O clinică în care „sfinții sunt cu noi”

Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea Depoului din sectorul 2, București. Încredințarea că veți fi ocrotiți de Maica Domnului și de Sfântul Nectarie o veți avea din plin văzându-le icoanele mari, liniștitoare, chiar în spațiul de la recepție. Apoi, în fiecare cabinet vă vor însoți sfinții vindecători prin icoanele lor. Soții Adriana și Narcis Roșu, medici stomatologi, cu studii și practică de trei decenii în Elveția, întorși de curând în România, au deschis această clinică în care practicarea actului medical și rugăciunea sunt strâns unite.

De cum am intrat în clinica așezată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Taumaturg Nectarie, am trăit bucuria de a fi într-un loc în care peste tot se văd chipurile pictate ale sfinților. Din dialogul cu dr. Narcis Roșu, fondatorul clinicii, am înțeles rostul acestei permanente însoțiri a actului medical cu iconografie. Practic, sunt icoane peste tot: pe holuri, în sălile de așteptare, în cabinetele de tratament și în sălile de investigație.

Vindecare prin tratament și rugăciune

„Sfinții sunt cu noi. Am dorit să dăm nota aceasta de prezență reală a sfinților în cadrul medical, pentru că actul medical în sine fără ajutorul Bunului Dumnezeu este insuficient pentru a obține o vindecare. Și cred că orice medic este conștient de limitele științei și aptitudinilor personale. Îi îndemnăm pe pacienți să ne acompanieze cu rugăciunea în actul terapeutic, astfel li se reduce și starea de frică, iar efectele secundare sunt mai reduse. Era mai greu când eram în Elveția să explicăm unui protestant sau unui catolic să facă rugăciunea inimii în timp ce eu, ca medic, aveam ceva dificil de tratat. Aici nu mai avem barieră în a comunica deschis cu pacientul și de a-l îndemna la conlucrare, el cu rugăciunea, iar noi și cu rugăciunea, cunoştinţele noastre şi cu îndemânarea pe care o avem”, afirmă medicul întors în România.

Clinica „Sfântul Nectarie” funcțio­nează într-o clădire cu trei etaje și este structurată în trei departamente: Radiologie, ­Stoma­tologie și Medical. Pentru partea medicală lucrurile sunt în faza de acreditare și reacreditare, conducerea căutând medici pe diferite specialități în vederea dezvoltării. Aici vor funcționa cabinete de medicină internă; radiologie mamară; dermato-venerologie; diabet zaharat, nutriție, boli metabolice; medicină integrativă; psihologie și altele.

Cabinetele de stomatologie funcționează de peste doi ani, iar pacienții sunt tratați de medici specializați în stomatologie generală, ortodonție, implantologie, protetică dentară, terapie odontală, pedodonţie, protetică, igienă dentară, chirurgie, radiologie.

Clinica este un proiect născut imediat după încheierea pandemiei și a venit ca rod al mai multor întâmplări și evenimente minunate din viața familiei Roșu, unele de taină, altele care pot fi povestite spre zidirea sufletească a celor care le află. Până acum, cei mai mulți dintre pacienți ajungeau aici recomandați de duhovnicul familiei Roșu și erau, în general, măicuțe de la mănăstirile din țară și monahi din mediul monahal românesc și de la Sfântul Munte, precum și persoane din cercul familial. Acum, tot din îndemnul duhovnicului, clinica nu mai are un circuit închis și își deschide porțile spre toți posibilii pacienți.

O întoarcere reușită acasă, în Ortodoxie

Născut în județul Sălaj în urmă cu 57 de ani, dr. Narcis Roșu provine dintr-o familie cu rădăcini multiple, având doi bunici machedoni, o bunică evreică și un bunic român. A fost botezat ortodox, „din fericire”, spune astăzi cel care nu mai concepe să-și trăiască viața fără Hristos. Mi-a povestit despre „întoarcerea reușită acasă, în Ortodoxie” a întregii sale familii, după decenii de viață mulțumitoare în Sierre (aproape de Crans-Montana), Elveția.

