Părintele Ioan Sabău sub persecuţia ateistă

S-a născut la 20 octombrie 1914 în familia unui agricultor din satul Folt, comuna Rapoltu Mare, din ţinutul Hunedoarei. După şcoala primară din satul natal, trecând peste toate greutăţile materiale şi cu bursă de studii, tânărul Ioan Sabău a urmat Liceul „Aurel Vlaicu“ din Orăştie, apoi Facultatea de Teologie  din Cernăuţi, unde a obţinut licenţa în anul 1935. Se căsătoreşte şi solicită Mitropolitului Nicolae Bălan o parohie, la Cerul-Băcăinţi, nu departe de locurile natale, într-o comunitate multă vreme văduvită de un slujitor al Altarului. Este hirotonit diacon, apoi preot la 29, respectiv 30 decembrie 1935. După nici doi ani, mitropolitul ardelean îl mută pe părintele Sabău în parohia hunedoreană Rengheţ, cu misiunea de a-i aduce în biserică pe toţi concubinii din această comunitate. Este tot mai atras de lozinca creştinării României promovată de Mişcarea legionară şi chiar participă la slujba de înmormântare de la Bucureşti a legionarilor Ion Moţa şi Vasile Marin. Simpatia faţă de mişcarea legionară se datora în mare măsură apropierii de tatăl lui Ion Moţa, adică părintele Ion Moţa, luptător al cauzei româneşti din Transilvania şi protopop de Orăştie. În acţiunea sa misionară de la Rengheţ, părintele Sabău nu ezită să condamne concubinajul regelui Carol al II-lea cu Elena Lupescu. Atitudinea sa faţă de monarh, alături de simpatia pentru Mişcare, îi conturează imaginea de „legionar“ în evidenţele organelor de ordine ale epocii. Abia în toamna lui 1940 se înscrie în Mişcarea legionară, ca şef al cuibului „Moţa“, dedicat intelectualilor din localitatea în care slujea, fără însă a milita. Tot în 1940 este transferat în Parohia Vinerea, astăzi cartier al oraşului Cugir, jud. Alba. Aici, deja în urmă cu trei ani iniţiase ridicarea unei biserici de zid, care să o înlocuiască pe cea veche din cimitir. În timpul evenimentelor din ianuarie 1941 este chemat la Deva, alături de mulţi alţi legionari, unde cu crucea în mână cere evitarea vărsării de sânge. Deşi nu participase, este cercetat de organele juridice, care îi impun un domiciliu obligatoriu în localitatea în care slujea. Din cauza acestor antecedente, între 14 septembrie şi 20 noiembrie 1944, apoi în 1945, este internat în lagărul de la Haţeg, respectiv Caracal. După eliberare, părintele se întoarce în parohia sa cu gândul de a relua construcţia bisericii de zid şi a revigora pastoraţia. La cererea mitropolitului de la Sibiu iniţiază Asociaţia „Sfântul Gheorghe“. Scopul acestei asociaţii religioase era de „a educa tineretul în spirit religios-moral“, mai ales în contextul instalării comuniştilor la putere. Iar rolul acestei asociaţii s-a concretizat atunci când comuniştii înfiinţau organizaţiile tineretului sătesc. Apoi, s-a ocupat de activitatea Oastei Domnului, pe care a susţinut-o permanent, chiar şi după desfiinţarea impusă de către autorităţile comuniste în anul 1948. Pentru construcţia bisericii a trimis memorii către vinerenii care locuiau în America şi Belgia, însă fără sorţi de izbândă. Toate acestea şi dragostea de care se bucura din partea credincioşilor din parohia sa şi din împrejurimi au atras invidia reprezentanţilor regimului care nu reuşeau să se impună în toate pârghiile societăţii rurale. Din aceste motive, în 1948 părintele este reţinut. I se înscenează o anchetă penală cum că i-ar fi ajutat pe luptătorii din munţi şi pentru legături cu străinătatea. Din lipsă de probe, dar şi pentru că parohienii săi cereau eliberarea, părintele Sabău cunoaşte libertatea după aproape doi ani de detenţie. Revine la Vinerea, angajându-se tot mai mult în finalizarea construirii şi pictării bisericii şi păstrând bunele relaţii cu autorităţile locale. Duce o activitate pastoral-misionar intensă, predică şi aduce tineretul în biserică, prin catehizare şi cuminecare. Are responsabilitatea de misionar al Protopopiatului Orăştie. Este bine văzut chiar şi de către autorităţile locale. (Va urma)

Citeşte şi: Părintele Ioan Sabău sub persecuţia ateistă (II)