Omagiere grandioasă a lui Tarkovski

Data de 4 aprilie a constituit debutul unor ample evenimente tematice şi retrospective, atât în Rusia, cât şi în alte părţi, deoarece atunci s-au împlinit 80 de ani de la naşterea lui Andrei Tarkovski.

Un ciclu de seri omagiale intitulat "Întâlnirile de la Teatrul Rus cu Andrei Tarkovski" a fost inaugurat la Tallin (Estonia, 18-21 aprilie) şi a cuprins vernisarea expoziţiei de fotografii "Andrei Tarkovski: ultimul film" ale Laylei Alexander-Garrett (traducătoarea regizorului pentru filmul "Sacrificiul"), premiera documentarului "Tarkovski. Intersecţii" (r. E. Ardanovskaia, N. Şaburin), lansarea unei culegeri de povestiri semnate de studenţii estonieni ai lui Tarkovski şi o întâlnire de suflet cu rudele, colegii şi apropiaţii regizorului. Două evenimente comemorative a găzduit şi micul oraş de pe Volga, Iurieveţ, locul de baştină al regizorului, care a organizat între 1-6 aprilie cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de film "Zerkalo" ("Oglinda"), dedicat marelui cineast. Un festival, o lansare de carte ("Andrei Tarkovski - visurile şi realităţile casei", de Viktor Filimonov) şi premiera a două noi filme documentare ("Tarkovski. Cioburile oglinzii", r. I. Izvolova, produs de TV Kultura, şi "Nopţi albe: note de la filmarea "Nostalgiei", r. José Manuel Mourinho, Spania), expoziţii de fotografie, întâlniri de creaţie, concerte omagiale. José Manuel Mourinho, membru al Institutului Internaţional Tarkovski, Layla Alexander-Garrett, scenografa Nelli Fomina, realizatoarea costumelor pentru lungmetrajele sovietice ale regizorului, şi Marina Tarkovskaia, sora cineastului, s-au aflat printre invitaţii de seamă ai "Zilelor Tarkovski la Iurieveţ". Acelaşi orăşel a găzduit, aproape la concurenţă (4-7 aprilie), o altă serie de Zile Omagiale Tarkovski, intitulate "Magnetism of the Memory", organizată cu concursul a câteva universităţi din Ivanovo, sub direcţia regizorului Evgeni Borzov: trei expoziţii de fotografie (fotocronica realizării filmului "Sacrificiul", fotografii polaroid semnate de Tarkovski), schiţe de costume şi nu mai puţin de şapte filme documentare recente despre Tarkovski produse în Spania, Cehia şi Rusia (dintre care trei semnate de inimosul Evgheni Borzov) au fost prezentate în cadrul evenimentului. Conferinţă internaţională la Moscova Centrul acţiunilor comemorative a fost, evident, Moscova, principalul creuzet de creaţie al cineastului. Instituţii importante, ca Mosfilmul, Institutul de Stat pentru Cinematografie (VGIK), Biblioteca filmologică Serghei Eisenstein, Arhivele Gosfilmfond şi alte foruri de cultură şi cinema, şi-au concentrat eforturile pentru realizarea unui univers multidimensional, multimediatic, interdisciplinar, emergent din opera şi personalitatea tarkovskiană şi aflat în permanentă expansiune. În jurul acestor puncte nodale s-a desfăşurat şi Conferinţa internaţională "Andrei Tarkovski în contextul anului 2012", găzduită de Galeriile Solianka, ultracentrale, modeste ca dimensiuni, dar devenite un punct de referinţă al artelor vizuale în Moscova ultimelor două decenii. Filosofi, muzicologi, istorici, literaţi, psihanalişti, regizori şi istorici de cinema, critici literari şi de film, actori, bloggeri cinefili, designeri şi traducători din Ungaria, Anglia, Brazilia, Spania, Rusia şi România s-au adunat timp de trei zile pentru a asculta şi a vorbi, a privi şi a se împărtăşi din "universul holografic în expansiune" al moştenirii tarkovskiene. Pentru a pune umărul (şi inima) la îmbogăţirea lui. Kitty Hunter-Blair (Anglia), venerabila