Ora de religie: Profesorul - îndrumător de suflete

În adolescenţă, tânărul se află în căutarea propriei identităţi: începe să se întrebe cine este el şi ce rost are în lume, cine şi ce este Dumnezeu, dacă există viaţă veşnică. În cazul în care profesorul nu aduce argumente solide în sprijinul afirmaţiilor sale şi nu-l tratează pe elev cu respectul cuvenit unui partener de dialog, dacă îl ironizează sau îl face să se simtă vinovat, urmarea poate fi pierderea spirituală a acestuia.

"(...) Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă" (Ioan 6, 63). Scoaterea educaţiei religioase din şcoală şi din societate echivalează cu imposibilitatea de a primi cuvintele Domnului, cele care, aşa cum spune El, "sunt duh", adică vii, şi, în acelaşi timp, aducătoare de viaţă veşnică. Mai mult: dacă cele învăţate prin ştiinţe sunt temporare, cele învăţate prin educaţie religioasă sunt veşnice, iar eliminarea acesteia înseamnă oprirea accesului la comuniunea în iubire cu Dumnezeu. În consecinţă, un sistem educativ este complet numai atunci când cuprinde şi oferă toate formele de informare şi de formare. În învăţământul primar, elevii acceptă ceea ce li se transmite şi au credinţa că informaţiile primite sunt corecte. În gimnaziu, ei îşi pun întrebări şi aşteaptă explicaţii suplimentare pentru a înţelege cunoştinţele. La liceu, apar îndoiala şi dorinţa de a intra în contradicţie cu informaţiile "oficiale"; personalitatea tânărului este în curs de formare, iar el nu primeşte ca adevăr orice aude de la profesor. Practic, are loc trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă şi apoi la raţionalizarea informaţiilor, adolescentul filtrând totul prin propria inteligenţă. Pentru reuşita orei de religie sunt necesare o bună cunoaştere a particularităţilor etapelor de dezvoltare psihogenetică şi adaptarea la specificul acestora. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte, în Epistola către Evrei, despre tratarea diferenţiată a oamenilor în învăţare: "(...) Pentru cei tari trebuie hrană tare, pentru cei mici, lapte" (Evrei 5). El mai adaugă: "(...) Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul" (Evrei 5, 13-14). Întrebări existenţiale care necesită argumente pe măsură Adolescenţa este o etapă complexă şi dinamică din viaţa omului, pentru că tânărul iese de sub "autoritatea" familiei şi a şcolii şi se integrează în societate ca aparţinând generaţiei sale. Dacă şcolarii încearcă să imite anumite comportamente ale adulţilor, adolescentul simte nevoia să fie distinct de ceilalţi. Modificările care intervin în perioada adolescenţei, numeroase şi complexe, sunt atât de ordin fizic, cât şi spiritual. Pe plan psihologic apar tensiuni, conflicte, dizarmonii, iar din dorinţa de a fi unic, de a se face remarcat, adolescentul acordă o grijă mai mare propriei persoane şi încearcă să se evidenţieze ori de câte ori are ocazia. Jean Rousselet, în cartea Adolescentul, acest necunoscut, vorbeşte despre trei conduite la tineri: revolta - adolescentul respinge tot ceea ce i se impune şi manifestă un comportament ostentativ, obraznic, ironic, sfidător la adresa adulţilor, închiderea în sine - din dorinţa de a se autocunoaşte şi a se descoperi şi exaltarea şi afirmarea - aceşti tineri sunt într-o căutare neîncetată, neinteresaţi de partea materială, având, în schimb, preocupări filosofice, sentimentale, dornici să înfrunte problemele dificile şi să câştige bătăliile grele prin propriile resurse. De asemenea, în adolescenţă, tânărul se află în căutarea propriei identităţi: începe să se întrebe cine este el şi ce rost are în lume, cine şi ce este Dumnezeu, dacă există viaţă veşnică. În cazul în care profesorul nu aduce argumente solide în sprijinul afirmaţiilor sale şi nu-l tratează pe elev cu respectul cuvenit unui partener egal de dialog, dacă îl ironizează sau îl face să se simtă vinovat, urmarea poate fi pierderea spirituală a acestuia. Ca urmare, adolescentul nu va mai fi preocupat de ora de religie, considerând-o prea moralizatoare, şi va căuta alţi profesori deschişi la dialog. În consecinţă, este imperios necesar să-l determinăm pe tânăr să se apropie de religie, să nu rămână într-o stare de apatie şi indiferenţă la ceea ce se întâmplă în jurul său. De asemenea, în alegerea modelului şi a sistemului de valori, se impune ca adolescentul să ţină cont de standardele morale, deoarece, în majoritatea cazurilor, el alege doar exemple negative despre care citeşte în reviste/ziare, pe care le vede la jurnalele de ştiri sau pe care, pur şi simplu, le preia de la grupul de prieteni. Ruperea de Dumnezeu, izolarea socială, atmosfera din viaţă provoacă ruperea echilibrului sufletesc şi îl determină să se refugieze în alcool şi droguri. În numeroase cazuri, un asemenea drum se sfârşeşte cu moartea spirituală şi fizică. Poate de aceea programa şcolară a fost adaptată la problemele societăţii, fiind introduse, la clasele de liceu, teme precum "Tinerii şi preocupările lor", "Tineretul şi drogurile", "Tineretul şi viaţa intimă", "Tinerii şi muzica". Rolul educaţiei religioase este de a-i provoca pe adolescenţi la dialog, determinându-i să-şi spună problemele şi, în acelaşi timp, să găsească un sprijin în profesorul de religie. Acesta din urmă, împreună cu Biserica, medicii şi familia constituie factori încurajatori pentru regăsirea echilibrului sufletesc al tânărului şi repunerea lui într-o relaţie de comuniune în iubire cu Dumnezeu şi cu semenii. Rolul său, de îndrumător de suflete, este asemenea celui al preotului, iar a doua sa Biserică o constituie Şcoala, unde încearcă să-L aducă pe Dumnezeu. * Maria Budeanu este profesor de Religie la Colegiul Economic Administrativ Iaşi