„Întoarcerea noastră a fost o experienţă reușită, pentru că ne-am întors cu toată familia. Revenirea noastră a fost minunată, fiindcă a fost motivată într-un fel de întoarcerea acasă, adică întoarcerea în Ortodoxie, în ceea ce am înțeles că este atmosfera în care trebuie să trăim și să ne creștem copiii. Și, în ciuda faptului că anumite aspecte ale vieții cotidiene erau în defavoarea României față de Elveția, aspectul legat de biserică, de prezența părintelui duhovnic în proximitatea noastră ne permite astăzi să spunem: «Mulțumim, Ție, Doamne, că nu ne-ai uitat printre străini!». Am început studiile la Cluj, am făcut doi ani de facultate până am plecat în Elveția. Mi-am reluat studiile la Geneva, unde am terminat Facultatea de Stomatologie în 1996. Soția a fost șefă de promoție la București, ne-am căsătorit în Elveția, unde a venit și ea și unde și-a refăcut studiile. Mai întâi am profesat în cabinet. Pe urmă am fondat și deținut un grup de 12 clinici în perioada 1997-2012. Apoi am primit binecuvântarea să lichidăm afacerile din Elveția și ne-am întors în România. Copiii au acceptat cu bucurie să vină. Marea problemă a românilor care pleacă din țară este că, la un moment dat, copiii lor își pierd puțin identitatea românească, sunt mai legați emoțional de prietenii lor și de locurile în care poate s-au născut și au copilărit. Părinții sunt prinși în capcana asta, chiar dacă ei ar dori să se mai întoarcă, nu mai doresc copiii lor. Dar la noi a fost o minune. Din cei cinci copii ai noștri, doar unul a avut o reţinere, ceilalți au fost fericiți să se întoarcă în România. Primii doi copii au studiat în România tot Facultatea de Stomatologie, iar cel mare, sub îndrumarea părintelui Irineu Curtescu, s-a apropiat de mănăstire și, la sfârșitul studiilor, a intrat ca frate la Mănăstirea Ponor, iar acum este ieromonah acolo”, povestește medicul Narcis Roșu.

„Sunteți pregătit pentru investiția care urmează?”

Dar merită să spunem mai pe larg povestea întreagă, care pare decupată dintr-un fel de Pateric contemporan al mirenilor. „Ajunși în Occident, soția s-a împrietenit cu o doamnă preoteasă. Doamna și părintele protopop Adrian Diaconu ne-au devenit nași de cununie. Am avut și bucuria să-l întâlnim pe Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif (Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale - n.r.) la o mănăstire ortodoxă din Franța, am avut privilegiul de a avea o relație apropiată, să ne ghideze și să ne țină aproape de biserică. În Elveția locuiam la o distanță foarte mare față de biserica românească, iar o vreme ne-am dus la Liturghie duminica, dar apoi am stat deoparte. A urmat o perioadă în care am avut probleme foarte mari în afaceri, dețineam un grup de clinici medicale, cum am spus, avusesem și o ascensiune în viața politică, eram vicepreședintele celui mai mare partid conservator din cantonul în care locuiam. Aveam o ambiție fără limită și, așa cum se întâmplă des cu cei emigrați, am transformat complexul de inferioritate într-unul de superioritate. Voiam să demonstrăm că suntem la fel de buni ca ei, dacă nu cumva și mai buni, și doream să trăim liberi de orice prejudecăți printre ei. Ceea ce s-a întâmplat în cazul meu. Din nefericire, acționam după principiul «Totul prin inteli­gența mea, prin puterile mele». Făcusem o vânzare de câteva milioane de euro și, la îndemnul Înaltprea­sfințitului Mitropolit Iosif, ne-am hotărât să construim un mic centru cultural românesc, care avea în centru o mănăstire. Înaltprea­sfinția Sa mi-a pus o întrebare: «Sunteți pregătit pentru in­ves­tiția care urmează?» Neîn­țele­gând întrebarea, am zis: Da, am realizat vânzarea. «Vă întreb, dacă sufletește...» Abia ulterior am înțeles. Eram asociat cu niște fonduri de investiții, cu oameni foarte potenți financiar, dar la un moment dat am fost înşelat. Am pierdut astfel o avere de câteva milioane de euro. E foarte greu de conceput, este un paradox, poate, având în vedere că oamenii se gândesc că în Occident nu se întâmplă așa ceva... Astăzi o văd ca pe o istorie care se poate defini cu un cuvânt din Acatistul Sfintei Treimi, care spune: «Slavă Ție, Doamne, slavă Ție, că ai zădărnicit planurile mele nefolositoare!». Vreau să spun cu asta că direcția în care mă îndreptam nu era total greșită, dar în centrul universului meu nu era Dumnezeu. Am trăit momente foarte grele, trebuia să salvez cumva munca unei vieți, pot să spun că am trăit iadul. Era de neînțeles atunci, după ce ajunsesem sus, am trăit deznădejdea până la moarte. Am stat în acea stare două zile și jumătate, simțeam că toată conștiința îmi era anihilată și tot ce mai simțeam era doar o formă acută de arsură, nu vedeam altă ieșire decât cea pe care o aleg unii oameni care ajung pe fundul prăpastiei. E de nesuportat trăirea iadului. La un moment dat, am simțit o Prezență, un lucru diferit în mijlocul acelei suferințe atroce, era ca și cum Cineva stătea în spatele meu. Am avut atunci o bucurie imensă. Am alergat la Înaltprea­sfinţitul Părinte Iosif și i-am povestit experienţa trăită, iar dânsul mi-a spus că în inima omului sunt două portițe: una duce spre Rai, una spre iad. Iar prezența pe care am simțit-o era a Mântuitorului Care vine și scoate pe om din iad. Atunci m-am întors spre Ortodoxie, care este Adevăr. Și, având bunici protes­tanți și mamă care se ruga în sinagogă, pot să dau mărturie că Adevărul este în Ortodoxie”.

