O „oază spirituală“ a sufletului românesc în Occident

În perioada 17-19 octombrie, la Strasbourg au avut loc ample manifestări prilejuite de sărbătorirea a 30 de ani de când părintele Vasile Iorgulescu conduce Parohia ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul“ din capitala regiunii franceze Alsacia. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, am participat la aceste ceremonii în comunitatea care s-a înfiripat în urmă cu 33 de ani, în timpul studiilor doctorale la Strasbourg.

Cultul este rădăcina culturii şi mijlocul de afirmare a veşniciei în contextul trecător al vieţii noastre. În acest înţeles, cultura îşi are obârşia în cult, iar cultul ridică actul cultural spre Dumnezeu cel veşnic, Care l-a dat. Cele mai perceptibile forme de acte culturale le reprezintă momentele de evocare ale celor care, prin eroism, au ridicat credinţa la rang de comuniune şi de iubire nesfârşită faţă de Izvorul credinţei, Domnul nostru Iisus Hristos. Aceştia sunt sfinţii. Sfinţilor le urmează martirii sau mărturisitorii şi eroii, persoane care iubesc mai mult pe semenii lor, patria şi istoria decât propria lor persoană. Aşa se face că eroii într-un popor sunt persoanele cele mai apropiate de ideal, gata să îşi jertfească propria lor viaţă pentru mai binele semenilor lor. Sunt multe sărbători închinate eroilor. Cea mai semnificativă este, însă, cea rânduită de Sfântul Sinod în Biserica noastră, şi anume sărbătoarea Înălţării Domnului, când înălţăm rugăciuni pentru eroii neamului, care, asemenea Domnului, şi-au lăsat viaţa pe „altarul“ credinţei şi al patriei, spre veşnică şi neuitată recunoştinţă.

După cum pe teritoriul patriei noastre, printre eroii români sunt şi eroi ai altor neamuri, tot aşa în lume există printre eroi ai neamurilor străine şi eroi români. Un astfel de caz este şi cel al Alsaciei, zonă care, în 1918, deodată cu revenirea Transilvaniei la România,

s-a întors în graniţele Franţei, în contextul de după Primul Război Mondial. În regiunea Alsaciei şi Lorenei, câteva mii de soldaţi români care au apărat integritatea poporului francez îşi odihnesc trupurile strivite în lupte, în aşteptarea Învierii, în unele cimitire, de unde aşteaptă ziua cea mare a Învierii, la chemarea Mântuitorului.

Lângă oraşul Strasbourg, unul dintre centrele importante în istoria refacerii unităţii continentale, unde fiinţează şi instituţii precum Parlamentul European şi Consiliul Europei, se află două cimitire ale soldaţilor români jertfiţi pentru unitatea Franţei în primăvara geroasă a anului 1917, în timpul Primului Război Mondial, la Haguenau şi în Munţii Vosges, la Soultzmatt. Aceste două cimitire-memorial sunt mărturii ale frăţietăţii latine şi dorinţei de libertate a două popoare care au jucat şi joacă un rol important în istoria Europei, poporul francez şi poporul român. Cimitirul de la Soultzmatt este un simbol al respectului faţă de eroii pe jertfa cărora s-a aşezat o Europă modernă, prosperă şi demnă de înaintaşii noştri romani. A avut dreptate marele Paul Valerie, care, cu ani în urmă, a spus că Europa va rezista cât timp va recunoaşte cei trei piloni de la temelia ei: creştinismul, filozofia greacă şi Dreptul roman.

Cimitirul de la Soultzmatt este aşezat de „patriarhul“ ziaristicii româneşti, Pamfil Şeicaru, ctitorul mănăstirii de la Orşova, de origine buzoiană, cu sprijinul Reginei Maria. Există o statuie de bronz realizată la Colentina, care reprezintă imaginea „mamei răniţilor“ - Patria, care-şi adună eroii din toată lumea. Pe o cruce din capătul cimitirului se arată că cei aproape 700 de soldaţi români au îndurat, în 1917, iarna spre primăvară, torturile, gerul, foametea şi părăsirea. Mai important decât toate este mesajul din epitaf: „Soldaţi români, departe de patria voastră, pentru care v-aţi sacrificat, odihniţi-vă în pace, încununaţi de glorie, în acest pământ care pentru voi nu este străin. Maria, Regina României“.

Aşa cum se ştie, în 2 noiembrie, în Occident există o sărbătoare a pomenirii morţilor sau a recunoştinţei, când creştinii merg şi aşază flori pe mormintele morţilor şi eroilor. Ca şi la noi, cum arată poetul: „Presăraţi pe-a lor morminte, ale laurilor foi“, aşa cum ne-au învăţat romanii, precursori ai înţelesului creştin, care este mult mai profund - floarea fiind semnul raiului.

