Muşeţelul, cel mai bun „medicament“ pentru stomac
Preparatele din flori de muşeţel sunt cele mai frecvent utilizate în tratamentele diferitelor afecţiuni, cu efecte excelente în boli ale aparatului digestiv, respirator, renal şi în dermatologie.
În bolile digestive, administrat pe stomacul gol, are acţiuni deosebit de bune în tratamentul unor stări inflamatorii acute sau cronice ale mucoasei gastrice, ajutând la prevenirea gastritelor hiperacide, a ulcerului gastric şi duodenal şi a ulcerului provocat de stările de stres şi exces de alcooluri tari, grăbind vindecarea leziunilor provocate.
Se administrează sub formă de:
- infuzie dintr-o linguriţă de flori uscate la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit timp de 5-10 minute, se strecoară şi se beau două-trei căni pe zi, după mesele principale, cu efecte în tratarea unor afecţiuni abdominale (colici intestinale, gastrite, ulcer gastric şi duodenal, diaree), în stimularea funcţiilor hepatice şi a poftei de mâncare, gripă, guturai şi boli renale;
- infuzie din amestec de 40 g muşeţel, 30 g frunze de mentă şi 30 g rădăcini de valeriană; se ia o lingură din amestec la 200 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10 minute, se îndulceşte şi se beau două-trei ceaiuri pe zi;
- infuzie din amestec de muşeţel (două linguri), fenicul (două linguri), frunze de mentă (patru linguri), rădăcini de lemn dulce (patru linguri); din acest amestec se iau două linguri la 250 ml apă clocotită, se infuzează cinci minute, se strecoară, se îndulceşte şi se bea fracţionat în 3-4 reprize pe zi în cazul balonărilor de stomac.
- infuzie din amestec de muşeţel, coada şoricelului, mentă, salvie şi pelin; se iau două linguri din acest amestec la 200 ml apă clocotită, se infuzează acoperit timp de 15 minute şi se bea neîndulcit, pe stomacul gol, în două reprize pe zi, cu efecte în gastrite, colici la copii şi diaree;
- tinctură de muşeţel, din care se iau câte 20-30 picături de 2-3 ori pe zi, diluate în puţină apă;
- ulei de muşeţel, din care se consumă câte 10-15 picături de trei ori pe zi;
- gargară cu decoct călduţ sau infuzie concentrată care se ţine în gură 3-5 minute, de 4-5 ori pe zi, cu efecte în paradontoză, gingivită, stomatită, amigdalită, afte bucale, faringită, dureri de dinţi şi de gât;
- inhalaţii cu infuzie de muşeţel cu puternică acţiune antitoxică în afecţiunile căilor respiratorii superioare, sinuzită şi rinită.