O uniformizare a mentalităţilor

Globalizarea este fenomenul secularismului şi transformarea postmodernistă a societăţii contemporane într-o nouă poziţie a teologilor, care se văd obligaţi să abordeze dintr-o altă perspectivă dialogurile interreligioase. Scopul acestor dialoguri este acela al cunoaşterii reciproce, mai ales în ceea ce priveşte doctrina, morala, cultul, viaţa religioasă în general. Dialogul interreligios nu poate constitui un pericol atâta vreme cât nu presupune renunţarea la propriile idei, dimpotrivă dialogul poate avea consecinţe benefice: sporirea zestrei culturale sau îmbogăţirea spirituală.

Ce este globalizarea? Globalizarea, aşa cum o defineşte Giddens - intensificarea relaţiilor sociale la nivel mondial, intensificare ce leagă localităţi îndepărtate într-un asemenea mod încât evenimentele locale sunt modelate de evenimente ce se petrec la mare distanţă şi invers - , e un fenomen cu precădere modern şi postmodern. Globalizarea este un proces dinamic de liberalizare, deschidere şi integrare internaţională pe o serie largă de pieţe, de la muncă la bunuri şi de la servicii la capital şi tehnologie. Globalizarea se bazează pe libertate: libertatea de a face comerţ cu restul lumii şi de a capitaliza în avantajul relativ al fiecărei ţări libertatea de a investi acolo unde profiturile de capital sunt mai mari. Globalizarea are efectul că poate să-i facă pe oameni să-şi promoveze culturile locale, credinţele ca un mijloc care să-i distingă de cele dominante. Globalizarea ajută la expansiunea şi pătrunderea noilor idei, tehnologii şi cunoaştere şi ca atare poate avea efecte culturale pozitive. Un proces vechi şi nou în acelaşi timp Robert Bruno şi Rachel McClleany (2003) au făcut un studiu despre corelaţia dintre religie şi dezvoltare, cu date din 59 de ţări, şi au ajuns la următoarele concluzii: religiozitatea - adică frecventarea bisericii sau apartenenţa la o religie tinde să se diminueze în funcţie de gradul de urbanizare şi de nivelul dezvoltării economice; religiozitatea tinde să crească atunci când religia este susţinută de guverne şi de asemenea să crească competiţia religiilor, existând totuşi tendinţa de diminuare odată a pluralismului religios. Proces omogenizator şi uniformizator, globalizarea nu este în sine un fenomen unitar şi uniform, ci unul care urmează ritmuri şi logici specifice cu efecte diferite de la o ţară la alta, de la un grup social la altul. În prezent, globalizarea a devenit un fenomen total şi în plină expansiune, cu implicaţii civilizaţionale la toate nivelele: tehnologic, economic, social-politic, moral, etic şi religios. Putem considera că procesul de globalizare este un proces vechi şi nou în acelaşi timp; vechi deoarece a început în sensul larg odată cu modernitatea, nou întrucât a dobândit dimensiuni şi caracteristici specifice postmodernităţii. Viziunea creştină a globalizării este bazată pe conceptele de catolicitate euharistică şi înfrăţire conciliantă. De aceea, în procesul noii economii şi societăţi mondiale, rolul Bisericii trebuie să fie acela de a se asigura că întreaga umanitate va fi beneficiara acestui proces, şi nu numai o elită prosperă care controlează ştiinţa, tehnologia, comunicaţiile şi resursele planetei. Globalizarea religioasă În ceea ce priveşte domeniul vieţii religioase, globalizarea s-ar traduce printr-un proces de deteritorializare sau internaţionalizare a religiosului, în sensul în care expansiunea religioasă sau exportul de religii noi ar urma să se realizeze conform unei logici noi, aceea a cererii şi ofertei. Globalizarea cuprinde o anumită uniformizare la nivel global a modurilor de viaţă şi a mentalităţilor, care poate fi apreciată valoric în moduri diferite, chiar opuse. Globalizarea include şi recunoaşterea diversităţii, ea oferă mijloacele de răspândire a culturii proprii. Răspândirea pe întreaga planetă a valorilor specifice celei mai avansate civilizaţii contemporane constituie un aspect esenţial al procesului de globalizare. Globalizarea îndepărtează particularităţile şi schimbă şi persoanele, şi societăţile într-o masă amorfă, în timp ce universalitatea respectă particularităţile persoanelor şi ale societăţilor şi cultivă armonia şi împlinirea acestora. Vedem cum încă nu s-a conturat o definire a globalizării într-o formă universal acceptată, motivul principal îl constituie faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă, atingând toate domeniile existenţei sociale pe care capacitatea socială de procesare a informaţiilor nu o poate încă delimita satisfăcător în modalităţi scientizate, şi nu reducţioniste, ideologice ori religioase. Contextul mondializării şi al globalizării ce caracterizează totalitatea raporturilor socio-culturale şi politico-economice contemporane este cel care oferă societăţilor contemporane cadrul pentru recompunere sau mutaţie. În acest proces de recompunere, globalizarea joacă un rol foarte important, corodând identităţile religioase, dar în paralel stimulează neaşteptate recompuneri. Globalizarea religioasă nu presupune doar diversitate a societăţii, ci şi o individualizare a credinţelor. Această individualizare reprezintă posibilitatea persoanei de a alege pe piaţa bunurilor religioase, de a selecta şi a alege din oferta foarte variată care există. Acest fapt implică două niveluri: - individul este eliberat de obligativitatea apartenenţei la comunitatea tradiţională a credincioşilor din care face parte şi este liber să aleagă tipul de comunitate religioasă pe care îl doreşte; - fiecare poate să selecteze elemente aparţinând unor credinţe religioase diferite, să le adapteze nevoilor sale interioare. În vederea realizării unităţii, ideologii globalizării au căutat să găsească un numitor comun al religiilor. Însă acest numitor comun al religiilor este orientat tot spre om, şi anume necesitatea fiinţială a omului de a-şi depăşi condiţia umană, dată omului la creaţie şi redată lui prin Întrupare, Jertfă, Înviere şi Înălţare. Singura modalitate autentică de depăşire a condiţiei umane este Iisus Hristos. De aceea finalitatea în Hristos a existenţei umane e singurul argument religios posibil al unei unităţi viitoare.