Oraşul pelerinilor
Şi anul acesta, în zilele unui octombrie friguros, sute de mii de credincioşi au plecat în călătoria duhovnicească la căpătul căreia aveau să se întâlnească cu sfinţii lui Dumnezeu. Pelerinii s-au aşezat la rând încă de pe 11 octombrie, când la Iaşi au sosit moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la Mănăstirea „Sfântul Varlaam“, din Complexul monahal Meteora - Grecia. A doua zi, pe străzile Iaşului a avut loc pelerinajul anual „Calea Sfinţilor“. În cadrul acestuia, ierarhi, peste 100 de preoţi şi diaconi şi mii de credincioşi au cinstit-o pe cea care, din Moldova, ocroteşte întreaga Românie. La sfârşitul săptămânii trecute, prognozele meteo îi atenţionau pe români că asupra ţării se va abate o vreme foarte rea. Astfel de ştiri nu i-au speriat însă pe credincioşii care, pentru a ajunge la raclele celor doi sfinţi, au stat la rând chiar şi 20 de ore, sfidând temperaturile foarte scăzute, îndeosebi în timpul nopţii.
În fiecare an, la sărbătoarea Sfintei Parascheva ajung grupuri de credincioşi din mai multe ţări (unele dintre ele majoritar catolice sau luterane), convinşi că aici, la Iaşi, are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje din lume. De asemenea, au fost prezente oficialităţi centrale, judeţene şi locale, reprezentanţi ai Casei regale, reprezentanţi ai mai multor instituţii din România, toţi aceştia fiind pelerini.
Cea mai emoţionantă zi a fost cea de 14 octombrie, când PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 14 arhierei şi peste 40 de preoţi şi diaconi, a oficiat, în Catedrala mitropolitană din Iaşi, Sfânta Liturghie, capitala Moldovei devenind astfel capitala Ortodoxiei.
Săptămâna trecută, la Iaşi au avut loc, de asemenea, mai multe evenimente religioase şi laice, acestea fiind reunite sub genericul „Sărbătorile Iaşului“. (Narcisa BALABAN)