„Noua vrednicie de înaltă cinste“

După aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a statului român, prin Casa Regală şi Corpurile Legiuitoare, Patriarhia Română trebuia să fie recunoscută la nivel internaţional. Cancelaria Sfântului Sinod a trimis către întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori o scrisoare irenică prin care se anunţa întemeierea Patriarhiei Române. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a răspuns prin Tomosul Sinodal de recunoaştere, primit la Bucureşti în data de 27 septembrie 1925.

Pregătirea ceremoniei de învestitură a patriarhului Miron Cristea a început prin trimiterea, la 12 martie 1925, a scrisorii irenice a Sfântului Sinod către Bisericile Ortodoxe surori prin care se comunica ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Scrisoarea irenică adresată Bisericilor Ortodoxe surori "S.S. Miron, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române", anunţa pe întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori, în frunte cu patriarhul ecumenic, ridicarea sa la rangul de patriarh. Erau amintite, în această scrisoare irenică, argumentele istorice ale Bisericii neamului românesc, care o îndreptăţeau să se organizeze în cea mai înaltă treaptă eclesială. Statutul Bisericii Ortodoxe Române, păstrătoare a unei tradiţii creştine de origine apostolică, o îndreptăţea să primească demnitatea de patriarhat chiar cu mult timp înainte: "Dată fiind importanţa Bisericii Ortodoxe Române atât în interiorul ţării, cât şi rolul ce l-a avut întru apărarea şi ajutorarea Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni, s-ar fi putut uşor hotărî încă de atunci ridicarea ei la rangul de patriarhat, mai ales că titlul de primat nu corespundea tradiţiilor Bisericii Ortodoxe". Introducerea acestei scrisori aducea la cunoştinţă cititorului un scurt istoric al vieţii bisericeşti în Ţările Române, cu referire precisă la sprijinul acordat întregii lumi ortodoxe de pretutindeni. Situaţia de după anul 1918 a României Mari reclama ca mitropolitul Ungro-Vlahiei, ca preşedinte al Sfântului Sinod din care făceau parte cinci mitropolii, să devină "Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române". Argumentele istorice şi canonice risipeau orice îndoială cu privire la aceste evenimente fireşti pentru o Biserică autocefală: "Deci dar, întrucât nici sub raport istoric, nici sub raport canonic nu sunt piedici împotriva unei asemenea înălţări în rang a capului Bisericii noastre naţionale şi întrucât faza de dezvoltare a Bisericii române a ajuns în condiţiunile indicate de tradiţia istorică şi canonică a Bisericii răsăritene şi în interesul ortodoxiei chiar, clerul şi poporul drept credincios român, mergând pe urmele sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţi, cari în sinoade au consacrat vrednicia patriarhală, este convins şi apreciază că ridicarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Ungro-Vlahiei, în calitatea sa de Primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii Române este o necesitate a noii organizaţii bisericeşti, reclamată de situaţia Bisericii înăuntrul statului român şi de situaţia acestuia între celelalte state ortodoxe, ca unui ce are, cu excepţia Rusiei, cel mai mare număr de credincioşi ortodocşi". Se amintea, de asemenea, ierarhilor Bisericilor Ortodoxe surori, că ridicarea la rang de patriarhie se făcuse prin acte sinodale şi constituţionale, în baza cărora "Patriarhul României va purta titlul de: Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române". Felicitări adresate patriarhului ales, Miron Cristea Răspunsurile la scrisoarea irenică nu au întârziat să apară. Printre primele, cel al Patriarhiei de la Ierusalim, după cum nota patriarhul Miron în "Însemnările personale": "Azi, martie 1925 a fost aci directorul Ianuarios al patriarhului Damianos de la Ierusalim şi spune că era cu membrii misiunii la Belgrad (Serbia) de unde i-a scris patriarhului să vie la Bucureşti, să mă felicite şi să spuie că va trece prin Sfântul său Sinod, să fiu recunoscut de patriarh. Noi vom cere aşa o binecuvântare şi luare la cunoştinţă. Patriarhul doreşte a trimite la învestitură şi o delegaţie patriarhală din trei mitropoliţi, care să participe şi să-mi dea colanul, lanţul de la marele cordon al ordinului Sf. Mormânt". O lună mai târziu, patriarhul ales primea felicitările Majestăţii Sale, Regina Maria a României: "În 28 aprilie 1925 eram în grădină. Deodată văd că se opreşte un automobil Regal şi manevrează spre gardul meu. Când mă uit mai de-aproape era Regina Maria cu o doamnă necunoscută. O salut. Ea îmi trimite în grădină un mare buchet de flori cât un braţ. Erau admirabili lilieci, albi, involţi, altoiţi. Am împărţit tuturor cari au venit la mine câteva zile". Ceremonia învestiturii s-a amânat până în toamnă, "din pricina boalei de astă primăvară a Regelui", după cum notează cronica bisericească a arhimandritului Iuliu Scriban. Despre suferinţa regelui scria şi patriarhul Miron, consemnând că "fusese greu bolnav de flebită, câteva luni". Amânarea învestiturii "n-a însemnat o uitare a acestei chestiuni. Dimpotrivă, pe vară, în luna iunie, Ministeriul de Culte a dat un banchet la Hotel Bulevard, în cinstea noului patriarh. De asemenea, unele societăţi creştineşti (Ortodoxa, Solidaritatea) au ţinut să-şi mărturisească public, prin serbări şi felicitări, interesul lor pentru această chestiune". Tomosul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol Duminică, 13 septembrie 1925, soseau la Bucureşti mitropoliţii Ioachim al Calcedonului şi Gherman al Sardeonului însoţind pe dragomanul Constantinidis, trimisul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Misiunea lor era de a înmâna patriarhului ales Tomosul Sinodului Patriarhal prin care se recunoştea înfiinţarea Patriarhiei Române. Deşi scrisoarea irenică fusese primită încă din primăvara anului 1925, retragerea din scaun a patriarhului ecumenic Constantin al VI-lea a tergiversat aducerea în discuţie, în şedinţa sinodală ecumenică, a acestei chestiuni. Noul patriarh ecumenic, Vasile al III-lea, avea să semneze, alături de ierarhii sinodali, Tomosul Nr. 1579 din 30 iulie 1925, prin care recunoştea "noua vrednicie de înaltă cinste" a Bisericii Ortodoxe Române ridicate la rang de Patriarhie. Momentul este relatat în propriul jurnal de patriarhul Miron: "Actul de predare a Tomosului s-a făcut Duminică în 27 sept. Era un act festiv, impresionant. Ambii mitropoliţi erau oameni superiori, inteligenţi, isteţi, demni. Am avut multe mese la mine. Duminică, prânz festiv la mine, 40 de persoane. Le-am dat suvenire câte un orologiu de buzunar, aur din Elveţia, cu numele meu Miron".