Nici un copil fără vacanţă
Mii de copii şi tineri beneficiază pe timpul vacanţei de vară de tabere gratuite, unele organizate chiar la ei în comunitate, datorită preoţilor şi eparhiilor care derulează proiecte sociale şi misionare. Cele mai multe dintre ele se derulează în comunităţile sărace, unde copiii de acolo nici nu visează la o tabără. În zona Moldovei, taberele acestea au început deja, aducând emoţie, bucurie şi speranţă, însă activităţi educative, religioase şi sportive sunt promovate în cadrul taberelor de vară şi în alte eparhii de pe cuprinsul ţării şi din diasporă.
Anul trecut, Ministerul Tineretului și Sportului, devenit între timp Ministerul Sportului, avea în patrimoniu 156 de centre de agrement, iar dintre acestea, doar 62 erau funcţionale. În aceste locaţii din staţiuni de la munte şi mare se desfăşoară taberele şcolare şi studenţeşti. Chiar dacă pentru un sejur de 7 zile trebuie achitate doar cheltuielile cu masa şi cazarea, mulţi dintre copiii din mediul rural nici măcar nu visează la acest lucru. Cel mai nou barometru privind „Bunăstarea copilului din mediul rural în 2022”, realizat în perioada aprilie-mai 2022, la comanda Fundației World Vision România, arată că „88% dintre copiii de școală primară și 73% dintre copiii de gimnaziu nu au mers niciodată în tabără”.
Pentru aceştia, există iniţiativele Bisericii, care prin intermediul eparhiilor, parohiilor şi preoţilor oferă bucurii de nedescris copiilor fără posibilităţi financiare. Aici, în umbra zidului bisericii şi a cuvântului sfânt, activităţile promovează frumosul şi binele sub diferitele-i forme, iar ceea ce creşte cu iubire şi credinţă va dăinui în sufletele copiilor şi tinerilor şi în celelalte veri ale vieţii lor.
„Marea vieţii” părintelui Damaschin
Timp de o săptămână, copiii sărmani de prin satele uitate de lume vor mânca pe săturate, se vor distra şi vor uita de grijile și neajunsurile care îi copleşesc acasă. Şi, înainte de toate, vor vedea pentru prima oară Marea Neagră.
Părintele Dan Damaschin, preot de caritate la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, şi-a propus ca şi în acest an să bucure ochii şi inima a peste 1.600 de copii sărmani din judeţele Moldovei în Tabăra „Marea vieţii”, prima serie de prichindei „gustând” deja din frumuseţea Mării Negre.
„Tabăra Marea vieţii nu este altceva decât suma nenumăratelor prilejuri de a dărui bunătate, speranță și demnitate copiilor sărmani. Iată de ce Marea vieţii este, de fapt, Marea de fericire”, transmite părintele Damaschin, bucuros şi recunoscător în acelaşi timp iubitorilor de Dumnezeu şi de oameni care îl ajută în demersul său de a oferi un licăr de lumină în special copiilor din mediul rural lipsiţi de multe ori nu doar de hrană şi îmbrăcăminte, ci şi de grija părinţilor şi a comunităţilor din care fac parte.
Tabăra din pridvorul satului
Pentru alţi aproximativ 6.000 de copii şi tineri, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 15 ani, din judeţele Iaşi, Botoşani şi Neamţ, bucuria vacanţei se va numi în această vară „Tabăra din pridvorul satului”, un proiect social, misionar şi caritativ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin Departamentul de misiune pentru tineret al MMB şi Asociația Tineretul Ortodox Român, care se derulează încă din 2012. De atunci, voluntarii au poposit în zeci de parohii din mediul rural, iar vara aceasta vor fi organizate 75 de tabere.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, și în acest an organizăm, prin Departamentul de misiune pentru tineret, proiectul «Tabăra din pridvorul satului». Inițial voiam să facem 50 de tabere, dar părinții parohi din județele Neamț, Iași și Botoșani s-au arătat deschiși și am primit 75 de solicitări, ajungând astfel la tot atâtea tabere. Este anul cu cele mai multe tabere de când a început acest proiect, dar reuşim să facem acest lucru cu ajutorul celor 180 de voluntari de la ATOR Iași, ATOR Pașcani, ASCOR Iași și grupul «Prietenii Sfinților Trei Ierarhi», de la Capela Colegiului Pedagogic din Iași”, ne-a spus părintele Mihail Siminciuc, coordonatorul proiectului.
Timp de trei zile, sub sloganul „Nici un copil fără vacanţă”, copiii şi tinerii din parohiile cu posibilități materiale reduse vor simţi din plin „bucuria şi entuziasmul atmosferei de tabără”, participând la jocuri distractive, activităţi în aer liber şi alte experienţe de neuitat, „care vor pune în lumină darurile fiecărui copil” și vor deschide larg ferestra către cunoaștere. „Anul acesta implementăm şase ateliere: Comunicare; Practică religioasă; Mica Biblie - povestiri; Istorie - Mari personalități din România; Creație; Educație financiară, activităţi menite să-i îmbogăţească pe copii din punct de vedere cultural, educaţional şi spiritual. Nu vom uita însă că joaca este importantă nu doar pentru cei mici şi le pregătim jocuri-surpriză şi alte momente plăcute de distracţie şi recreere”, a mai arătat pr. Siminciuc.
Taberele din „pridvorul satului” vor debuta în data de 29 iunie, în Parohia Dumbrăviţa din comuna Ruginoasa (judeţul Iaşi), şi vor continua până la începutul lunii septembrie, când va debuta noul an şcolar.
Timp preţios petrecut în preajma lui Iisus Hristos
Sectorul catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, organizează vara aceasta, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, tabăra de vară „Temerari pe drumul cunoașterii”. Vor fi patru serii: 3-8 iulie, 10-15 iulie, 17-22 iulie, 24-29 iulie, cu activităţi diverse, fiecare zi anunţându-se o provocare pentru participanţi, copii cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani. „Se vor organiza ateliere adaptate nevoilor fiecărei grupe de tineri, prin intermediul cărora participanții își vor dezvolta abilitățile de lucru individual sau în echipă. Traseele montane, tirul cu arcul, easy rafting-ul sunt doar câteva din activitățile menite să-i ajute pe cei mici să își depășească limitele și să se încreadă în propriile puteri. Vânătoarea de comori, serile de film și focul de tabără îi vor provoca pe micii temerari să comunice eficient, să socializeze și să lege noi prietenii. Activitățile propuse sunt gândite în așa fel, încât fiecare participant să plece acasă cu amintiri ziditoare și cunoștințe de folos”, au anunţat organizatorii.
De asemenea, nu vor lipsi sesiunile catehetice interactive prin intermediul cărora tinerii vor înțelege mai ușor mesajul evanghelic, întâlnirile duhovnicești cu preotul taberei, rugăciunile dimineții și ale serii, iar în a treia zi de tabără va fi săvârşită Sfânta Liturghie. Tabăra de la Dorna Arini îi provoacă pe copii şi tineri să fie temerari pe drumul cunoaşterii de sine şi să petreacă timp preţios împreună în preajma Mântuitorului Hristos.