Neputinţele dispar sub binecuvântarea Domnului

Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. Şi făcându-se seară, au adus la El mulţi demonizaţi şi a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat". Şi văzând Iisus mulţime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. Şi apropiindu-se un cărturar, i-a zis: Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul. Un altul dintre ucenici I-a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să mă duc şi să îngrop pe tatăl meu. Iar Iisus i-a zis: Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Matei 8, 14-23

 

***

În pericopa evanghelică de astăzi vedem că Sfântul Evanghelist Matei citează un text din cartea profetului Isaia, capitolul 53: „Acesta (adică Domnul Hristos) neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat”. Deci, putem spune că Mântuitorul era în mijlocul acelora pentru care venise: bolnavi, demonizaţi, trişti, înspăimântaţi sau cu false preocupări religioase. La fel ca atunci, şi astăzi există multe suflete în căutarea tămăduirii. Fiul lui Dumnezeu a mângâiat şi a vindecat atunci, dar vindecă şi mângâie şi acum pe cel aflat pe patul unui spital, în aşteptarea unei operaţii grele; pe cel cu obrazul înlăcrimat; pe cel singur şi însingurat, dar şi pe cel împovărat de multe păcate. Când Domnul Hristos ne atinge cu binecuvântarea Sa, toate neputinţele dispar. Deci să nu deznădăjduim. Mântuitorul nu ne-a uitat, ci ne aşteaptă ca un Părinte iubitor.