„Nu mai trebuie să aleg între lumi. Pot să le numesc pe toate «acasă»”

De la Cernăuți în Germania, apoi la Mănăstirea Oașa. Drumul unei tinere crescute între culturi diferite a devenit și o căutare a identității. Întâlnirea cu comunitatea ortodoxă română din Germania și, mai târziu, înființarea unei organizații pentru tinerii ortodocși de acolo au transformat sentimentul de apartenență într-un proiect pentru sute de oameni. Valeria Olariu, aflată zilele acestea la ITO, vorbește despre Mănăstirea Oașa, despre întâlnirea cu Mihai, cel care i-a devenit ulterior soț, despre ATORG și despre felul în care a învățat că „acasă” poate însemna mai mult decât un singur loc.

Cum ai ajuns la Mănăstirea Oașa și ce ai găsit acolo?

În iarna anului 2022, un cunoscut din comunitatea bisericii mi-a povestit despre Mănăstirea Oașa, despre tradițiile de Crăciun și despre tinerii care merg împreună din casă în casă, cântă colinde și păstrează vie tradiția colindatului. Poveștile lui m-au impresionat atât de mult, încât nu am stat prea mult pe gânduri. Patru zile mai târziu eram deja în Oașa. Am ajuns pe 23 decembrie 2022, chiar când începeau activitățile de Crăciun. Încă de la sosire am avut sentimentul că pășesc într-o altă lume. Viața de zi cu zi pe care o cunoș­team în Germania părea foarte departe. În schimb, zilele erau despre oameni, rugăciune, cântec, tradiții și timp petrecut împreună. Parcă timpul se oprise puțin în loc.

Cum ai trăit perioada Crăciunului la Oașa?

Am mers la colindat din casă în casă, am cântat colinde și am dus oamenilor mesajul Nașterii Domnului. Începeam dimineața și, uneori, continuam până târziu în noapte. Eram obosiți, vocile ni se răgușeau, iar zilele erau solicitante. Și, totuși, nimeni nu voia cu adevărat să se oprească. Pentru că, în ciuda oboselii, inimile ne erau pline. Râdeam, cântam, povesteam și trăiam împreună ceva ce cu greu poate fi pus în cuvinte. Pentru mine, Oașa a fost mai mult decât o călătorie și mai mult decât o vacanță de Crăciun. A fost o formă de „acasă” trăită în mod real.

Tot la Oașa l-ai întâlnit pe cel care avea să-ți devină soț. Cum a fost această întâlnire?

Acolo l-am întâlnit pe Mihai, care avea să devină soțul meu. La acel moment nu aveam cum să știu ce importanță va avea această întâlnire pentru viața mea. Mihai era singurul participant venit din Germania. Deși eram în România și vorbeam limba română fără dificultate, m-am bucurat enorm când am descoperit că exista cineva acolo care vorbea și ger­mana. A fost un moment mic, dar care mi-a arătat ceva important despre mine însămi: Germania devenise deja o parte a identității mele.

Cum ai ajuns să privești relația dintre cele două lumi în care ai crescut?

Poate că atunci am înțeles pentru prima dată cu adevărat că nu mai aparțineam unei singure lumi. Crescusem între două lumi și învățasem să mă simt acasă în amândouă. Germania devenise parte din viața mea. Învățasem limba germană, mersesem la școală acolo, îmi făcusem prieteni și mă obișnuisem cu viața din Germania. În același timp, eram profund legată de rădăcinile mele românești.

Cum s-a născut ATORG?

Mihai a fondat ATORG - Orga­nizația Tinerilor Ortodocși din Germania. La început eram doar șase persoane. Aveam ideea de a crea un loc în care tinerii să se poată întâlni, să se cunoască, să vorbească despre experiențele lor și să simtă că aparțin unei comunități. La început nu știam ce avea să devină această inițiativă. Astăzi, aproximativ 600 de tineri fac parte din această comunitate. Pentru mine, acest lucru este cu atât mai emoțio­nant, cu cât ATORG a devenit pentru mulți dintre acești tineri ceva asemănător cu ceea ce fusese biserica pentru mine: un loc al apartenenței.

Ce au în comun tinerii care fac parte din această comunitate?

Am descoperit foarte repede că povestea mea nu era deloc singulară. Mulți tineri care trăiesc în Germania cunosc sentimentul de a se afla între două lumi. Unii s-au născut în România, alții au părinți români, dar au mers la școală în Germania, au studiat aici, lucrează aici și își construiesc aici propria viață. Vorbesc germana, au prieteni germani și fac parte din societatea germană. În același timp, au crescut cu tradițiile românești, cu Biserica Ortodoxă, cu limba părinților și cu poveștile familiilor lor. La întâlnirile noastre vorbim mult despre trecut, despre copilărie, părinți și bunici, Crăciun și Paște, despre locurile din care provin familiile noastre și despre tradiții, pe care uneori abia după ce am ajuns în Germania am început să le apreciem cu adevărat.

Ce s-a născut din aceste întâlniri?

Din aceste conversații s-au născut prietenii. Oamenii care se întâlneau pentru prima dată la un eveniment au continuat să păstreze legătura. Prieteniile s-au transformat în relații apropiate, iar mai târziu au apărut familii. Și povestea mea a continuat în același fel. Întâlnirea din Oașa s-a transformat într-o relație, iar timpul petrecut împreună s-a transformat într-un drum comun. Anul acesta, Mihai și cu mine ne-am căsătorit.

Cum ați ales să marcați prin nuntă această întâlnire dintre cele două lumi?

Am dorit să unim, în mod con­știent, cele două lumi care ne-au format. Am ales să avem o nuntă tradi­țională românească, pentru că obiceiurile, cântecele și dansurile nu reprezintă pentru noi doar elemente ale unei petreceri. Ele sunt legate de familiile noastre, de originile noastre și de tradițiile transmise din generație în generație. Nunta noastră a devenit, astfel, o legătură între trecut, prezent și viitor. Am sărbătorit iubirea noastră, dar, în același timp, și rădăcinile noastre.

Ce înseamnă astăzi pentru tine „acasă”?

Am învățat că „acasă” nu este doar un punct pe hartă. Acasă poate fi o limbă, un cântec, un miros, o rugăciune familiară, o melodie care îți aduce aminte de copilărie, o sărbătoare ale cărei tradiții le-ai cunoscut încă de mic sau oamenii lângă care nu trebuie să explici cine ești. Uneori, „acasă” poate fi chiar un loc, pe care îl descoperi la sute sau mii de kilometri distanță de locul în care te-ai născut. Pentru mine, „acasă” nu mai înseamnă astăzi să aleg un singur loc. Ucraina face parte din povestea mea. România face parte din rădăcinile mele. Germania este locul în care am petrecut o mare parte din viață și în care mi-am construit viitorul. Nu trebuie să aleg între aceste lumi.

Care este concluzia la care ai ajuns după acest drum?

Poate că aceasta este cea mai frumoasă concluzie la care am ajuns: putem avea mai multe locuri pe care să le numim „acasă”. Putem purta mai multe culturi în noi. Putem păstra ceea ce am primit de la gene­rațiile trecute și, în același timp, putem construi ceva nou.

Acasă nu este întotdeauna un loc în care te întorci. Uneori, este ceva ce construiești. Iar uneori trebuie să pleci pentru a înțelege cât de mult ai purtat, de fapt, cu tine. Eu mi-am părăsit locul natal. Dar nu mi-am pierdut niciodată casa. Am luat-o cu mine și, pe drum, am învățat că „acasă” poate fi mult mai mare decât mi-aș fi imaginat vreodată în copilărie.