O figură emblematică a Revoluției de la 1848 - preotul Radu Șapcă
Anul 1848 a reprezentat, așa cum istoriografia l-a descris, o veritabilă „primăvară a popoarelor”, pentru că, pe continentul european, popoarele s-au ridicat la luptă pentru drepturi și libertăți și nici spațiul țării noastre nu a fost ocolit de mișcarea revoluționară. În zilele de 9-11 iunie 1848, o pleiadă de tineri încrezători în idealul de modernizare și de făurire a unui stat național puternic a dat semnalul, care avea să declanșeze revoluția din Țara Românească, dar și începutul unei lungi perioade de transformare în bine a țării. Printre acești lideri s-a numărat și preotul Radu Șapcă (1795-1876), una dintre cele mai populare figuri de preoți care au participat la acele evenimente și pe care posteritatea l-a reținut sub denumirea de „Popa Șapcă”.
Radu Șapcă s-a născut în anul 1795 (după unele surse la 1800), în satul Celei, județul Romanați, în familia preotului Dobre Șapcă. S-a căsătorit în 1817 şi a avut trei fete și un băiat. În 1818 a fost hirotonit (alte surse avansează data de 11 martie 1828) ca preot în localitatea natală, la biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”. Tânărul preot avea o figură impunătoare, știa carte, avea calități de orator și mai ales îi păsa de durerile semenilor săi, iar aceste calități și aplecarea spre popor l-au făcut să devină un om respectat în întreaga Oltenie.
„Dantonul pașoptismului valah”
Într-un context în care situația țăranilor, a țării în general, era una dificilă economic, social și politic, preotul Șapcă alege să participe activ la schimbarea stării de fapt. Pe la 1840 îi cunoaște pe frații Golescu și ulterior a devenit membru al societății secrete „Frăția”, unde îi va întâlni pe toți liderii revoluției pașoptiste. Preotul Șapcă a fost acela care, prin predicile sale, prin contactul cu sătenii din Oltenia, a propagat în popor ideile generoase ale revoluției. Îl găsim implicat, la începutul lunii iunie 1848, în ridicarea țăranilor din Oltenia, atragerea lor de partea revoluției și aducerea lor la Islaz, în ziua de 9 iunie, acolo unde avea să fie citită Proclamația și declanșată mișcarea revoluționară. Evocările ulterioare ale desfășurării zilei de 9 iunie 1848, făcute de martorii la eveniment, ne arată că în piața din mijlocul satului a fost improvizat un altar - pe o masă se aflau puse crucea și Evanghelia, 20 de lumânări aprinse și două steaguri tricolore.
Însoțit de alți doi preoți, Radu Șapcă a oficiat serviciul divin, a sfințit apa în fața unei adunări care, pătrunsă de solemnitate, a îngenuncheat și apoi a rostit cu o voce tunătoare această rugăciune: „Dumnezeule al puterii şi al dreptății, priveşte pe poporul Tău îngenuncheat înaintea Evangheliei şi Crucii Tale. El nu vrea alta decât dreptatea Ta; ascultă şi binecuvântează rugăciunea sa. Dă putere braţului său şi duşmanii tăi vor pieri. Varsă în sânul lui curajul, în inima sa încrederea şi orânduiala în spiritul său. Dumnezeule al luminilor, Tu ce ai pus odinioară stâlpul de foc povăţuitor al lui Moise în pustiu, porunceşte şi acum îngerului Tău să se coboare în mijlocul nostru şi să ne povăţuiască întru căile Tale. Binecuvântează din înaltul cerurilor stindardele noastre, coronate din crucea mult-iubitului Fiu, fă-le a se desfăşura pe drumul bunei orânduieli şi al adevăratei glorii. Doamne, Unicul Tău Fiu trimes a fost de Tine spre junghiere pentru mântuirea oamenilor. În iubirea Sa, el deveni o anatemă pentru a îndumnezei lucrul săracului; El Se face pradă morții, pentru a da viaţă şi libertate oamenilor. Tu eşti tot Acel Dumnezeu; victoria şi libertatea sunt ale Tale; mântuie şi scapă pe tot omul ce suferă, ridică şi întăreşte pe acest popor ce se omoară pe sine pentru ca să îndelungească viaţa apăsătorilor săi. Scapă-l de abuzurile ce reaua-voinţă a făcut a se naşte din instituţiile şi chiar din virtuţile sale; mântuie-l de abuzul clăcei, de ticăloasa iobăgie necunoscută părinţilor noştri, de beilicurile (prestație în muncă - n.n.) drumurilor şi ale șoselilor, de aceste munci ale Faraonilor. Dă-i timpul şi spaţiul cu care tu înzestraşi pe om, fă-l a se bucura de productul lucrului său. Scoală-Te, Doamne, şi fă să cunoască lumea că Tu eşti Dumnezeul muncitorilor şi a tot omul ce se apropie de Tine prin muncă, singura rugăciune pe care Tu o binecuvântezi şi o îndeplineşti. Fiul Tău a făgăduit celor asupriţi dreptate, celor flămânzi pâine, celor întristaţi mângâiere. Întoarnă fiilor Tăi averea şi pâinea lor, întocmai după dreptatea Ta, căci a Ta este împărăţia, puterea şi mărirea, a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!”.
