Părinţii şi adolescenţii, instruiţi în lupta cu drogurile
Asociaţia „Familia Românească” a organizat, recent, la Bucureşti, prima conferinţă de anul acesta sub titlul „Copilul, dar nepreţuit”. La eveniment au participat specialişti antidrog, teologi, psihologi şi profesori, care au oferit celor prezenţi, părinţi şi adolescenţi, informaţii şi sfaturi utile legate atât de modul în care se poate face prevenţie, cât şi de felul în care se poate lupta cu o astfel de adicţie.
Acţiunile de prevenire şi combatere a consumului şi traficului de droguri, la care sunt invitaţi să participe nu doar profesori, părinţi sau membri ai familiei, ci şi consumatori, se vor derula, pe parcursul acestui an, în toate judeţele ţării. „Acest fenomen al consumului şi traficului de droguri a crescut exponențial, în ultimii ani, în România, iar prin intermediul unor astfel de evenimente dorim ca oamenii să conştientizeze gravitatea lucrurilor. Vrem să înţeleagă faptul că ar trebui să fie mult mai atenţi: părinţii la copii lor, profesorii la elevii lor şi noi înşine să fim atenţi la cei din jurul nostru pentru a-i putea ajuta atunci când vor avea nevoie”, a declarat, pentru TRINITAS TV, Cristian Filip, preşedintele Asociaţiei „Familia Românească”.
Cifrele din statistici nu reflectă pe deplin realitatea, care este, în opinia experţilor, mult mai dramatică atât în ceea ce priveşte consumul, cât şi în ceea ce priveşte dependenţa. „Fenomenul a explodat pur şi simplu în România, statistica din 2022 arătând că un milion de persoane au consumat cel puţin o dată droguri, însă cifrele actuale arată peste 1,5 milioane. Sigur, nu toate (persoanele – n.r.) sunt dependente, ci, dacă ar fi să estimăm, putem spune că sunt câteva sute de mii. Fiecare ţară luptă cu acest fenomen care este, în opinia mea, cel mai complex fenomen social. Anul 2023 a reprezentat anul trezirii, dacă pot să spun aşa, şi urmează alţi patru-cinci ani până ne vom intra în ritm. România nu este pregătită pentru legalizare, trebuie să fim atenţi la minori, la copiii noştri, pentru că sunt foarte vulnerabili, iar dependenţa se instalează rapid, de la primele doze. Ca atare, trebuie să avem grijă şi trebuie să le vorbim despre droguri de la 7, 8 ani pentru că, în mediul online, sunt foarte mulţi influenceri care îndeamnă la o viaţă vicioasă. Specialiştii, şcoala, entităţile care au competenţă în domeniu trebuie să vină cu informaţii reale pentru a contracara”, a transmis şi comisarul Cătălin Ţone, expert antidrog.
Un consumator de droguri îşi poate da seama că a devenit dependent în momentul în care tot ceea ce se întâmplă într-o zi se învârte în jurul consumului, iar el nu mai deţine controlul. Potrivit psihoterapeutului Elena Nicolae, există şi în ţara noastră programe de tratament, însă „nu atât de multe pe cât ne-am dori”. Procesul de recuperare ţine de fiecare consumator în parte, durata medie fiind de aproximativ un an, „ca să fii sigur că a depăşit cel puţin faza acută”.
În echipa terapeutică este primordial să existe un preot duhovnic, a spus teologul Mihai Vladu, prezent la conferinţă: „Dacă în echipă nu există şi un duhovnic, se pierde perspectiva amplă. Dacă cineva nu te face să înţelegi, dacă nu te catehizează în sensul de readucere într-o paradigmă a veşniciei, dacă cineva nu te face să înţelegi că toată această acţiune a duhurilor căzute este conjugată spre a te ţine departe de la a-ţi înfăptui rostul şi rolul ca om, atunci totul devine reducţionist. Toate tratamentele şi consilierea nu vor face altceva decât să «rezolve» pe termen scurt şi poate pe termen mediu o problemă, iar ulterior căderea să fie mai mare, pentru că se atacă consecinţele şi nu cauza. De aceea, rolul duhovnicului este fundamental, iar tratamentul trebuie să fie şi unul pentru suflet”. (O. N.)