Ora de religie, „un spațiu al formării interioare”

Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un dialog despre provocările educației contemporane, pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 165 din București, vorbește despre rolul formativ al acestei discipline și despre modul în care valorile creștine pot deveni repere vii în viața copiilor și adolescenților.

Părinte director, ce schimbă concret ora de religie în comportamentul elevilor, dincolo de note și teorie?

Mai puțin decât ne-am dori și mai mult decât se vede. Dincolo de dimensiunea sa evaluativă și de conținuturile teoretice, ora de religie își asumă în mod constant un profund caracter formativ, configurându-se ca un cadru educațional integrat, orientat spre dezvoltarea unor competențe complexe. În mod cert, ora de religie nu se limitează la transmiterea unor cunoștințe, ci devine un spațiu al formării interioare, în care elevul este ghidat spre o mai bună înțelegere a propriei vieți și o dezvoltare personală autentică. Cum? Printr-o pedagogie care nu se oprește la memorare.

Lecția la clasă devine dialog, experiența personală intră în discuție, iar valorile nu mai sunt doar enunțate, ci discutate și aplicate în contexte reale. Astfel, influența orei de religie asupra elevilor se manifestă nu atât prin acumulări vizibile de tip informativ, cât printr-o transformare graduală a modului de a gândi, de a relaționa și de a acționa, orientându-i spre o viață mai conștientă, mai responsabilă și, în ultimă instanță, mai împlinită. Pe scurt, ora de religie validează importanța vieții ca valoare fundamentală, nu doar la nivel declarativ, ci în mod concret.

Care este relația dintre educația religioasă practicată în instituțiile de învățământ și societatea contemporană?

E necesar să avem în vedere faptul că educația religioasă nu funcționează în vid. Are nevoie de coerență în jurul ei pentru rezultate vizibile. Or, astăzi, în multe medii educația religioasă este adesea minimalizată, tratată ca marginală sau contestată superficial, în timp ce, paradoxal, i se cer rezultate în formarea caracterului. Cum să formezi respectul, când el nu este modelat în spațiul public? Cum să vorbești despre adevăr și responsabilitate, când acestea sunt relativizate? Cum să cultivi disciplina interioară, când regula devine negociabilă?

În aceste condiții, ora de religie rămâne una dintre puținele discipline care încearcă să ofere elevului repere de stabilitate și sens. Nu poate suplini incoerențele societății, dar poate deveni un punct de sprijin și un reper în societate.

Într-o școală în care copiii sunt expuși zilnic la rețele sociale și influențe diverse, mai reușește ora de religie să transmită valorile evanghelice?

Da, este o provocare reală pentru ora de religie să mai transmită eficient valorile evanghelice într-un context în care elevii sunt expuși zilnic rețelelor sociale, influencerilor și unor modele de viață foarte diverse. Totuși, ora de religie își poate păstra rele­vanța dacă reușește să se adapteze. Nu mai este suficient un discurs teoretic, ci este nevoie de o abordare care să lege valorile evanghelice de realitatea concretă a elevilor. De exemplu, profesorul poate discuta situații reale din mediul online: presiunea de a aparține unui grup, comparațiile constante sau influența trendurilor asupra identității personale. Să nu uităm că tinerii sunt influ­en­țați de creatorii de conținut - „influenceri” care oferă „rețete” de succes sau de fericire, iar acestea, din păcate, vin uneori cu un cost al apartenenței la grup sau al pierderii auten­ticității. În acest context, ora de religie poate oferi un echilibru, punând accent pe valori precum demnitatea, libertatea interioară, responsabilitatea și discernământul.

Cu ce propuneri sau conținuturi ar putea ora de religie să contracareze mesajul influencerilor de moment?