traducătoare a câteva lucrări de referinţă de şi despre Tarkovski (printre care "Sculpting in time"), profesorul Rafael Llano-Sanchez (Madrid), autorul uneia dintre primele monografii tarkovskiene importante şi pasionatul administrator al unuia dintre primele site-uri academice dedicate cineastului, profesorul petersburghez Igor Evlampiev, autorul unei analize filosofice a operei tarkovskiene, şi filmologul Dmitri Salynski, autorul unui volum despre "Hermeneutica cinematografică a lui Tarkovski", alături de fragila şi carismatica Marina Tarkovskaia au constituit o parte din numele grele ale reuniunii academice şi de suflet de la Solyanka. Teme, problematici şi abordări uimitor de diverse refuză încadrarea operei şi personalităţii tarkovskiene într-un singur sertar. Iată una din caracteristicile geniilor şi capodoperelor (oricât de faultate ar fi azi aceste cuvinte): universalitatea. "Reflectarea filmelor lui Tarkovski în cultura Braziliei", "Tarkovski şi Thomas Mann", "Culturile muzicale din filmele lui Tarkovski şi Sokurov", o "Analiză ontologică a "Copilăriei lui Ivan"", "Matricile temporale ale filmelor tarkovskiene", "Mitogeneza tarkovskiană", "Tarkovski în iconosfera Rusiei", "Decalogul lui Andrei Tarkovski", istoria recuperării versiunilor originare ale filmelor "Solaris" şi "Andrei Rubliov" (puse acum la dispoziţia publicului) - iată tot atâtea perspective care demonstrează că "universul Tarkovski" nu este epuizabil. Nu, nu e vorba de osificarea unei statui, nici de acreditarea unui idol care nu mai are nici o legătură cu prezentul. Ci dimpotrivă, de explozia în lanţ a hologramelor unui univers mereu viu şi actual, proteic, ale cărui limite nu le cunoaştem. Ale cărui limite depind de noi, de limitele noastre şi de Dumnezeu. Asta se constată uneori la trecerea în veşnicie a sfinţilor, dar iată că nu numai atunci. Devenim inepuizabili (nu ca persoană, ci prin lucrarea noastră) când ştim să conlucrăm cu Înaltul. Asistăm la naşterea unei noi discipline, asemeni shakespearologiei? Soliditatea acestor abordări pluridisciplinare, rafturile din an în an tot mai pline de monografii şi hermeneutici, festivalurile aflate la concurenţă, documentarele care nu se epuizează (în ciuda materialului memorialistic care, teoretic, ar trebui să fie finit) ne demonstrează că da. Nu întâmplător, Biblioteca Eisenstein şi l-a ales pe Tarkovski (alături de Eisenstein şi de producătorul prerevoluţionar Alexandr Hanjonkov) drept unul din cei trei piloni ai cinematografiei ruse din toate timpurile. Fotografiile celor trei tronează magistral pe pereţii exteriori şi pe simezele Bibliotecii moscovite. Micul hotel în care am fost cazaţi, aflat vizavi de Mosfilm, nu ocupă decât trei nivele din scara unui bloc obişnuit, de factură sovietică, administrat de Mosfilm. La scara vecină, ni se arată, a locuit Tarkovski vreme de ani buni, împreună cu familia. O modestă placă memorială consemnează această trecere. Tot aici locuieşte până acum celebrul Vadim Iusov, directorul de imagine al celor mai multe din filmele lui Tarkovski. Străzile din jur poartă nume de regizori sovietici. O istorie pe care călcăm cu piciorul. În faţa scării lui Tarkovski s-a pripăşit un câine negru, pe care abia reuşesc să-l ocolesc pe trotuarul aflat în reparaţie. A treia zi mă întâmpină acelaşi maidanez liniştit, cu aer de câine lup. Un câine şi o maşină neagră parcată, plină de praf. Două "vehicule", două semne ale trecerii, rătăcite în imageria unui gang de cartier cu pubele şi străzi găurite… Semn, miracol, miraj? Depinde de noi. De conlucrarea noastră cu ele.