Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 02 Iunie 2024

Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în jurul anului 1300, din părinți creștini greci, iubitori de Dumnezeu, ceea ce l-a făcut să fie râvnitor al împlinirii poruncilor lui Hristos. Ocupația lui de bază era negoțul, călătorind adesea prin cetățile și târgurile de pe malurile Mării Negre. De loc era din cetatea Trapezunt de lângă Marea Nea­gră. Călătorind el oarecând cu corabia, vrăjmașul diavol, văzându-l că se roagă lui Dumnezeu și că postește, dar şi că îi miluia şi îngrijea pe oamenii ce pătimeau de boli în corabie, a ridicat asupra lui pe stăpânul vasului, un om nemilostiv şi rău. Auzind acela că Ioan este creştin ortodox, se străduia să-l determine să renunţe la credinţa sa cea curată şi să îmbrăţişeze credinţa latinească. Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a-i arăta aceluia adevărul Ortodoxiei şi l-a lăsat ruşinat, biruindu-l în cuvânt. Ajungând ei în Cetatea Albă, care atunci era stăpânită de turci, stăpânul corabiei s-a dus la dregătorul cetății zicându-i că Ioan dorește să treacă la musulmani. Auzind acestea, dregătorul l-a chemat imediat la judecată pe Ioan, însă el L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos-Domnul înaintea tuturor. Pentru aceasta a fost bătut cu toiege, apoi legându-l în lanțuri, l-au aruncat în temniță. A doua zi, l-au adus din nou la judecată, dar Sfântul Ioan mărturisind că este creștin a fost legat de un cal sălbatic și târât prin întreaga cetate. Iar un oarecare păgân, batjocorind pe mucenic, a luat o sabie și i-a tăiat capul. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou se află la Suceava, în biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe”.