Odovania praznicului Înălţării Domnului; † Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Sfântul Ierarh Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului (Dezlegare la peşte)

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 02 Iunie 2017

Sfântul Ioan a fost negustor și era din cetatea Trapezunt de lângă Marea Neagră. Călătorind cu corabia, vrăjmașul diavol, văzându-l că se roagă lui Dumnezeu și că postește, miluind pe cei ce pătimeau de boli în corabie, a ridicat asupra lui pe stăpânul corabiei care era de credință latinească.

Ajungând ei în Cetatea Albă, care atunci era stăpânită de turci, stăpânul corabiei s-a dus la dregătorul cetății zicându-i că Ioan dorește să treacă la musulmani. Auzind acestea, dregătorul l-a chemat imediat la judecată pe Ioan însă el L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos Domnul înaintea tuturor.

Pentru acesta a fost bătut cu toiege, apoi legându-l în lanțuri l-au aruncat în temniță. A doua zi, l-au adus din nou la judecată, dar Sfântul Ioan mărturisind că este creștin a fost legat de un cal sălbatic și târât prin întreaga cetate. Iar un oarecare, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie și i-a tăiat capul. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou se află la Suceava, în biserica cu hramul „Sfântul Gheorghe”.