După acest moment, Ion Heliade Rădulescu a citit documentul care avea să intre în istorie cu denumirea de Proclamația de la Islaz. Întrucât I.H. Rădulescu era mic de statură și unele dintre prevederi redactate într-un limbaj elevat nu fuseseră înțelese de țărani, preotul Șapcă a ținut o cuvântare în care a explicat că trebuiau desființate claca și țăranii împroprietăriți. Efectul vorbelor sale „a fost cutremurător şi masele au pornit în marş triumfal spre Caracal, unde s-au înfrăţit cu soldaţii comandaţi de Magheru (omul Bibescului) spre cucerirea băniei din Craiova şi a puterii din Capitală”.
Peste ani, ziarul „Tribuna” scria că vocea acestui preot a vibrat ca vocea lui Dumnezeu în sufletele mulțimii. Preotul Șapcă a fost ales de mulțime să facă parte din guvernul provizoriu și s-a aflat și el printre liderii semnatari ai Proclamației de la Islaz. În noaptea de 9 spre 10 iunie 1848, liderii participanți la acțiunea de la Islaz au sosit în bordeiul lui Radu Șapcă din Celei, iar printre ei s-au aflat I.H. Rădulescu, Cristian Tell, Ștefan Golescu. A doua zi au plecat la Craiova, iar apoi la București, unde vor declanșa revoluția și vor deveni membri ai guvernului revoluționar. În vara lui 1848, preotul Șapcă a rămas în Oltenia, mergând dintr-o așezare în alta și propovăduind idealurile revoluției și măsurile gândite pentru țărănime. Așa s-au născut acele versuri celebre: „Să trăiască Popa Şapcă/ C-a scăpat ţara de clacă/ Popa Șapcă din Celei/ Cu Goleştii câte trei/ Că ne-au dat câte-un bordei”.
Într-un articol publicat în 24 august 1968, în „Luceafărul”, Petre Pandrea a analizat dimensiunea participării preotului Radu Șapcă la revoluție, scriind următoarele: „Popa Şapcă a fost un orator cu dublul magnetism al sincerităţii şi al personalităţii din născare devenit exponent în revoluţia iluministă. A fost Dantonul paşoptismului valah”. Guvernul provizoriu l-a numit administrator la Mănăstirea Sadova, dar conducerea sa aici a fost scurtă.
În arest și exil. Ultimii ani
În septembrie 1848, din cauza intervenției armatelor puterilor străine, revoluția este înăbușită. În 27 septembrie 1848 (alte surse afirmă că la 29 octombrie), preotul Șapcă este arestat la Celei, adus la București și închis întâi în arestul Mitropoliei, iar apoi la Văcărești. Fiind considerat un lider periculos, este inclus, în firmanul din 6 iulie 1849, pe lista celor 34 de lideri care urmează să fie exilați și deportați. Vreme de șapte ani stă în exil - doi ani la Athos și alți cinci la Brussa, în Turcia, și la Rusciuc, Bulgaria. Revine în țară în 1856 și se stabilește în satul natal. După 1859, primește recunoașterea misiunii sale patriotice, aprecierea semenilor săi, iar domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, îl onorează numindu-l curator de latifundii mănăstirești, iar la propunerea lui Dimitrie Bolintineanu, ministru al cultelor, în 1864, a devenit curator civil la Mănăstirea Cozia. Se stinge din viață la 3 iulie 1876, la Mănăstirea Brâncoveni, unde și astăzi se odihnesc osemintele sale.