„Doamne, dă-mi un duhovnic ca Sfântul Porfirie”

Dorința întoarcerii profunde la Ortodoxie s-a împletit apoi cu dorința întoarcerii în România. Așa au început marile căutări duhovnicești: „Am citit o carte cu mărturiile unor ucenici ai Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, iar una dintre ele am simțit că mi se adresează direct. Atunci am avut de-a face cu primele minuni din viața mea. Am simțit o relație directă între un cuvânt și ajutorul imediat. O nouă etapă începea în viața mea și rugăciunea mea a devenit: Doamne, eu singur nu sunt capabil să înțeleg, dă-mi un duhovnic ca Sfântul Porfirie! Ani de zile am căutat duhovnicul acela. La un moment dat, credeam că ar trebui să devin preot, luasem și binecuvântare pentru acest lucru, dar vorbind cu părintele Teofil Părăian m-a întors într-un fel din acea cale, spunându-mi o frază din care am înțeles că poate nu este cel mai potrivit lucru pentru mine în acel moment. Un fost coleg venit din țară mi-a spus: «Cunosc un părinte din România, hai să-l vezi, poate primești un sfat referitor la situația în care te afli.» Aşa am ajuns la părintele Iustin Pârvu. Când m-a văzut, părintele mi-a zis: «Matale ai pierdut foarte mulți bani acolo de unde vii, dar te vei întoarce în ­România. Și vei face ce am făcut eu aici: mănăstire, școală, spital, grădiniță, azil de bătrâni, așa veți putea supraviețui vremurilor grele care vor veni.» În căutările mele am ajuns și la părinții de la Muntele Athos. Am fost și la părintele Serafim de la Mănăstirea Cășiel, pe care soția a avut gândul să ni-l luăm duhovnic, dar care ne-a spus că mai potrivit ne-ar fi părintele Irineu de la Ponor. Atunci eram în legătură cu părintele stareţ Melchisedec și părintele David de la Putna. Ne aflam într-un pelerinaj cu familia pe la mănăstirile din Moldova și unul dintre copii s-a îmbolnăvit. Am fost la spital la Suceava, apoi la Cluj și ne-am amintit să-l căutăm pe părintele Irineu. Am găsit numărul de telefon al mănăstirii pe internet, l-am sunat și am ajuns la Mănăstirea Ponor. Și de acolo a început lupta părintelui Irineu cu patimile noastre. Părintele Irineu mi-a spus aceleași cuvinte ca şi părintele Iustin, despre spital, școală, mănăstire... Mi-a spus că mă voi întoarce în România și le voi face. Mi-a mai spus și că patru dintre copiii mei vor lua calea mănăstirii, iar lucrul acesta este astăzi împlinit. Doi dintre ei sunt medici stomatologi. Împreună cu familia, am ajuns, după 12 ani, să dăm mărturia trăirii multor minuni din Pateric în relația noastră cu părintele Irineu. Inclusiv minunea învierii”, a mai povestit fondatorul Clinicii „Sfântul Nectarie”.

Întâmplarea petrecută cu fiica cea mică a familiei Roșu este cutremurătoare și cu adevărat de ordinul minunilor. Fetița a căzut de la etajul 2 și, efectiv, a avut capul zdrobit, a intrat în moarte clinică și, omenește, nu părea să se mai poată face ceva. Dumnezeu știe cum, pentru slăvirea Lui, copila este astăzi vie. Domnul doctor mi-a arătat o filmare în care fetiţa, Sofia, cântă cu multă bucurie și cu voce puternică „Hristos a înviat din morți...”.

Cu sufletul înviat, revenit dintr-un pustiu în care nu mai dorește să se întoarcă, trăind din plin „acasă, în Ortodoxie”, doctorul Narcis Roșu este acum gata să ajute prin clinica sa pe toți cei care își doresc să fie tratați de medici profesioniști, pe toți cei care se bucură de prezența icoanelor în cabinet și se roagă în taină pentru medic, la rândul lui rugător spre vindecarea pacientului.