Cu 33 de ani în urmă, mi-a fost dat să ajung pe teritoriul Franţei, la Strasbourg, cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea „Tuturor Sfinţilor“, a Recunoştinţei, printr-o bursă obţinută de neuitatul meu părinte duhovnicesc, ierarhul Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, la acea vreme Episcop al Buzăului. Era de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a anului 1981. La două zile de la sosirea în Strasbourg, Arhiepiscopul de vie memorie Adrian Hriţcu de la Paris mi-a încredinţat misiunea de a organiza primul Parastas la Cimitirul eroilor români. Eram singur şi necunoscut. Aflasem dintr-un document că, în anii â30, studenţii români de la Strasbourg, printre care Patriarhul adormit întru fericire Iustin Moisescu sau profesorul Ioan Rămureanu, organizau astfel de ceremonii. M-am adresat câtorva studenţi şi câtorva români, trei sau patru familii din vechea generaţie şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit, la sărbătoarea „Tuturor Sfinţilor“, să primim ierarhul împreună cu părintele Aurel Grigoraş de la Paris şi să organizăm primul Parastas de după ocuparea României de către comunişti, în zona alsaciană a Strasbourgului. Această primă întrunire a avut loc acum 33 de ani, într-o rază luminoasă a speranţei pentru constituirea unei comunităţi a celor vii pentru cei vii în Împărăţia lui Dumnezeu, în zona alsaciană. Mi-au fost de mare folos impulsul spiritual şi mărturia cu totul exemplară a prezenţei, în cadrul universităţii şi în comunitate, a primului doctorand român de după al Doilea Război Mondial la Strasbourg, actualul Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel.

Ca ierodiacon şi doctorand la Universitatea din Strasbourg, am organizat constituirea Asociaţiei Cultuale „Parohia Sfântul Ioan Botezătorul“. Situaţia era total nefavorabilă. Puţinele personalităţi, între care profesorul Alexandre Chabert, marele profesor Octavian Nandriş de la Cernăuţi - directorul Institutului român de pe lângă Universitatea din Strasbourg, doctorul Virgil Pântescu, I. Puşcă, Maria Reiser sau brăileanca Mirela Vergier (în vârstă de peste 90 de ani, care trăieşte şi astăzi, singura supravieţuitoare), erau neîncrezătoare în propunerea unui tânăr ierodiacon, întrucât ştiau că vin dintr-o lume a cărei libertate era limitată. Este meritul lor că au acceptat această propunere din partea unui tânăr reprezentant al Bisericii, singura instituţie mereu tânără peste veacuri, a unui popor român demn şi vrednic. Am întrunit nucleul de la Strasbourg, fie la biserica rusească, deservită de un preot francez - părintele Jean, fie la cea grecească, deservită de părintele Simeon Koutsas - astăzi Mitropolitul de Nea Smyrni (Atena, Grecia). Acesta este începutul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul“, cu sediul social în faimoasa biserică protestantă „Sfântul Nicolae“ de vizavi de catedrala celebră din Strasbourg, pe malul Illului, unde a predicat, în timp, Jean Calvin.

După obţinerea titlului de doctor şi întoarcerea în ţară, Patriarhia Română a trimis un om vrednic şi pregătit, pe părintele Vasile Iorgulescu, care de acum 30 de ani, preluând începuturile noastre, a continuat, într-un mod înţelept şi dinamic, lucrarea liturgică, pastorală şi spirituală în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“. Aceasta funcţionează astăzi tot în apropierea Bisericii „Sfântul Nicolae“, într-un locaş istoric romano-catolic dăruit pentru slujire de Arhiepiscopul de Strasbourg, profesorul Joseph Dore, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Am amintit că Preafericirea Sa, după etapa Patriarhului Iustin Moisescu, a redeschis, în anii â70 ai deceniului trecut, seria bursierilor români de la Strasbourg, devenind şi primul doctor în teologie de la Strasbourg, cu o teză despre spiritualitatea răsăriteană.

În urma obţinerii libertăţii în România, s-au deschis noi perspective pentru comunitatea şi parohia românească de la Strasbourg. Universitatea din Strasbourg a atras o mulţime de tineri valoroşi, teologi sau din diferite domenii ale cercetării, iar deputaţii europarlamentari ai României, după integrarea europeană a ţării noastre, sunt prezenţi, o dată pe lună, în acest oraş. Astfel, parohia a crescut, iar prin slujirea de excepţie a pr. dr. Vasile Iorgulescu, sprijinit îndeaproape de familia sa, a devenit un centru de promovare a spiritualităţii, care are ca temelie cimitirele martirilor şi eroilor români, dar şi valorile sacre ale Bisericii şi neamului nostru în inima capitalei europene Strasbourg.

Să notăm că o parte importantă a comunităţii de la Strasbourg este alcătuită din familii mixte, iar parohia este, astfel, un important centru de cooperare şi întâlnire a celor două culturi - românească şi franceză - în Alsacia, ca şi în România. După aproape 30 de ani de existenţă, creşterea importanţei acestei parohii a fost remarcată de însuşi Patriarhul României, care acum trei ani, ca invitat special al preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a vizitat oraşul Strasbourg. Preafericirea Sa s-a oprit mai întâi la cimitirul românilor de la Haguenau (9 aprilie), apoi a sfinţit catapeteasma bisericii pe care a mijlocit-o personal pentru comunitatea românească (10 aprilie), pentru ca în ziua de 12 aprilie să participe la sesiunea de lucru a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu tema „Dimensiunea interreligioasă a dialogului intercultural“, unde a rostit o alocuţiune în plen. Prezenţa Preafericirii Sale a sporit şi mai mult în importanţă atât rolul parohiei, cât şi al românilor tineri şi al celor care lucrează în acest important centru de convergenţă şi cooperare între România şi Franţa, între Răsăritul şi Apusul Europei.

