Moştenirea culturală a familiei Storck

Un loc minunat din Bucureşti care respiră spiritualitate este şi Muzeul „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck”. Universul de creaţie al celor doi soţi invită vizitatorul la un popas odihnitor pentru suflet şi la o călătorie în lumea artelor. Ghidul nostru aici a fost Elena Olariu, director adjunct al Muzeului Municipiului Bucureşti, care ne-a spus despre această casă că e un atelier-spectacol, căci familia Storck a dorit să transmită prin ea un mesaj legat de importanţa artei. Muzeul deţine piese reprezentative de pictură, sculptură, artă grafică, toate reflectând valoarea şi aspiraţiile celor două personalităţi artistice.

Unic în peisajul muzeal bucureştean, Muzeul Storck impresionează vizitatorul prin spectaculozitatea decoraţiei sale interioare, prin operele de artă valoroase pe care le deţine şi prin modul unic în care doi mari artişti autohtoni şi-au conceput spaţiile de creaţie. Aici se află casa-atelier a familiei Storck în care te poţi rătăci, căci e lumea infinită a artei. Ghid în călătoria prin acest univers fascinant ne-a fost Elena Olariu, director adjunct-artă al Muzeului Municipiului Bucureşti. Ea ne-a prezentat cele două spaţioase ateliere ale casei: cel de pictură, al Ceciliei Cuţescu Storck, care atrage atenţia prin monumentalitate şi decorativism, şi cel de sculptură, al lui Frederic Storck, care se remarcă prin funcţionalismul şi simplitatea sa. Muzeul deţine piese reprezentative de pictură, sculptură, artă grafică şi decorativă, prezentând creaţia unei adevărate dinastii artistice, pentru că alături de opera celor doi soţi, Cecilia şi Frederic, sunt expuse şi sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Fredederic, şi de Karl, tatăl celor doi. În anul 1948, colecţia a fost declarată de utilitate publică, iar muzeul a fost deschis pentru public în anul 1951, cu lucrări donate de pictoriţa Cecilia Cuţescu Storck şi de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck Botez. 

Univers artistic deschis publicului

Povestea Casei Storck a început în anul 1911, când la doi ani după căsătoria Ceciliei Cuţescu cu Frederic Storck (1909), ei au început să ridice această reşedinţă. Cei doi soţi au colaborat cu arhitectul Alexandru Clavel în vederea realizării unui spaţiu cât mai primitor în acest univers al artelor deschis publicului. În privinţa exteriorului, vizitatorul poate distinge uşor această reşedinţă de clădirile din jur, atrăgându-ne atenţia acel roşu pompeian în care e vopsită clădirea construită în stil nordic. Iar în interior decoraţia arhitecturală amestecă stiluri diverse: tradiţional românesc, occidental şi meridional.

Cecilia Cuţescu Storck a decorat interiorul casei cu picturi spectaculoase de inspiraţie simbolistă, având ca subiect figuri feminine. Pentru peretele din fundalul atelierului de pictură, artista a realizat dipticul: dragostea pământească şi dragostea spirituală. Încă de cum păşeşti în holul mare de la intrare, o pace te învăluie uşor, atmosfera fiind creată de pictura murală ce sugerează grădina paradisului. Emoţii şi întrebări vin peste noi, invitându-ne la meditaţie. Fiecare pas făcut în această lume a artelor te provoacă să te întâlneşti cu simboluri care te introduc în lumea sentimentelor. Iubirea, moartea, paradisul sunt praguri existenţiale sau teritorii în care evoluează superbe personaje feminine. Creaţia Ceciliei Cuţescu Storck dezvăluie, aşa cum arată Elena Olariu, un cult al iubirii, privită drept cea mai profundă aspiraţie spirituală.

Aspiraţie spre sacralitate

Decoraţia cu fântâna cioplită în piatră are ca model uşa de la intrarea în Biserica Colţea din Bucureşti. Aceasta impresionează prin perspectiva sacră pe care o deschide, căci deşi e doar un perete decorat, vizitatorul are impulsul de a păşi dincolo de el. Cele două ateliere au fost concepute separat de spaţiul de locuit, a arătat Elena Olariu, cei doi artişti dorind ca aceste spaţii de creaţie să rămână permanent deschise iubitorilor de artă. Vizitatorul poate admira aici sculpturi de marmură, bronz sau teracotă, realizate de Frederic, Carol sau Karl Storck-tatăl, care se armonizează perfect cu pictura murală şi lucrările de pictură de şevalet sau artă grafică.

În atelierul de sculptură al lui Frederic Storck pot fi admirate varianta în gips a lucrării monumentale care o înfăţişează pe Domniţa Bălaşa, precum şi o machetă de mari dimensiuni a ­Catedralei Arhiepiscopale de la Curtea de Argeş, realizată de către Karl Storck, în anul 1867, pentru pavilionul României de la Expoziţia Universală de la Paris.

Tot în această sală ne-a atras atenţia statuia protopopului Tudor Economu, sculptată în marmură de bătrânul Karl Storck. Despre aceasta, Florica Nanu, conservatorul colecţiei, ne-a spus că a fost adusă din clădirile din Calea Călăraşilor dărâmate în perioada comunistă. Om generos, acest preot şi-a donat averea pentru a se construi în Bucureşti prima şcoală de arte şi meserii, destinată fetelor cu posibilităţi materiale reduse, rămânând astfel în memoria urmaşilor săi.

În vitrine sunt expuse mici portrete, statuete sau plachete executate de cei trei sculptori ai familiei. Iar în grădina din spatele casei au fost plasate coloane, capiteluri şi sculpturi, o parte dintre acestea fiind aduse de la Balcic, unde familia a avut o elegantă vilă, situată foarte aproape de malul Mării Negre. 

Personalităţi de excepţie

Frederic Storck (1872-1942) provenea dintr-o valoroasă familie de sculptori, tatăl său, Karl, fiind primul profesor şi fondatorul Catedrei de sculptură a Şcolii de Belle Arte din Bucureşti. La fel ca şi tatăl său, Frederic Storck a fost profesor la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, timp de 31 de ani. De-a lungul vieţii a realizat importante comenzi de sculptură şi a participat la importante expoziţii. Alături de pictorii Ştefan Luchian, Constantin Artachino, Nicolae Vermont, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbulescu, Artur Verona, Stefan Popescu şi Gheorghe Petraşcu, el a înfiinţat „Tinerimea artistică”, societate care dorea să dea un impuls artelor din România.

Cecilia Cuţescu Storck a fost profesor la Catedra de arte decorative de la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, în perioada 1916-1947. Ea a fost prima femeie din lume care a deţinut o asemenea funcţie la o instituţie superioară de învăţământ artistic. În această perioadă, Cecilia Cuţescu Storck a executat o serie de picturi murale de mari dimensiuni, cum ar fi: Istoria Negoţului Românesc (1933) din aula Academiei de Studii Economice sau Apologia artelor româneşti (1935) de pe plafonul Sălii Tronului din Palatul Regal.

Personalitate feminină plină de forţă, Cecilia Cuţescu Storck a marcat prin realizările ei arta românească interbelică, ne-a mai spus Elena Olariu, director adjunct al Muzeului Municipiului Bucureşti. În opera sa, artista a încercat să îmbine pictura de şevalet cu arta decorativă şi cu o viziune de redare plastică monumentală. Expresia cea mai concludentă a acestei abordări este chiar modul în care şi-a construit şi decorat propria casă alături de soţul său, reşedinţa devenind astăzi Muzeul „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck”, parte a Muzeului Municipiului Bucureşti.