Numărul de copii obezi, în creştere în România
Potrivit medicilor nutriţionişti, în România numărul copiilor obezi a înregistrat o creştere alarmantă, de aceea cadrele didactice trebuie să monitorizeze greutatea şi circumferinţa abdominală la preşcolari, elevi. În acest moment, se constată o creştere a greutăţii la 15 ani cu trei kilograme în plus faţă de cât este normal, greutate care la 40 de ani va însemna 30 de kilograme în plus. Vârsta cea mai propice pentru educaţie în ceea ce priveşte stilul de viaţă este cea de grădiniţă şi primii ani de şcoală, până în clasa a IV-a. Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe pe tema obezităţii, că educatorii şi profesorii trebuie angrenaţi în programul de prevenire a acestui fenomen, în vederea promovării unui stil de viaţă sănătos şi a unei alimentaţii echilibrate. "Prevenţia obezităţii la copil vizează modificarea stilului de viaţă şi creşterea activităţii fizice. Dorim să atragem atenţia asupra informării şi educării societăţii şi factorilor de decizie din sănătate cu privire la riscurile obezităţii asupra sănătăţii populaţiei. De aceea, avem în vedere un program naţional de prevenţie a patologiei metabolice şi cardiovasculare şi lansarea unei campanii naţionale de prevenţie a obezităţii în rândul copiilor şi tinerilor începând din septembrie anul acesta", a declarat prof. Ionescu-Târgovişte.