Nicolae Tonitza - pictor de biserici și mănăstiri

Unul dintre cei mai mari pic­tori români, Nicolae Tonitza, a fost și un dedicat pictor de biserici. A fost un artist plurivalent, ocupându-se și de litografie, desen, gravură și artă ceramică.

Pictorul s-a născut la Bârlad în aprilie, anul 1886, fiind primul din­tr-o familie cu cinci copii. A urmat școala prima­ră în Bârlad și Gimnaziul „Mano­lache K. Epureanu” din același oraș. Studiile în artă și le-a făcut la Școala Națională de Belle-Arte din Iași, având profesori impor­tanți în epocă: Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare. O acțiune care nu a avut nici o legătură cu arta - o simplă grevă a studen­ților la care a participat și Tonitza - l-a împiedicat pe pictor să-și ia diploma de absolvire.

Printre cele mai importante picturi ale sale amintim: Grădina din Văleni, Soţia artistului, Coadă la pâine, Dezertorii, Femei sărace la cimitir, Omul unei lumi, În mahala, Cusătoreasa, Vatra, Fata pădurarului, Casa dascălului, Nud, Maternitate, Nina în verde, Vas cu trandafiri, Nud pe fond decorativ, Cap de copil, Scara ha­nului Caramiti.

Nicolae Tonitza a admirat opera unui alt mare pictor ro­mân, Ștefan Luchian, despre care spunea: „Pe Ştefan Luchian l-am găsit în pat. Odaia lui albă şi mare împărtăşea o linişte şi un parfum deprimant, de sanatoriu. Capul îi sta proptit între perne. Trupul acoperit de o cu­vertură se bănuia schelet. Întreg cuprinsul odăii era stăpânit de capul lui. Ah!, capul acela! Un cap enorm, cu unghiuri aspre de craniu, peste care pielea palid-arămie, devastată de vario­lă, se subtiliza, violet, în preajma orbitelor sinistre, pe fundul cărora licăreau hipnotic doi ochi impre­sionanţi, ca două ţipete în noap­te. Numai gura lui zâmbea blajin, sau părea că zâmbeşte necontenit. Au trecut o sută douăzeci de luni de când Ştefan stă ţintuit patului, cu faţa către cer şi mâinile pe piept în aşteptarea supremei dezlegări”.

Criticul și colecționarul de artă Krikor Zambaccian (1889-1962) făcea o poetică paralelă între ochii personajelor din picturile lui Tonitza și florile din picturile lui Luchian: „Ochii lui Tonitza ne vor privi întotdeauna cu duioşie, aşa cum florile lui Luchian ne vor aduce liniştea sufletească”.

Frumoasa Mănăstire Durău, de la poalele Ceahlăului, a fost înfrumusețată de Tonitza cu picturile sale pe care le-a executat între anii 1935 și 1937, împre­ună cu studenți și cu absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, printre care şi Corneliu Baba.

Despre felul de a picta scene sacre, criticul de artă Iulian Bucur apreciază: „Deşi nu urmează liniile picturii bizantine, creaţia lui Tonitza de la Scorţeni far­mecă privitorul, indiferent cine ar fi el”.
Mănăstirea Durău a fost, de-a lungul vremii, un loc preferat de întâlnire pentru numeroase perso­na­lităţi ale vieţii politice, literare şi cultural-artistice. Mi­tropolitul Veniamin Costache, a cărui reşe­dinţă se mai păstrează şi în zilele noastre, Nicu Gane, Emil Gârleanu și Alexandru Vlahuţă preferau să stea adesea pe prispele caselor mănăstireşti sau pe potecile Ceahlăului. Barbu Delavrancea, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu şi Aurel Băeşu erau și ei adesea prezenți la mă­năstirea moldavă, iar Gheorghe Panu, om politic, jurist şi gazetar, şi-a petrecut la Mănăstirea Durău vreme de 20 de ani toate vacanţele și, având dragoste pentru acest loc, și-a folosit relațiile pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea mănăstirii.

Un alt loc sacru îmbogățit artistic de către Nicolae Tonitza prin picturile lui este biserica din comuna Scorțeni, județul Bacău.

Comuna se află în partea central-nordică a județului, la con­fluența Tazlăului Sărat cu Taz­lăul Mare, râuri ce formează, începând din extremitatea sudică a comunei, râul Tazlău. Biserica din această localitate, „Sfinții Voievozi - Merișor”, este monument istoric de arhitectură de interes național și datează din se­colele XVIII-XIX. Ansamblul este format din biserica propriu-zisă, care a fost construită în anul 1799, și din turnul-clopot­niță, care datează din secolul al XIX-lea.

La împlinirea a 100 de ani de la finalizarea picturii executată de către Nicolae Tonitza a avut loc o slujbă oficiată de PS Ioachim Bă­căuanul, Episcop-vicar al Ar­hi­episcopiei Romanului şi Ba­căului, care a spus: „Biserica din Scorţeni repre­zintă un monument de patrimoniu cu o valoare aparte pentru spiritua­litatea ortodoxă din aceas­tă zonă a Moldovei, fiind totodată o capo­doperă de artă. Picturile purtând amprenta lui Nicolae Tonitza far­mecă privitorul în toată biserica. Sfânta Treime, Iisus Hristos Pantocrator, Soborul Maicii Domnului, vindecarea fiicei lui Iair şi multe altele sunt realizate într-o manieră vie, care implică privitorul în evenimentele scripturistice” (Agerpres).