Pacea le împlinește pe toate
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 388-389
„Căci, ce este mai dulce între cele năzuite de oameni în viață, decât o viețuire pașnică? Pentru că orice ai numi între cele dulci în viață are nevoie de pace ca să fie dulce. Căci, dacă le-ai avea pe toate câte se prețuiesc în viață: bogăție, sănătate, soție, copii, casă, părinți, slujitori, prieteni, pământ și mare, dintre care fiecare se îmbogățește prin cele proprii, grădini ca raiul, vite, băi, locuri de joc, de sport, locuri de desfătare pe seama tinerilor, și toate câte se născocesc pentru plăceri, dacă s-ar mai adăuga la acestea spectacolele plăcute, concertele muzicale și orice altceva prin care se îndulcește viața celor ce umblă după desfătări - dacă le-ai avea pe toate acestea, dar bunul păcii ar lipsi, ce folos a-i avea de ele odată ce războiul te-ar împiedica de la bucuria de aceste bunătăți? Deci pacea însăși este dulce celor care se împărtășesc de ea și îndulcește cele prețuite în viață.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 390
„Căci zice: Fericiți făcătorii de pace. Iar făcătorul de pace este cel ce dă pace altuia, însă n-ar împărtăși-o cineva altuia, dacă n-ar avea-o el însuși. Deci mai întâi voiește să fii tu însuți plin de bunătățile păcii, apoi să dai din bine și celor lipsiți de el.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 393
„De aceea îl numește pe făcătorul de pace fiu al lui Dumnezeu, dat fiindcă cel ce dăruiește acestea (cele bune) vieții oamenilor se face următor al adevăratului Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LIX, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 688-689
„Hristos nu vorbește aici de mădularele trupului - Doamne ferește! -, ci de prieteni, de cunoscuți, de cei pe care-i socotim niște mădulare de neapărată trebuință. Aceasta a spus-o și mai înainte și o spune și acum. Că nimic nu este atât de vătămător ca prieteniile rele. Ce nu poate constrângerea, poate de multe ori prietenia, fie spre paguba, fie spre folosul nostru. De aceea Domnul ne poruncește, cu toată asprimea, să îndepărtăm de lângă noi pe cei ce ne vatămă, lăsând să se înțeleagă că aceștia sunt cei care ne smintesc.
Ai văzut cum a oprit vătămarea pricinuită de sminteli? Mai întâi prin aceea că a spus mai dinainte că vor fi negreșit sminteli, ca nimeni să nu se trândăvească, ci să le aștepte cu mintea trează; apoi prin aceea că a arătat că smintelile sunt un mare rău - că Hristos n-a spus numai atât: Vai lumii din pricina smintelilor!, ci a arătat și marea vătămare pricinuită de ele. (...) Apoi nu Se mulțumește cu acestea, ci arată și calea prin care putem evita smintelile.
- Care este această cale?
- Curmă, spune Hristos, prietenia cu cei răi, chiar dacă ți-ar fi cei mai buni prieteni! Și dă și un argument ce nu poate fi combătut: Dacă ți-i păstrezi ca prieteni, nici pe ei nu-i câștigi și te pierzi și pe tine; dar de curmi prietenia cu ei, îți câștigi mântuirea. Prin urmare, dacă cineva te vatămă cu prietenia lui, rupe orice legătură cu el. Dacă ne tăiem de multe ori unele din mădularele noastre, când nu mai pot fi vindecate și mai îmbolnăvesc și pe celelalte, apoi cu mult mai mult trebuie să facem aceasta cu prietenii.”