Pâinea de alge marine, eficientă împotriva obezităţii
Cercetătorii de la Universitatea din Newcastle (Anglia) au descoperit că pâinea din alge marine ar putea fi cheia pentru combaterea obezităţii, deoarece fibra pe care o conţin acestea poate reduce absorbţia de grăsimi cu un procent de 75%. Astfel, produsul pe bază de fibre, cunoscut drept alginate, este mai bun decât majoritatea tratamentelor cumpărate pentru slăbire, deoarece previne mai eficient absorbţia grăsimilor, susţin experţii. Doctorul Iain Brownlee, conducătorul echipei ştiinţifice, a semnalat că alginatul poate fi adăugat produselor pe care oamenii le consumă zilnic, cum ar fi pâinea, biscuiţii sau iaurturile, iar în acest mod trei sferturi din grăsimea conţinută de o mâncare poate fi eliminată de organism. Oamenii de ştiinţă britanici au utilizat un "intestin artificial" pentru a verifica gradul de eficacitate a unui număr de 60 de fibre naturale diferite pentru a stabili cum afectează acestea asimilarea grăsimilor. "Obezitatea este o problemă din ce în ce mai mare, iar mulţi oameni consideră că este dificil să urmeze o dietă şi un program de exerciţii pentru a pierde în greutate", a afirmat Iain Brownlee.