O sută de ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu (1918-2018)

În acest An al Centenarului Marii Uniri (1918- 2018), proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, ne oprim cu recunoștință la mormântul vrednicului de pomenire ierarh Ghenadie Petrescu, Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1893-1896, stareț al Mănăstirii Căldărușani între anii 1905- 1918, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc, în data de 31 august 2018, 100 de ani.

Cel de-al patrulea Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române a văzut lumina zilei în București, în anul 1836, primind la Botez numele Gheorghe. Primii ani de învățătură i-a urmat în școala ce funcționa la vremea aceea pe lângă Biserica Domnița Bălașa. Tânărul Gheorghe a simțit de tânăr chemarea vieții monahale, intrând de la vârsta de 14 ani ca frate în obștea Mănăstirii Căldărușani, care îi va deveni mai apoi locaș de suflet.

Calitățile sale au fost în scurtă vreme remarcate de către înțe­leptul Mitropolit Primat Nifon Rusailă (1850-1875), care l-a tuns în monahism într-o altă veche vatră a spiritualității româ­nești, Mănăstirea Cernica, iar mai târziu l-a hirotonit ierodiacon și ieromonah pe seama Catedralei Mitropolitane din Bucu­rești, unde a îndeplinit și ascultarea de eclesiarh.

După trecerea la cele veșnice a părintelui său duhovnicesc, în anul 1875, părintele Ghenadie a primit hirotonia întru arhiereu, cu titlul de Piteșteanul, fiind numit locțiitor al Episcopiei vacante a Argeșului, iar în anul următor, 1876, a fost ales Episcop eparhiot al Argeşului. În decursul celor 18 ani ai arhipăstoririi sale la Argeș (1876-1893), Episcopul Ghenadie Petrescu s-a dovedit a fi un ierarh harnic și atent la nevoile eparhiei pe care o păstorea.

Astfel, el a supravegheat îndeaproape restaurarea a numeroase locașuri de cult din cuprinsul eparhiei sale, în fruntea cărora menționăm ampla restaurare a Catedralei Episcopale din Curtea de Argeș, ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab, restaurare realizată după planurile arhitectului francez André Lecomte de Noüy. De asemenea, Episcopul Ghenadie Petrescu a sprijinit mai multe instituții educaţionale și culturale, între care și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucu­rești, căreia i-a oferit suma de 30.000 lei și a sprijinit cu bani mulți studenți lipsiți de posibili­tăți financiare. În plus, el a finan­țat publicarea colecției intitulate Documente privitoare la istoria modernă a României şi a susținut pe unii artiști valoroși ai epocii, precum pictorii Sava Henția, Vasile Georgescu și Ion Bărbulescu, cărora le-a comandat personal mai multe lucrări de pictură.

Conștiința sa de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române l-a îndemnat să fie unul dintre principalii susținători ai Legii clerului mirean și a seminariilor, propusă de către ministrul de atunci al Cultelor, Take Ionescu, și adop­tată de către Parlamentul României în data de 20 mai 1893. Prin această mult așteptată lege se soluționa, ca măsură compensatorie, după trei decenii de la secularizarea averilor bisericești (1863), problema salarizării preo­ților de mir și totodată se instituia un regulament de numire a acestora în cadrul parohiilor și se reorganiza învățământul teologic seminarial.

Lupta ierarhului Ghenadie Petrescu pentru binele Bisericii a oferit un exemplu demn de urmat pentru viitorii slujitori ai Bisericii, însă i-a adus vrednicului ierarh și numeroase neplăceri, mai ales din cauza neînțe­legerilor dintre el și regele Carol I al României (1866-1914), din cauza cărora, în anul 1896, aducându-i-se unele învinuiri nedrepte, a fost judecat de Sfântul Sinod şi destituit din demnitatea de Mitropolit Primat, iar apoi trimis, ca simplu călugăr, la Mănăstirea Căldărușani, unde a viețuit până la 31 august 1918.

La Căldărușani, mitropolitul destituit pe nedrept a fost așezat, sub pază, într-o casă situată în afara zidurilor mănăstirii, în locul numit Cocioc. Glasul nevino­văției sale nu va întârzia însă a se face auzit. Astfel, după șase luni, în data de 4 decembrie 1896, cazul său a fost rejudecat de către Sfântul Sinod, iar sen­tința de condamnare a fost anulată. Atunci s-au arătat pe deplin demnitatea și spiritul irenic al acestui vrednic de pomenire întâistătător al Bisericii noastre care, deși putea reveni în scaunul de Mitropolit Primat, a preferat să-și prezinte demisia în aceeași zi, afirmând că: „M-am ținut statornic în faţa nedreptăţii, însă prilej de vrajbă între fraţii mei întru Hristos nu voiesc să fiu”.

