Muncă, dar cu standarde, din 1919

Data: 28 Noiembrie 2014

Au trecut aproape 100 de ani de când oamenii au legiferat condiţiile de muncă, introducând standarde obligatorii pentru ca abuzurile angajatorilor asupra salariaţilor să înceteze. În 1919, în cadrul organismului-strămoş al ONU, adică Societatea Naţiunilor, a luat fiinţă Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM). Sub directoratul lui Albert Thomas, participanţii la lucrări au stabilit programul de lucru legal la 8 ore pe zi şi 40 de ore săptămânal, au interzis folosirea copiilor, au sporit drepturile femeilor, acordând atenţie perioadei de sarcină şi celei postnatale, şi au introdus responsabilizarea armatorilor pentru accidentele de muncă în care cădeau victime marinarii. O altă măsură a fost restricţionarea cantităţii de plumb folosită în crearea de vopsele, fapt ce afecta până atunci în mod serios sănătatea oamenilor. Din păcate, la atâta timp de la aceste măsuri care căutau să pună capăt nedreptăţilor făcute timp de secole, în lume există locuri în care copii muncesc precum sclavii, iar în ţări civilizate auzim de cazuri când angajaţi ai unor mari firme ajung să moară de epuizare, pe fondul cerinţelor mari de muncă, în afara cadrului legal. (Dan Cârlea)