Monturile: două tratamente posibile

Data: 09 Octombrie 2025

Monturile, denumite în termeni medicali hallux valgus, apar când osul și părțile moi de la baza degetului mare al piciorului se deplasează față de poziția normală, iar uneori poate fi afectat și degetul mic. Cele mai multe cazuri sunt în rândul femeilor, apariția monturilor fiind favorizată de încălțămintea strânsă și cu vârf îngust, dar poate fi și ereditară sau asociată cu artrita.

Statistic, aproape jumătate dintre femeile trecute de 50 de ani au monturi, o problemă pe care unii o consideră mai degrabă de natură estetică, dar care provoacă și un anumit disconfort, din cauza durerilor și a inflamațiilor. Potrivit informațiilor prezentate de medici pe site-urile clinicilor de specialitate, scopul tratamentelor nu este neapărat estetic, ci de a îmbu­nătăți funcționalitatea piciorului și a ameliora durerile, prin corectarea deviației degetului mare al piciorului afectat. În acest sens, există două posibilități: tratamentul conservator și tratamentul chirurgical.

Primul tip de tratament, cel conservator, urmărește încetinirea procesului de deviere a osului degetului mare și ameliorarea durerilor, fără a corecta însă com­plet devierea. Concret, acest tip de tratament constă în purtarea de încălțăminte comodă, cu vârful lat, pentru a reduce presiunea asupra piciorului, și purtarea unor orteze speciale care să susțină degetul mare. De asemenea, medicii pot recomanda medicamente aniinflamatoare sau, în anumite situații, fiziokinetoterapie, pentru atenuarea durerilor.

În cazul în care monturile afectează activitățile zilnice ale pacientului, se poate recurge la tratamentul chirurgical. Acesta se recomandă în general pentru pacienții care resimt dureri intense la nivelul piciorului, chiar și atunci când poartă încălțăminte confortabilă, și care nu se ameliorează nici prin repaus sau tratament medicamentos. De asemenea, inter­venția chirurgicală poate fi indicată și când deformarea devine vizibilă, iar degetul mare se deplasează spre lateral, dar și când pacientul întâmpină dificultăți în a îndoi sau întinde degetul mare din cauza rigidității sau a durerii.

Recuperarea postoperatorie începe imediat după intervenție. Într-o primă etapă, sunt verificate circula­ția sanguină la nivelul piciorului, sensibilitatea și funcțiile vitale, după care pacientul poate părăsi spitalul purtând încălțămintea recomandată de medic. Acasă, mai ales în primele zile după operație, piciorul trebuie ținut sprijinit pe o pernă, ridicat, pentru a reduce inflamația și disconfortul primelor zile postoperatorii. Și aplicarea de comprese cu gheață, învelite într-un prosop subțire înainte de aplicare, ajută la diminuarea durerii și a inflamației. De la caz la caz, medicul poate recomanda pentru primele zile folosirea de cârje în timpul mersului.

Și, bineînțeles, așa cum se întâmplă în cazul oricăror intervenții chirurgicale, și în cazul tratamentului chirurgical al monturilor pacientul se va prezenta periodic la medic pentru control și schimbarea pansamentelor.

Piciorul începe să revină la normal după aproximativ două luni de la operație, dar vindecarea completă are loc în general după aproximativ un an. Iar în cazul femeilor, o recomandare foarte importantă a medicilor este să evite să poarte pantofi cu toc timp de cel puțin o jumătate de an după operație. (I.N.)