Locuind în liniștea ctitoriei binecredinciosului voievod Matei Basarab, Mitropolitul Ghenadie Petrescu nu putea totuși trăi în indiferență şi comoditate, întrucât spiritul său întreprinzător a găsit numeroase lucruri de îndreptat în această veche vatră monahală românească, aflată în condiții destul de grele la sfâr­șitul veacului al 19-lea. Lucrarea sa aici a fost înlesnită și de fericita împăcare cu regele Carol I, în anul 1905, când monarhul, atins de o suferință greu vindecabilă și probabil măcinat de remușcări pentru nedreptatea ce o făcuse fostului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a venit împreună cu regina Elisabeta la Mănăstirea Căldărușani, unde a cerut şi a primit iertare din partea Mitropolitului Ghenadie. Apoi acesta a solicitat regelui sprijin pentru restaurarea mănăstirii voievodale.

Apelurile repetate ale ierarhului, numit în anul 1905 stareț pe viață al Mănăstirii Căldăru­șani, către Casa Regală, însoțite de dania sa personală de 10.000 lei la fondul lucrărilor, pentru ca acestea să înceapă neîntârziat, au făcut ca în anul 1908 Comisia Monumentelor Istorice să aprobe începerea lucrărilor de restaurare. Acestea s-au desfășurat până la anul 1915, sub atenta supraveghere a mitropolitului- stareț, care a devenit astfel cel de-al treilea mare ctitor al acestui așezământ monahal, așa cum se vede în portretul votiv din pronaosul bisericii mari a mănăstirii și în cea de-a doua pisanie.

De asemenea, Mitropolitul Ghenadie Petrescu a căutat permanent să sporească bunăstarea mănăstirii, dar nu din dorința de înavuțire, ci pentru a o face lucrătoare spre fapte bune, așa cum stă mărturie, între altele, căminul de bătrâne înființat de el în strada Labirint din Bucu­rești. Nici preocupările artistice nu l-au părăsit pe bătrânul ierarh, care și-a adus la Căldă­rușani colecția de picturi și obiecte de artă laică și bisericească, pe care a sporit-o. Reședința sa a devenit mai târziu Pinacoteca Mănăstirii Căldă­rușani. Aceasta a beneficiat de lucrări de consolidare și restaurare din partea Ministerului Culturii, între anii 2006-2012, dar finalizate acum, în anul 2018, cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, totodată fiind restaurate și conservate tablourile expuse aici.

Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu a trecut la Domnul în data de 31 august 1918. Potrivit propriei sale dorințe, trupul său a fost așezat în biserica mică a mănăstirii, adică la Cocioc, unde a rămas vreme de peste patru decenii, până când vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina (1948-1977) a rânduit deshumarea osemintelor sale, dimpreună cu cele ale Mitropolitului Grigorie al IV-lea Dascălul, şi mutarea lor în biserica mare a mănăstirii. Potrivit mărturiei starețului de atunci al Mănăstirii Căldărușani, Gherasim Cristea, când au fost scoase din sicriul vechi, osemintele Mitropolitului Ghenadie răspândeau o mireasmă binemirositoare, semn al vieții sale duhovnicești intense.

În prezent, mormântul Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu se află pe latura de nord a pridvorului bisericii mari a Mănăstirii Căldărușani, unde trupul său a fost așezat în data de 29 octombrie 1961, în prezența vrednicilor de pomenire întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina și Teoctist Ară­pașu, acesta din urmă fiind, la acea vreme, Episcop-vicar patriarhal.

Iubirea de Biserică şi Neam a Mitropolitului Ghenadie Petrescu constituie o mărturie concretă a contribuției Bisericii Ortodoxe Române la promovarea culturii și unității naționale a poporului român, exprimată în cuvintele rostite de acesta cu un veac în urmă, la slujba de retârnosire a bisericii mari a Mănăstirii Căldă­rușani, din 23 aprilie 1915: Fericit am fost să am norocul să fiu trimis aici, în Mănăstirea Căldă­rușani, metania mea de copil, unde am căpătat cele mai alese și mai frumoase călăuziri călugă­rești, toate în frica Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fericit sunt că, în zilele arhieriei mele și ale egumeniei mele, am putut vedea și duce la bun sfârșit cele mai mari și mai frumoase monumente ale Basarabilor. Neagoe Voievod și Matei Voievod. Fericit voi fi, cât voi mai trăi, să văd și dorita întrupare (întregire - n.r.) a neamului românesc.¹

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul veșnic, să așeze sufletul Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu în lăcașurile drepților, în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Cuvânt rostit la slujba de pomenire a Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu, la 100 de ani de la trecerea sa la Domnul. Sâmbătă, 25 august 2018, Sfânta Mănăstire Căldărușani.

¹ Vezi Pr. Florin Şerbănescu, Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu (1893-1896), ctitor înnoitor al Mănăstirii Căldăruşani, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, pp. 97-98.