În locul influencerilor, profesorul de religie este dator să îi facă mult mai accesibili pe Sfinții Părinți, să prezinte viața și învățăturile lor într-un mod apropiat de înțelegerea elevilor. Astfel, lecțiile importante ale vieții sunt validate prin exemplul concret al sfinților, prin modul lor de viață și prin felul lor de a relaționa cu lumea, ceea ce le oferă tinerilor repere autentice și durabile. Dacă elevii sunt ajutați să înțeleagă că nu tot ceea ce este popular este și benefic, ei pot începe să își construiască un filtru critic. Dezvoltarea unui filtru critic înseamnă trecerea de la consum pasiv de informație la formare activă a gândirii. Ora de religie poate funcționa ca un spațiu de alfabetizare axiologică, în care elevii să fie învățați să pună întrebări de tipul: „Ce model de om promovează acest mesaj?”, „Ce valori stau în spatele acestui conținut?”, „Care sunt consecințele reale ale acestui tip de viață?” etc.

Pe de altă parte, trebuie să plecăm și de la ideea că disciplina nu concurează cu mediul digital, ci oferă instrumente pentru a-l înțelege și interpreta critic. Dacă ne raportăm la elevii de liceu, acolo vom observa că adolescența este o etapă marcată de nevoia intensă de aparte­nență și validare socială. Popularitatea exercită o atracție puternică, deoarece activează mecanisme legate de acceptare, identitate și stimă de sine. Aici ajută filtrul critic pe care încă din gimnaziu ora de religie îl poate dezvolta.

În concluzie, da, este o provocare majoră, dar tocmai această provocare evidențiază rolul esențial al orei de religie: acela de a lega valorile și învățătura Evangheliei de experiența concretă a elevului. Atunci când valorile credinței sunt prezentate ca repere vii, capabile să interpreteze realitatea și nu doar ca informații teoretice, elevii pot învăța să navigheze mai conștient, mai liber și mai responsabil între influențele lumii contemporane.

Cum reacționează elevii când discutați despre teme precum binele și răul? Le percep ca fiind actuale sau depășite?

Reacțiile elevilor depind mult de modul în care sunt abordate aceste teme, dar în general ele nu sunt percepute ca „depășite”, ci mai degrabă ca sensibile și uneori personale, chiar dacă la început pot părea abstracte. Când se discută despre bine și rău, elevii tind să fie inițial reticenți la definiții generale, dar devin implicați atunci când li se oferă situații concrete din viața lor sau din mediul online: bullying, presiunea grupului, minciuna „acceptabilă” sau alegeri morale cotidiene. În astfel de contexte, observă rapid că nu este vorba de concepte teoretice, ci de realități pe care le trăiesc deja.

În prezent se vorbește tot mai puțin despre responsabilitate și tot mai mult despre drepturi individuale, cum receptează elevii discuțiile despre greșeală, responsabilitate și iertare?

Tema vinovăției este primită uneori cu rezervă, pentru că poate activa emoții personale, dar devine relevantă atunci când este discutată nu în sens de stigmatizare, ci ca experiență umană universală și ca punct de pornire pentru responsabilizare și schimbare. În acest cadru, educația religioasă introduce și o perspectivă teologică importantă: ideea că natura umană este marcată de cădere, adică de o înclinație spre greșeală și rupere de bine, dar că omul nu este definit de această stare, ci este chemat la îndreptare, transformare și creștere duhovnicească.

Iertarea, în schimb, este una dintre temele care generează adesea interes real, pentru că se leagă direct de experiențele lor relaționale: conflicte cu prietenii, familie sau colegi. Mulți o percep ca fiind actuală și chiar dificilă, tocmai pentru că le cere maturitate emoțională și capacitatea de a depăși resentimentele.

În ansamblu, aceste teme nu sunt văzute ca depășite, dar devin cu adevărat relevante doar atunci când sunt conectate la experiența concretă a elevilor și interpretate atât prin prisma vieții cotidiene, cât și a învățăturii creștine despre om, cădere și îndreptare. În acel moment, ora de religie nu mai este percepută ca o lecție despre concepte, ci ca un spațiu de înțelegere a propriei vieți și a posibilității de transformare interioară.