Odovania praznicului Schimbării la Faţă a Domnului; Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei din Gaza

Mutarea moaştelor Sfântului Cuvios Maxim Mărturisitorul - Acest mare învăţător al dreptei credinţe şi podoabă a monahilor s-a născut în 580 într-o familie ilustră din Constantinopol. Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu o inteligenţă deosebită şi cu aptitudini excepţionale pentru filosofare. El a fost format în structura de gândire a civilizaţiei bizantine, în care teologia ocupa un loc central. După absolvirea studiilor, urmează o carieră politică la Curtea imperială din Constantinopol. Când Heraclie devine împărat în anul 610, îl numeşte pe Sfântul Maxim la conducerea cancelariei imperiale, datorită valorii lui intelectuale excepţionale. În momentul acela el era unul dintre cei mai importanţi oameni din imperiu, însă acest lucru nu l-a determinat să renunţe la adevărata sa dorinţă de a urma calea „adevăratei filosofii”, adică trăirea monahală. După trei ani la conducerea cancelariei imperiale, părăseşte această importantă poziţie socială şi devine călugăr la mănăstirea din Chrysopolis închinată Maicii Domnului, care se afla pe ţărmul asiatic al Bosforului, în faţa Constantinopolului aflat pe ţărmul european.

După 10 ani petrecuţi în isihie, Sfântul Maxim, urmat de ucenicul său Anastasie, s-a stabilit în Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Cizic, unde cuviosul a început să redacteze primele sale lucrări. În anul 626, în urma invaziei avarilor şi perşilor asupra Bizanţului, a fost nevoit să se adăpostească în insula Creta. Aici începe lupta lui pentru apărarea dreptei credinţe în faţa teologilor monofiziţi. Itinerarul său în lupta de apărare a Ortodoxiei a continuat cu o perioadă petrecută în insula Cipru, iar apoi ajunge în nordul Africii, în Cartagina, unde în anul 632 îl cunoaşte pe Sfântul Sofronie, care trăia în mănăstirea de la Eukrata alături de mai mulţi monahi refugiaţi din Ţara Sfântă, invadată atunci de perşi. Împreună cu el aprofundează teologia ortodoxă hristologică şi se alătură lui în lupta împotriva monotelismului.

După moartea Sfântului Sofronie (†638), continuă lupta împotriva monotelismului, fiind cel mai important apărător al dreptei credinţe. Cu toate că împăratul Heraclie a interzis orice discuţie asupra acestei dispute teologice, Sfântul Maxim a continuat să combată public erezia monotelită. În această perioadă, Cuviosul Maxim este mintea cea mai strălucită a teologiei creştine, care a aprofundat tematica hristologică ce a marcat istoria sinodalităţii ecumenice de până la el.

Urmaşul lui Heraclie, împăratul Constant al II-lea (641-668), a dat un nou decret imperial (Typos), prin care interzicea creştinilor să vorbească dacă în Hristos sunt una sau două lucrări și voințe. Sfântul Maxim a continuat să apere şi să vestească tuturor dreapta credinţă hristologică şi să vădească greşelile monotelismului. În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat și adus la Constantinopol, unde este condamnat şi exilat în anul 655 la Bizya din Tracia. O nouă audiere în același an la Bizya are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Pentru că nu a dorit să respecte decretul imperial, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul de credinţă, nici cu graiul, nici în scris. Este exilat în Lazica, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, în îndepărtatul Caucaz, unde moare la data de 13 august 662, la vârsta de 82 de ani. Prăznuirea sa se face la 21 ianuarie şi 13 august.