Oamenii își neglijează sănătatea dinților în pandemie

Data: 16 Octombrie 2020

Există o strânsă legătură între sănătate și modul în care avem grijă de dinții noștri. O dantură cu probleme poate afecta starea întregului organism, deoarece bacteriile din cavitatea bucală pot să ajungă în sânge și să provoace infecții și inflamații. Din păcate, însă, mulți nu conștientizează acest lucru și chiar și-au neglijat sănătatea orală în acest an, deși de la declan­șarea pandemiei de COVID-19 sunt mai preo­cupați de problemele legate de sănătate. 

În cadrul unui sondaj realizat în trei țări din Europa și preluat de Mediafax, mai mult de jumătate dintre respondenți (67%) au susținut că pandemia i-a determinat să-și reconsidere atitudinea față de menținerea sănătății. Cu toate acestea, mulți nici măcar nu conștien­tizează cât de importantă este și menținerea unei bune sănătăți orale. Aproape un sfert (22%) au recunoscut că nu știu ce legătură este între o bună igienă orală și sănătatea generală. Rezultatul: oamenii nu respectă pașii elementari recomandați de specialiști, precum schimbarea periodică a periuței de dinți, folosirea aței dentare sau a apei de gură. 

Peste 56% dintre cei intervievați au recunoscut că nu obișnuiesc să-și înlocuiască periuța de dinți, cum ar fi normal, după ce au avut alte probleme de sănătate. De asemenea, 26% dintre cei intervievați nici nu sunt siguri că își periază corect dantura, iar 17% recunosc faptul că nu știu cât de des trebuie să își înlocuiască periuța de dinți. Sondajul a fost realizat de un cunoscut producător din domeniul igienei dentare, în perioada iulie-august, în Marea Britanie, Germania și Polonia. 

Situația este la fel de alarmantă și în România. O confirmă Raportul de cercetare comportamente de sănătate la copii și adolescenți din România, demarat în anul 2018, care arată că 90% dintre români folosesc pentru curățarea dinților doar periuța și pasta de dinți. Numai 15% folosesc și ața dentară, iar 29% folosesc și apa de gură. Raportul indică și că 2% dintre români au afirmat că nu se spală niciodată pe dinți.

(Ileana Marin)