Oaza de rugăciune din centrul orașului Bușteni
În centrul orașului Bușteni, cu o superbă vedere spre piscurile Bucegilor și spre Crucea eroilor de pe Caraiman se află Mănăstirea „Sfânta Treime”, una dintre mănăstirile nou-înființate ale Arhiepiscopiei Bucureștilor. Aici, prin truda celor trei maici care alcătuiesc obștea funcționează un așezământ social-pastoral în care pot fi cazați copii în tabere, familii care vor să scape de aglomerația orașelor sau iubitori de munte care vor să urce pe piscurile Bucegilor.
Furat de semeția crestelor Bucegilor, ai șanse nici să nu observi frumoasa clădire a așezământului, în coasta căreia stă pitită o capelă recent amenajată. O bisericuță simplă, dar care îți umple inima de bucurie și de liniște sufletească, aici fiind locul în care maicile aduc rugăciuni și mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale la slujbele rânduite vieții monahale.
Chiar dacă sunt numai trei maici, rânduiala monahală este ca în toate mănăstirile ortodoxe, ziua începând și sfârșindu-se în biserică cu rugăciuni, la fel și în zilele de duminică și sărbătoare, când este săvârșită Sfânta Liturghie.
Mănăstirea, ne povestește maica stareță Megalusa Savu, este recent înființată, respectiv în anul 2009, până în acel an fiind casă de odihnă pentru clericii Arhiepiscopiei Bucureștilor. Clădirea, monument istoric, a fost cumpărată în anul 1935 de către preoții din Protoieria Câmpina.
Pentru a fi ferită de naţionalizare, Patriarhul Justinian Marina o transformă în casă de odihnă pentru clericii Arhiepiscopiei şi familiile acestora, iar în anul 1957 demarează ample lucrări de restaurare şi extindere, finalizate în iunie 1958. Acest statut a fost păstrat până în anul 2009, când, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, devine sediul Centrului social-pastoral al Mănăstirii „Sfânta Treime”.
„Viața din mănăstire este una de obște, maicile care viețuiesc în ea împletindu-și zilnic rugăciunea cu munca, ele nevoindu-se cu dragoste în viața călugărească spre slava lui Dumnezeu și întru nădejdea mântuirii. Zilnic, săvârșim cele Șapte Laude, iar duminica și în sărbători un preot săvârșește Sfânta Liturghie”, ne-a povestit maica stareță, Megalusa Savu.
O nouă biserică și un nou corp de chilii
În momentul de față, maicile locuiesc în clădirea monument istoric, acolo unde sunt cazați și pelerinii atunci când vin, însă în plan este extinderea sfântului așezământ prin realizarea de noi edificii.
„În plan avem construirea unei biserici mari, de piatră, în spatele clădirii pe care o avem în prezent, astfel încât să fie vizibilă din stradă. De asemenea, ne dorim să construim un nou corp de chilii în care să stăm noi, maicile, în clădirea pe care o avem acum urmând să fie cazați doar pelerinii”, ne-a mai povestit maica stareță.
Tot un proiect important este cel legat de restaurarea clădirii monument istoric pe care o dețin. Chiar dacă a fost igienizat și amenajat, totuși, este nevoie de o serie de lucrări la imobil, pentru a-l feri de umezeală. Pentru acest lucru există deja un proiect la care se lucrează.
Un loc ideal pentru iubitorii de munte
Așezământul este locul ideal pentru toți iubitorii de munte și pentru cei care vor să se ferească de aglomerația hotelurilor. De asemenea, mănăstirea poate fi soluția potrivită și pentru parohiile care vor să organizeze tabere pentru copiii care s-au implicat în viața Bisericii.
Aici pot fi cazate până la 39 de persoane, așezământul, recent renovat și amenajat, deținând trei camere cu câte șase paturi, patru camere cu câte patru paturi, o cameră cu trei paturi și o cameră cu două paturi. În plus, cei cazați aici au la dispoziție o bucătărie spațioasă în care își pot găti, maicile punându-le la dispoziție cele necesare.
La Mănăstirea „Sfânta Treime” se organizează și tabere școlare, având în vedere punctele de atracție turistică din jurul mănăstirii, dar și curtea largă din spate, unde pot fi organizate diferite jocuri.
De altfel, până în prezent au fost organizate mai multe tabere pentru copii proveniți din familii aflate în situație de excluziune socială.
Persoanele care se cazează aici pot vizita o serie de obiective turistice și pot face și o serie de pelerinaje la mănăstiri sau biserici de pe Valea Prahovei.
Pelerinii cazați în Mănăstirea „Sfânta Treime” pot face un popas de rugăciune la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Bușteni, dar și la Mănăstirea Caraiman de la Bușteni sau pot coborî până în Sinaia, unde este mănăstirea cu același nume.
De asemenea, pot face drumeții pe jos în Valea Cerbului, pot merge la Cascada Urlătoarea, un obiectiv turistic deosebit, sau pot face drumeție cu trenulețul la Gura Diham. În apropiere de mănăstire se află și Castelul Cantacuzino, un obiectiv istoric deosebit de frumos ce poate fi vizitat.
Persoanele care au antrenament fizic mai bun pot urca pe jos pe Jepi, atât pe cei Mari, cât și pe cei Mici, traseele destul de dificile dând satisfacții deosebite, dar și o priveliște de povești.
Cei care nu se încumetă să meargă pe jos, pot merge cu telecabina, care îi poartă peste crestele brazilor și peste prăpăstii impresionante până pe platoul Bucegi, acolo unde veghează celebrul Sfinx din Carpați și Babele.