Aceste realităţi au fost evidenţiate şi în cadrul recentei ceremonii ce a avut loc la Strasbourg, între 17 şi 18 octombrie 2014, propusă şi organizată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif, de către pr. dr. Vasile Iorgulescu. S-au serbat, astfel, 30 de ani de când părintele Iorgulescu conduce Parohia ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Strasbourg. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte, la invitaţia IPS Iosif şi a părintelui Iorgulescu, am participat la aceste ceremonii. Sărbătoarea a început prin participarea la slujba Sfântului Maslu vineri, 17 octombrie. Sâmbătă, în centrul Strasbourgului, lângă catedrală, într-un important centru a avut loc o recepţie oferită de parohia noastră ortodoxă pentru a se remarca prezenţa şi contribuţia românilor, atât din punct de vedere spiritual, cât şi din punctul de vedere al cercetării culturale şi sociale, în inima Europei. În prezenţa preşedintelui regiunii alsaciene, a reprezentanţilor tuturor cultelor, a personalităţilor culturale, români de toate vârstele au arătat cât de semnificativă este prezenţa luminoasă, spirituală şi culturală a României astăzi în lume, mai ales prin tinerii entuziaşti, capabili şi demni de a-şi servi patria chiar şi departe de graniţele ei. Biserica, din acest punct de vedere, are un rol esenţial. La Biserica „Sfântul Nicolae“, primul nostru sediu, a avut loc un emoţionant concert al corului parohiei româneşti, dirijat de pr. Vasile Iorgulescu, compus în majoritate din teologi, credincioşi şi credincioase, care au interpretat armonii liturgice şi duhovniceşti şi cântări tradiţionale, la care s-au adăugat talente importante de virtuoşi tineri care, cu ajutorul instrumentelor, au arătat cât de valoroasă este manifestarea culturală şi spirituală a românilor, departe de ţară, ca şi în ţara lor. În cadrul Vecerniei oficiate la parohie, am susţinut comunicarea „Importanţa Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei pentru întărirea comuniunii şi solidarităţii creştine şi umane“.

A doua zi, duminică, 19 octombrie, a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia a fost prezentat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu acest prilej. De asemenea, au fost oferite daruri spre a mulţumi lui Dumnezeu şi românilor pentru contribuţia deosebită adusă departe geografic, dar atât de aproape de ţară, continuând jertfele înaintaşilor noştri care sunt astăzi pilde pentru tinerii şi creştinii din Strasbourg. IPS Mitropolit Iosif a adresat mulţumiri, arătându-şi preţuirea pentru activitatea deosebită a acestei comunităţi, pentru dinamismul ei, omagiind pe cei de odinioară - dintre care cei mai mulţi au trecut la Domnul - pentru contribuţia lor la ctitorirea, acum 33 de ani, a acestei parohii. În acelaşi timp, şi-a manifestat admiraţia pentru cei care astăzi constituie Consiliul şi Comitetul parohial al uneia dintre cele mai dinamice comunităţi româneşti de peste hotarele ţării noastre, o autentică „oază spirituală“ a sufletului românesc în Occident. A urmat agapa tradiţională, organizată de comunitate, prilej de afirmare deodată a credinţei, a tradiţiilor şi a artei româneşti inclusiv culinare, prin care români şi francezi am trăit o zi de sărbătoare, o zi a speranţei, în care ne-am bucurat de prezenţa reprezentanţilor României pe lângă Parlamentul European şi Consiliul Europei.

Toate aceste manifestări au avut darul de a arăta cât de important este centrul de la Strasbourg pentru România şi Franţa, pentru Răsăritul şi Apusul Europei în privinţa continuării dialogului şi contribuţiei la promovarea credinţei şi culturii ca mărturii şi daruri de apropiere şi mai mare a popoarelor. Românii contribuie la consolidarea unei Europe creştine, unei Europe a păcii şi unei Europe a stabilităţii economice într-o perioadă de încercări şi de criză.

Să ajute Hristos Domnul ca astfel de mărturii, pretutindeni în lume, prin grija Sfântului Sinod, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi prin râvna de excepţie a ierarhilor noştri, a preoţimii şi a credincioşilor români, să se constituie în cărări luminoase spre zidiri trainice în cel mai vechi şi important continent al lumii, Europa.

În acest sens, apreciem în mod deosebit strădaniile IPS Mitropolit Iosif, promotor al dialogului dintre credinţă, viaţă liturgică şi cultură strămoşească românească în contextul realităţilor din Europa.