Moscova, fosta reşedinţă a marilor ţari
Eugenia Golub
Piaţa Roşie, Kremlinul, Catedrala "Sfântul Vasile Blajenii", Teatrul Balşoi, Mausoleul lui Lenin sunt doar câteva atracţii turistice pe care le oferă Moscova, cel mai mare oraş al Europei. Mai mult decât atât, clădirile ultramoderne, viu colorate amplasate lângă cele construite în stil vechi fac din capitala Rusiei un oraş contrastant care, inevitabil, atrage privirile turiştilor. Se spune că cine ajunge o dată aici, cu siguranţă va mai reveni. Cu o istorie bogată şi zbuciumată, Moscova a fost de-a lungul timpului reşedinţa marilor duci şi ţari, a fost arsă de tătari, cucerită de bolşevici, iar până în 1991 a fost capitala Uniunii Sovietice. Şi în zilele noastre, ea reprezintă una dintre marile metropole ale lumii şi un important centru cultural, economic şi religios. Deşi a fost cotată ca fiind cel mai scump oraş din lume, iar pentru a ajunge în capitala Rusiei este nevoie de un zbor lung şi obositor cu avionul, în final merită efortul. Centrul Rusiei Primul lucru pe care îl va face orice turist în Moscova, după cazarea la hotel, este o plimbare în celebra Piaţă Roşie, considerată "centrul Rusiei" şi cea mai cunoscută piaţă din ţară. De aici pornesc, în toate direcţiile, marile străzi ale oraşului şi drumuri ale ţării. La marginea pieţei vă va încânta privirea Catedrala "Sfântul Vasile Blajenii", un adevărat simbol al Rusiei şi cea mai reprezentativă imagine a oraşului. Stilul pur rusesc, culorile vii care o îmbracă, atât la exterior, cât şi la interior, precum şi celebrele sale cupole multicolore, în formă de bulb de ceapă, o fac unică în lume. Legenda spune că Ivan cel Groaznic, cel care a comandat designul special al catedralei, a fost atât de copleşit de frumuseţea ei, încât a ordonat ca arhitectul care a proiectat-o să fie orbit pentru a-l împiedica să mai construiască alt obiectiv la fel de minunat. Dacă ajungeţi la Moscova, este imposibil să nu vizitaţi şi celebrul Kremlin, cu siguranţă cel mai important obiectiv turistic. Vechea reşedinţă a ţarilor, în prezent sediul Administraţiei prezidenţiale, Kremlinul reprezintă un impunător ansamblu de clădiri, printre care catedralele "Adormirea Maicii Domnului", "Sfântul Arhanghel Mihail" şi "Buna Vestire", Turnul cu clopot al lui Ivan cel Mare, Palatul Faţetelor, Marele Palat al Kremlinului, Palatul Terem, Muzeul Armureriei. De-a lungul timpului, aceste clădiri, construite între secolele XV-XVI, adevărate bijuterii arhitecturale, au fost martorele multor încoronări şi înhumări ale ţarilor ruşi. Cea mai mare biserică ortodoxă din lume Nu puteţi rata însă Catedrala "Iisus Mântuitorul". Deşi istoria nu a fost blândă cu această biserică, fiind demolată de Stalin, ea a fost reconstruită între anii 1990 şi 2000 după modelul original. Arhitectura rusă contemporană, statuile ţarilor, muzee mici de interior, sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită să o vizitaţi. În prezent este cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Cu siguranţă, Moscova este un oraş care poate oferi turiştilor multe alternative interesante. De exemplu, puteţi să vă îmbogăţiţi cultura generală, trecând pragul Muzeului Puşkin, dedicat artei vestice, care adăposteşte picturi ale celor mai importanţi artişti impresionişti şi postimpresionişti, precum Botticelli, Velasquez, Rembrandt, Peter Paul Rubens. La polul opus, Galeria Tretiakov oferă privitorilor o colecţie de artă rusească. Tot aici veţi admira şi cea mai vastă şi mai valoroasă colecţie de icoane ruseşti, dar şi cele mai faimoase lucrări ale artiştilor ruşi moderni precum Ilya Repin. Metroul, obiectiv turistic La Moscova până şi metroul poate reprezenta un obiectiv turistic, fiind un adevărat muzeu subteran. Designul staţiilor a fost proiectat şi decorat de renumiţi arhitecţi şi sculptori ruşi, fiind împodobite cu grandioase candelabre şi arcuri de marmură de diverse culori. Dar Moscova nu înseamnă numai vizitat, ci şi un minunat loc de distracţie. Celebră şi pentru viaţa sa de noapte, capitala Rusiei oferă o multitudine de locuri de distracţie, de la baruri, cluburi de jazz şi muzică modernă, cazinouri până la concerte de muzică clasică sau tradiţional rusească şi reprezentaţii ale Teatrului Balşoi.