarece au existat o serie de neînţelegeri între Patriarhia Română şi Ministerul Cultelor, potrivit unui document datat la 18 martie 1953, provenit din arhiva fostului departament: „Conducerea BOR a prezentat cu adresa nr. 1617/1953 un proiect de regulament monahal intitulat: «Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor», cerând ministerului aprobarea legală pentru acesta. Direcţia de studii a analizat acest regulament şi a arătat delegaţilor Patriarhiei un număr de obiecţiuni care au fost însuşite în cea mai mare parte. Au rămas neînsuşite de către delegaţii BOR următoarele chestiuni: 1) Reprezentanţii Patriarhiei BOR nu vor să renunţe la dispoziţiile art. 4, în care se spune că mănăstirea sau schitul «este persoană juridică de drept public». Ei îşi întemeiază această susţinere pe dispoziţiile art. 186 din statutul BOR. Direcţia de studii a arătat reprezentanţilor Patriarhiei că această noţiune a devenit caducă şi că ea nu se mai întrebuinţează şi nici nu are în prezent o valoare juridică, ştiut fiind că, în prezent, în locul vechii noţiuni asemănătoare se folosesc noţiunile de «sector socialist» şi «sector privat». 2) Art. 7, care tratează despre cursurile şi şcolile din cadrul mănăstirilor, a fost discutat cu delegaţii respectivi. Ministerul a arătat că este necesar ca Ministerul Învăţământului Public să cunoască această dispoziţie de regulament, la care reprezentanţii Patriarhiei au arătat o circulară a Ministerului Învăţământului Public, din care rezultă că acesta are cunoştinţă de faptul că în mănăstiri se organizează cursuri de alfabetizare pentru călugări. La acelaşi articol menţionăm că pentru cursurile monahale prevăzute în legea cultelor şi în statutul BOR se fixează o durată de 3 ani. Acest lucru delegaţii Patriarhiei îl susţin, motivând că nu există o dispoziţie de limitare a duratei cursurilor, nici în statut şi nici în lege. 3) La art. 11, dispoziţia că minorii trebuie să aibă consimţământul părinţilor sau tutorilor pentru a intra în monahism a fost combătută de Direcţia noastră, propunându-se scoaterea ei. Reprezentanţii Patriarhiei susţin că în această privinţă sunt dispoziţii ale canoanelor pe care ei nu le pot ignora. Ministerul a arătat însă că, potrivit legii cultelor, dispoziţiile canoanelor şi ale tradiţiilor se aplică numai în măsura în care nu contravin legilor statului. Totuşi, Patriarhia susţine menţinerea acestei dispoziţii. Dispoziţii cu privire la minori mai sunt prevăzute şi în art. 12 alineatul penultim. 4) Direcţia Studii a mai propus să se mai introducă un articol final, în care să se specifice că dispoziţiile regulamentului se aplică în conformitate cu legea cultelor, cu legile statului şi cu prevederile Statutului BOR, propunere care a fost acceptată“. În acelaşi document se regăsesc şi propunerile reprezentanţilor Ministerului Cultelor: „1) Faţă de cele de mai sus, propunem ca problema minorilor, îndeosebi, şi a duratei cursurilor (şcolilor din mănăstiri) să fie discutată cu patriarhul şi de către tov. ministru al cultelor direct - în sensul ca durata acestor cursuri să fie mai scurtă, iar forma lor de organizare, cât mai liberă, fără caracter de şcoală propriu-zisă. 2) Cât priveşte intrarea minorilor în mănăstiri, având în vedere că nici Patriarhia nu poate prevedea dispoziţii contrare canoanelor, dar nici ministerul nu poate accepta dispoziţii contrare legilor în vigoare, propunem să se sugereze Patriarhiei ca să se omită orice fel de dispoziţie referitor la minori, lăsându-se ca de la caz la caz să se rezolve probleme ce se vor ivi pe teren în viitor“. (Va urma)