Muzeul care s-a născut într-o mănăstire

În centrul cochetului oraș Câmpulung Muscel, la unul dintre capetele legendarului bulevard Pardon, se află două clădiri impunătoare, bine spațiate în peisajul urban. Una este Primăria, cealaltă Muzeul Municipal - Secția de Istorie, Artă Plastică și Științele Naturii. O construcție superbă, atât exterior, cât mai ales interior, adăpostind exponate extrem de interesante, inclusiv copia celebrei Scrisori a lui Neacșu, care împlinește în curând 500 de ani de când a fost scrisă. Un muzeu nedrept de puțin cunoscut și vizitat. Încercăm să reparăm măcar parțial această nedreptate.

Vizităm muzeul prin amabilitatea directorului său, Alexandru Oprea. Gazdă și ghid ne este muzeografa Sorina Peligrad. Nu putem însă începe să parcurgem cele 13 săli cu exponate înainte de a admira spațiul interior deasupra căruia parcă plutește o cupolă de sticlă ce lasă lumina zilei să inunde holul cel mare. Clădirea a fost ridicată în 1935, ca sediu al Ministerului Finanțelor Publice, după planurile arhitectului Statie Ciortan. Este o construcție „în serie”: câte una la fel există în București, Pitești (Primăria) și la Ploiești. Luminatorul este cel care particularizează varianta din Câmpulung, devenită muzeu de istorie în 1977, după ce fusese și sediu al Administrației Publice.

Trebuie spus că, înainte de a se muta aici, expoziția de istorie, împreună cu o vastă colecție de științele naturii, a funcționat în clădirea fostei Prefecturi, actuala Primărie, edificiu ridicat în 1928-1934 după planurile lui Dimitrie Ionescu Berechet, la acea vreme arhitectul-șef al Patriarhiei Române, calitate în care a proiectat peste o sută de biserici noi! În total, acesta a lăsat în urmă 400 de imobile și edificii, printre cele mai importante fiind Mausoleul de la Mateiaș, Primăria Câmpulung și Liceul de Fete, dar și peste 80 de case din oraș.

Grigore Tocilescu, directorul Muzeului Național de Arheologie, este cel care a recomandat, în timpul unei vizite făcute aici în 1889, ideea creării unui muzeu la Câmpulung. La început, colecția a fost adăpostită în trapeza Mănăstirii Negru-Vodă şi era administrată de primarul orașului, starețul mănăstirii și directorul Școlii nr. 1 de băieți.

Actuala expoziție de bază a muzeului prezintă evoluția zonei Muscelului din neolitic până în 1947. În apropiere de Câmpulung, pe malul stâng al Dâmboviței, în punctul Cetățuia, a fost descoperită o așezare geto-dacică din secolele III-I î.Hr. Din perioada romană există în sudul orașului Castrul de la Jidova, unul dintre cele 14 puncte militare situate pe Limes Transalutan, fosta frontieră a Imperiului Roman. Hărți, citate din călători străini, tablouri înfățișând primii voievozi care și-au stabilit scaunul domnesc la Câmpulung, plus un amplu inventar arheologic ilustrează perioada în care orașul a fost reședință voievodală a Țării Românești, între 1330 și 1369.

O lungă listă de personalităţi muscelene

Vine lumea la muzeu? Nu prea. „Mai puțini vizitatori decât ne-am dori și decât ar merita.” Și nu doar acum, în pandemie. Nici măcar în săptămâna „Școala altfel”, căci „majoritatea profesorilor își întreabă elevii unde vor să meargă și nu vor la muzeu...” Instituția are site, are pagină de Facebook, are parteneriate cu mai multe școli, dar... Paradoxal sau nu, cei mai mulți vizitatori sunt bucureștenii aflați în trecere.

Colecția permanentă s-a constituit în special prin donații, mai puțin prin achiziții. Zona de artă plastică, de pildă, are în mare parte la bază donația din 1959 a lui Mihai Tican Rumano: 170 de tablouri în ulei, acuarele, cărbune, tuș, desene și gravuri și 27 de lucrări de sculptură! O altă donație importantă, cea a familiei Topârceanu, nu se află în Câmpulung, ci la Nămăiești: Casa memorială a poetului.
În muzeu, una dintre săli prezintă personalități reprezentative muscelene, și nu sunt puține! De-ar fi să-i amintim doar pe C.I. Parhon, Ion Barbu, Constantin Baraschi, Dinicu Golescu, Theodor Aman, Tudor Mușatescu, Alexandru Davila, George Topârceanu, Petre Țuțea.

O altă sală este dedicată celor două regimente muscelene decorate cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul „Mihai Viteazul” - ­despre care va veni vorba în curând în Ziarul Lumina, când vom prezenta Mausoleul de la Mateiaș.

La fel de emoționantă, chiar dacă - prin forța împrejurărilor - nu dispune decât de câteva fotografii și de o reconstituire plastică, este sala care amintește de rezistența anticomunistă din munți, care, așa cum știm, a fost foarte activă pe aceste meleaguri.

Alexandru Ioan Cuza a dăruit orașului un steag țesut cu fir de aur. La rândul lor, localnicii au pus mână de la mână și au strâns banii necesari pentru o sabie decorată cu pietre prețioase, pe care a cumpărat-o Iancu Alecsandri, fratele marelui poet, de la Paris, pentru a fi dăruită domnitorului.

La loc de cinste, evident, este copia celebrei Scrisori a lui Neacșu (originalul fiind la destinație, în Brașov), primul text în limba română care ni s-a păstrat, de la a cărui scriere se împlinește anul acesta o jumătate de mileniu!

Orașul sfinților și al crucilor de piatră

Muscelul are doi sfinți. Primul este Sfântul Cuvios Pafnutie - Pârvu Zugravul (Pârvu Mutu), celebrul zugrav de biserici și pictor de icoane. Canonizarea sa a avut loc la 6 august 2017, în ziua Schimbării la Față a Domnului, la Mănăstirea Robaia, iar prăznuirea anuală se face pe 7 august. Supranumele și-l datorează faptului că „picta numai în tăcere, ca să primească harul lui Dumnezeu”. Al doilea este Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a trăit aproape 50 de ani într-una dintre peșterile Muntelui Negru-Vodă. Canonizarea lui s-a decis în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 18-19 iunie 2009, cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Câmpulung Muscel, aflăm de la gazda noastră, este numit și „Orașul crucilor de piatră”. Este vorba de 39 de cruci votive, dintre care majoritatea sunt troițe la intersecții, dar două foarte importante sunt reprezentate în Muzeul Municipal. Crucea Jurământului este cea pe care jurau județii (primarii) orașului atunci când erau aleși. Aici se află o copie, originalul fiind încastrat în Casa Berechet din oraș. Cu același prilej, conducătorul orașului primea și inelul cu sigiliul acestuia. Interesant este că primarul era ales doar pentru un an! Cei 12 membri din sfatul administrativ - consilieri municipali, cum le spunem astăzi - se numeau pârgari și jurau la rândul lor pe Crucea Pârgarilor.

Ne despărțim de Sorina Peligrad și de Muzeul Municipal Câmpulung cu speranța că acesta va căpăta afluxul de vizitatori pe care îl merită cu prisosință. Ca și orașul, de altfel!