Noi sfinţiri de biserici în Mitropolia Moldovei şi Bucovineiă
Astăzi şi mâine, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au loc mai multe sfinţiri de biserici. Astfel, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, vor resfinţi astăzi Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Nicolae Bălcescu, Protopopiatul Hârlău. Mâine, IPS Teofan va sfinţi Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din parohia Icuşeni-Vale, Protopopiatul Botoşani, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va târnosi biserica parohiei Văleni, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni, în timp ce PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi mâine, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui. Tot mâine, PS Ioachim Băcăuanul va resfinţi Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din parohia Dărmăneşti, Protopopiatul Moineşti.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din parohia Nicolae Bălcescu, Protopopiatul Hârlău, va fi resfinţită astăzi de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1909-1915, anul acesta serbându-se 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a acestei biserici. De-a lungul anilor, lăcaşul de închinăciune a suferit mai multe reparaţii. Din anul 1983 parohul de la Nicolae Bălcescu este pr. Ilie Alupei, care s-a îngrijit de multiplele lucrări atât la biserică, cât şi la casa parohială. Mâine, Înalt Preasfinţitul Teofan va sfinţi Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din parohia Icuşeni-Vale, Protopopiatul Botoşani. Lucrările la sfântul lăcaş au început în anul 2001, când a fost sfinţit terenul de către PS Calinic Botoşăneanul, suprafaţă de pământ donată de familia Picioc, din localitate. De construirea bisericii s-a ocupat pr. Adrian Secrieru de la parohia Icuşeni-Deal. Din anul 2005 parohul de la Icuşeni-Vale este pr. Dan Budeanu, care a continuat lucrările şi care a început în acest an construirea casei parohiale. Tot mâine, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va târnosi biserica parohiei Văleni, comuna Mălini, Protopopiatul Fălticeni. Locul pe care s-a zidit sfântul lăcaş a fost sfinţit pe 8 octombrie 2000 de către vrednicul de pomenire Gherasim Putneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar la 1 martie 2001 au început lucrările de ridicare a bisericii din lemn de către meşterul Petru Ciornei din localitatea Valea Stânei, comuna Valea Moldoviţei. Dublă sărbătoare în parohia Dărmăneşti PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va sfinţi mâine, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Biserica „Izvorul Tămăduirii“ din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţe Vaslui. Lăcaşul de închinare a fost ridicat drept urmare a lipsei unui spaţiu adecvat pentru oficierea sfintelor slujbe pentru bolnavii din această unitate spitalicească. Banii pentru începerea lucrărilor au provenit, în primă fază, de la Guvern, prin intervenţia vrednicului de pomenire Ioachim Mareş, episcopul Huşilor, iar, ulterior, fondurile au venit prin sponsorizări. Biserica „Sfinţii Voievozi“ din parohia Albeşti, Protopopiatul Paşcani, va fi retârnosită mâine de către PS Calinic Botoşăneanul. Sfântul lăcaş a fost supus după anul 2000 unor lucrări de reparaţie, coordonate de către pr. paroh Bogdan Melinte. A fost înlocuită scândura la interior şi exterior, catapeteasma şi sfânta masă. De asemenea, cu sprijinul credincioşilor, a fost ridicată o casă socială. Mâine va fi dublă sărbătoare în parohia Dărmăneşti din Protopopiatul Moineşti, când va fi resfinţită Biserica „Izvorul Tămăduirii“ de către PS Ioachim Băcăuanul. Cu acest prilej va fi hirotonit preot tânărul Iustin Alexandrescu pe seama acestei parohii. Sfântul lăcaş din Dărmăneşti a fost restaurat şi reconsolidat în ultimii ani de pr. paroh Toader Alexandrescu, având sprijinul enoriaşilor.