Numai 247 de persoane s-au lăsat de fumat prin programul MS

Data: 20 Noiembrie 2007

Potrivit coordonatorului Programului antifumat iniţiat de Ministerul Sănătăţii, dr. Magda Ciobanu, 247 de persoane au primit până acum tratament medicamentos în urma consultaţiei şi a evaluării indicaţiei şi contraindicaţiilor, dar şi a propriei dorinţe. Programul pentru stoparea fumatului a debutat în Bucureşti, în 24 august, şi se derulează, începând cu 22 octombrie, şi în Alexandria, Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Lugoj, Oradea, Slobozia, Târgu Mureş şi Timişoara.

Până la 1 noiembrie, în 6 din cele 16 centre s-au programat 831 de persoane care au dorit să se lase de fumat, dintre care 380 au fost deja consultate. Statisticile Ministerului Sănătăţii arată că, în prezent, în România există 5 milioane de fumători. „Pentru a creşte eficienţa programului, este necesară o mai bună informare a populaţiei cu privire la rolul medicaţiei şi la indicaţiile şi contraindicaţiile acesteia, astfel încât să se evite consultaţiile din curiozitate sau consultaţiile forţate (în special în cazul adolescenţilor), dar şi oferirea iluziei că poţi abandona fumatul doar cu o pastilă“, a explicat dr. Magda Ciobanu. Tratamentul medicamentos este util persoanelor cu dependenţă de nicotină mediu-înaltă, pentru a le reduce simptomele de sevraj, însă succesul terapiei depinde într-o foarte mare măsură de implicarea activă a fumătorului. Programul antifumat al MS se adresează persoanelor care fumează şi care doresc cu adevărat să renunţe la tutun şi constă în acordarea unei consultaţii de către un medic pregătit special în domeniu, în urma căreia se stabileşte conduita de urmat: tratament medicamentos, consiliere psihologică (la unul din psihologii din program) sau pacientul încearcă să renunţe singur, folosind informaţiile pe care le-a primit. Consultaţia şi tratamentul medicamentos sunt gratuite, fiind finanţate, conform Ordinului ministrului Sănătăţii Publice nr. 570/ 2007, din veniturile proprii ale MS (taxa pe viciu).