Odovania praznicului Învierii Domnului; Sfântul Cuvios Teodor cel Sfinţit; Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei (Dezlegare la peşte)

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 16 Mai 2018

Sfântul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie, apoi stareţ, după el, la mănăstirile din Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus din părinţi creştini şi pe când avea 14 ani s-a dus, cu binecuvântarea mamei sale, la o mănăstire de monahi, unde a vieţuit mai mult timp. Auzind Teodor de cuviosul Pahomie şi de sfinţenia vieţii lui, l-a căutat şi s-a învrednicit a fi numărat printre ucenicii aceluia. La vârsta de 25 de ani, fericitul Teodor a fost ales de dascălul său ca însoţitor, ori de câte ori cerceta mănăstirile puse sub povăţuirea sa. La 30 de ani a fost sfinţit preot, de unde şi numirea sa de Teodor cel Sfinţit, adică Teodor preotul. La puţină vreme după moartea lui Pahomie, fiind dezbinări şi neînţelegeri între mănăstirile pahomiene, Teodor a fost ales să păstorească în toate aceste mănăstiri, reuşind să aducă pacea şi dragostea frăţească în marea familie a fraţilor săi. Sub cârmuirea sa, aceste mănăstiri au ajuns la atâta strălucire, încât pretutindeni se răspândise vestea despre viaţa curată a călugărilor de acolo. În anul 367, Sfântul Cuvios Teodor a trecut la Domnul. Astăzi pomenim şi pe Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei. Ei s-au nevoit în veacul al 18-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoință și de liniște în care se retrăgeau cei mai aleși monahi putneni. Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot și a ajuns egumen la Mănăstirea „Sfântul Ilie„, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie. Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu-i părinte duhovnicesc și marelui Mitropolit Iacob Putneanul.