Noua biserică din satul hunedorean Chergheș a fost târnosită
În Duminica a 31-a după Rusalii, 23 ianuarie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit noua biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Chergheș, Parohia Popești, Protopopiatul Deva, iar apoi a săvârșit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a explicat semnificațiile teologice ale rânduielii târnosirii lăcașului de cult și importanța acestuia pentru comunitatea de credincioși.
La finalul slujbei, preotul paroh Florin Vasiu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar fostul preot paroh Radu Scânteie, preotul pensionar Ioan Coța și credincioșii implicați în construcția și înfrumusețarea lăcașului de cult au primit acte de cinstire.
Vineri, 21 ianuarie, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea de la Ohaba, cu ocazia hramului. După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba Parastasului pentru Preasfințitul Gurie, întâiul Episcop al Devei și Hunedoarei, la trei luni de la trecerea la cele veșnice.