O parohie care se naște din dăruire și bucurie

Există în orașul Orăștie, din Episcopia Devei și Hunedoarei, parohia în formare „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ai cărei membri sunt credincioși care l-au urmat pe părintele Ilie Rădac, preot de caritate la spitalul din oraș. Împreună ridică acum și un sfânt locaș. Acest act de întemeiere își găsește expresia în cuvintele părintelui Teofil Părăian, care spunea că dacă ne dorim bucurie, „să ne facem lucrători de bucurie”. Bucurie este, deci, această lucrare, în care se include și educarea câtorva copii pentru cultivarea credinței în viața cotidiană și pentru misiune în cea a Bisericii.

Dintr-o statistică publicată la începutul lunii aprilie 2016 de către Secretariatul de Stat pentru Culte aflăm că, deși ortodocșii reprezintă 86,45 la sută din populația țării, conform ultimului recensământ din 2011, ei au cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși: în medie, un locaș la 994 de membri ai cultului. Dincolo însă de cifre, nevoia omului pentru Biserică este legitimă. Cu atât mai mult astăzi, când societatea pare a-l fi uitat, alienându-i aspirațiile, retezându-i orice elan ziditor, îndepărtându-l de sine și de vocația lui pentru absolut, stingându-i setea de Dumnezeu. Deși lipsit de toate acestea, trăind o profundă sfâşiere lăuntrică, totuși omul continuă să spere. Să-şi facă planuri de împlinire. Or, această împlinire nu se poate dobândi decât în Biserică. Iată de ce întemeierea unei noi parohii este un act de bucurie.

Lucrare jertfelnică

Ridicarea bisericii noii parohii din Orăștie, care poartă și hramul „Învierea Domnului”, aduce în prezent și exemplul unui act jertfelnic. Pentru că, de la punerea pietrei de temelie în anul 2000 și până astăzi, când încă este înveșmântată în dantelărie de schele, a cunoscut și perioade de stagnare a lucrărilor, și lipsă de fonduri, dar și multă dăruire. Însuși părintele Ilie Rădac lucrează pe schele cot la cot cu zidarii, căci, așa cum scria sfinția sa într-o tâlcuire a pericopelor apostolice la Duminica a 6-a din Postul Mare în foaia pastorală „Ambrosius” a Protopopiatului Orăștie, „Ortodoxia este o religie a bucuriei, a dragostei și nicidecum a tristeții”.

„Parohia noastră este în formare. Deopotrivă de obște și de ridicare a locașului de cult. La sfârșitul lui 2012, am fost de­semnat să slujesc și să preiau lucrările bisericii, ca paroh, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Atunci am început lucrările la demisol, și în câteva luni am reușit să-l ame­najăm ca un mic paraclis. Aici am slujit un an și jumătate. Apoi am lucrat partea de suprastructură a bisericii. Acum lucrăm la acoperiș, pe care punem tablă de cupru, facem izolația, tencuim interiorul, pe care îl pregătim pentru pictură. De la Sfintele Paști de anul trecut, slujim aici, în interiorul bisericii. De 12 ani slujesc ca preot de caritate la spitalul din oraș. În tot acest timp, s-au adunat pe lângă mine un număr de credincioși care m-au urmat aici, în noua parohie. Alături de ei s-au mai adunat și alții, așa că în fiecare duminică avem la slujbă în jur de 100 de per­soane. Biserica aceasta a apărut, deci, dintr-o necesitate. La vremea la care i s-a pus piatra de temelie, a fost gândită ca biserică pentru jandarmii care aveau unitatea peste drum de ea. Astăzi, unitatea fiind mult mai mică, a devenit locaș de cult pentru această obște care se formează în jurul ei”, ne mărturisește părintele Ilie Rădac.

Zidire de zid și de Biserică

Lucrul care îl interesează cel mai mult pe părintele Rădac este ca Biserica să fie o prezență vie și activă în viața credincioșilor lui, în primul rând prin Sfânta Liturghie. „Lucrul acesta mă preocupă cel mai mult, pentru că doresc să zidesc o Biserică în sufletul oamenilor, pe măsura celei materiale pe care, împreună cu ei, o ridicăm aici. Iar eu mă străduiesc să fiu, pe de o parte, constructor de ziduri, iar pe de altă parte, ziditor de suflete, evident, cu lipsurile și neputințele mele. Dar mă nevoiesc cât pot de mult ca oamenii să poarte în sufletele lor Biserica lui Hristos. Și cred că din acest motiv m-au urmat și ei aici”, mai spune părintele.

La demisolul sfântului locaș, unde până nu de mult a funcționat paraclisul, din toamna anului trecut funcționează un centru pentru copii și tineret, cu numele „Sfântul Siluan Atonitul”. Un gând mai vechi al părintelui materializat acum. „Aici vin, deocamdată, în jur de 24 copii, cu care desfășurăm activități de pictură, lecții de limba engleză, matematică, predate de profesori voluntari, și chiar de câțiva elevi mai mari, de una dintre fiicele mele și de preoteasa mea”, ne mai spune părintele.

Este pilduitor faptul că, deși aflată în formare, parohia se preocupă de educarea și de pregătirea copiilor ei, care trebuie să facă față provocărilor prezentului, societății care, aparent, nu mai încearcă sugrumarea dorinţelor spirituale din om, dar îi contrapune ofertele consumiste ale lumii moderne, tentaţiile ei ce stimulează slăbiciunile inerente firii umane. Comunitatea noii parohii se întărește în comuniune, redescoperind în glasul Sfintei Scripturi și în scrierile Sfinților Părinți vocația sacră, specific umană, care îl ține pe om în ascultarea de Dumnezeu și de voia Lui. Actul de întemeiere al acestei noi parohii din Orăștie își găsește expresia în cuvintele părintelui Teofil Părăian, care spunea că, dacă ne dorim bucurie, „să ne facem lucrători de bucurie și vom putea avea bucurie din bucuria altora”.