Omul din fântână

De ce are nevoie lumea în ziua de astăzi?

De mai multă milă şi mai puţină zgârcenie.

De mai multă dăruire şi mai puţine pretenţii.

De mai mult zâmbet şi mai puţine grimase.

De mai mult „noi“ şi mai puţin „eu“.

De mai multă bucurie şi mai puţin plâns.

De mai multe fapte şi mai puţine vorbe.

Un om a căzut odată într-o fântână, de unde nu reuşea să iasă. Fântâna era lângă o staţie de autobuz, aşa că omul credea că se va găsi repede cineva care să-l scoată din adânc. Să vedem însă ce s-a întâmplat.

O persoană aparent miloasă trecu pe acolo şi-i spuse celui neajutorat: „Îmi pare foarte rău pentru tine. Îţi împărtăşesc durerea şi sunt alături de tine“, după care plecă.

Îşi făcu apariţia un om politic care era implicat în rezolvarea problemelor sociale. Privind la omul necăjit, zise: „Era de aşteptat ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să alunece înăuntru“. Apoi îl părăsi pe cel păţit, înfundându-şi mâinile în buzunarele de la pantaloni.

Un altul, privind peste ghizdul fântânii, comentă: „Numai celor răi li se poate întâmpla să cadă într-un puţ“.

Încă un om politic respectabil, de data asta din partea opoziţiei, se arătă preocupat să elaboreze un întreg discurs împotriva guvernului, criticându-l pentru că nu toate fântânile din ţară sunt acoperite cu capac.

Trecu şi un ziarist. Îi făgădui omului din fântână să scrie un articol de opinie într-o publicaţie, duminica următoare.

Un umorist venit şi el la fântână şi îi spuse celui din adânc: „Bea o cafea. Te va mobiliza şi vei reuşi să ieşi“.

Şi au urmat mulţi indivizi care s-au perindat pe lângă sărmanul om şi l-au părăsit fluierând. În final, un coşar, cu suflet mare, îi întinse omului o frânghie şi îl salvă pe cel aflat la ananghie.