Părintele Dometie Manolache, duhovnicul de la Râmeţ

Se poate spune că cele mai importante momente ale vieţuirii ca monah şi ca duhovnic al Ortodoxiei româneşti, Dometie Manolache le-a avut la Râmeţ, unul dintre pilonii monahismului din Transilvania. Numirea acestuia la 1 martie 1959 trebuia să înceapă o nouă etapă din istoria aşezământului ortodox de la poalele Muntelui Trascău. Însă Decretul 410, adoptat câteva luni mai târziu, a curmat evoluţia obştii de la Râmeţ, maicile fiind nevoite să vieţuiască în lume şi să lucreze la secţia covoare a unei cooperative din Aiud. Părintele Dometie a fost cel care le-a ridicat moralul maicilor care aşteptau revenirea la vieţuirea monahală. După zece ani de rugăciuni înlăcrimate şi eforturi, părintele Dometie şi maicile au reuşit să revină la Râmeţul transformat în obiectiv turistic, mai întâi ca lucrătoare la atelierul de covoare nou instalat, apoi ca vieţuitoare în mănăstirea reînfiinţată. Acelaşi părinte a fost cel care a reconstruit, practic, întregul aşezământ. A introdus curentul electric şi apa potabilă, a organizat un muzeu, s-a ocupat de restaurarea bisericii. Altfel spus, părintele Dometie a fost sufletul obştii de la Râmeţ, tot aşa cum mentorul său spiritual, Arsenie Boca, fusese la Prislop. (Adrian Nicolae Petcu)