Noi dezbateri pe tema Legii sănătăţii
Oficialii Ministerului Sănătăţii (MS) au continuat dezbaterile pe tema viitoarei Legi a sănătăţii, într-o serie de întruniri cu organizaţii care activează în acest domeniu. În cadrul discuţiilor, s-a evidenţiat necesitatea reglementării prin lege a acelor aspecte de disfuncţionalitate din sistem, generate de un comportament incorect al unor furnizori de servicii medicale, care apelează la mecanisme care să-i favorizeze, în detrimentul altora. De asemenea, a fost abordată şi chestiunea numărului de farmacii pe criterii teritoriale şi a incompatibilităţii furnizorilor de a efectua mai multe categorii de servicii medicale.