„Părinții sunt chemați să fie adevărați educatori ai copiilor lor”

Familia reprezintă temelia societății și primul loc în care se formează credința, caracterul și valorile morale ale fiecărei generații. Într-o lume marcată de secularizare, individualism și numeroase provocări sociale, misiunea familiei devine tot mai dificilă, iar sprijinul Bisericii este mai necesar ca oricând. Despre importanța familiei creștine, despre provocările pe care le întâmpină astăzi părinții și tinerii, precum și despre rolul Bisericii în păstrarea unității și credinței în familie ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, într-un interviu dedicat Anului omagial al pastorației familiei creștine.

Preasfinția Voastră, care sunt cele mai mari provocări ale familiei creștine de astăzi și cum este sprijinită de Biserică?

Familia este „celula de bază a societății”, iar familia creștină este celula de bază a Bisericii lui Hristos. Ea este o instituție divină, o imagine a Sfintei Treimi și a Bisericii, o comunitate sacră pe care se bazează întreaga ordine morală și socială, fiind, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, „o arenă de luptă și o școală a virtuții”. Din păcate, familia creștină trăiește astăzi într-un mediu ostil, marcat de secularizare, individualism, divorț, infidelitate, negli­jență în educarea copiilor, alcoolism, globalizare și migrație. Vindecarea acestor probleme se poate face prin întoarcerea la Dumnezeu, prin rugăciune, o viață sacramentală autentică și educația creștină a copiilor. Biserica are o menire deosebită în sprijinirea și călăuzirea familiei, prin predici, cateheze, rugăciuni speciale și cultivarea spiritului de frățietate și întrajutorare, mai ales față de familiile vulnerabile. Domnul Hristos, Capul Bisericii, este și Capul familiei creștine, chemată să deschidă calea spre Împărăția lui Dumnezeu.

Ce sfaturi le-ați oferi părinților pentru a cultiva în casele lor iubirea, rugăciunea și comuniunea dintre generații?

Familia este numită de Sfântul Ioan Gură de Aur „ecclesia domestica”, adică biserica de acasă, deoarece în familia creștină totul începe cu rugăciunea. Aici părinții și copiii învață iubirea față de Dumnezeu și de oameni, iar părinții sunt chemați să fie adevărați educatori ai copiilor lor, nu doar intelectual, ci mai ales moral și spiritual.

Participarea la Sfânta Liturghie și, mai ales, apropierea cu vrednicie cât mai des de Sfântul Potir unesc familia în dragoste jertfelnică și în practicarea virtuților, conștienți de faptul că se împărtășesc din același Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos. Un accent deosebit trebuie pus atât pe rugăciunea colectivă în biserică, cât și pe cea personală în cadrul familiei. Cât de frumos și de benefic este atunci când soții se roagă din Cartea de rugăciuni unii pentru alții sau pentru copiii lor, la fel cum și copiii sunt îndatorați să se roage pentru părinții lor. O familie în rugăciune, spune un sfânt părinte, este ca o armată puternică în fața dușmanilor, iar îngerul păzitor al familiei este rugăciunea, spunea Sfântul Isaac Sirul.

Cum îi poate apropia Biserica pe tineri de credință și de valorile familiei creștine?

Tinerețea este un dar al lui Dumnezeu, iar tinerii doresc să trăiască această perioadă a vieții cu intensitate. Din păcate, societatea contemporană își pune amprenta asupra lor prin presiunea socială, lipsa modelelor, secularizarea, egoismul, dorința de parvenire, abandonul școlar și ispitele vieții cotidiene, care îi fac pe unii să-și piardă busola vieții și să urmeze himere ce aduc multă suferință.

Biserica trebuie să se implice activ în viața tinerilor, îndrumându-i spre valorile morale și creștine prin activități religioase, sociale și culturale, precum tabere, proiecte educative și acțiuni caritabile. Tinerii sunt atrași nu prin predici lungi sau opulență, ci prin smerenie, discernământ, rugăciune și exemplul personal al slujitorilor Bisericii. Biserica și societatea au nevoie de oameni puternici în credință, iubire și speranță, iar, așa cum spuneau latinii, „Exempla trahunt” („Exemplele atrag”), prin propriul exemplu, Biserica va rămâne aproape de tineri.

Ce amintiri și valori din copilărie v-au călăuzit în slujirea arhierească?

Am avut prilejul de a mă naște într-o familie creștină deosebită, cu frică de Dumnezeu și cu respect față de oameni, o familie nu bogată atât material, dar cu un substrat duhovnicesc deo­sebit.

Părinții mei, Nicolae și Măcinica, erau muncitori la Fabrica de ață „Firul Roșu” din Tălmaciu, fiind oameni credincioși. În fiecare duminică ne duceau regulat la biserică împreună cu fratele meu Ioan și participam la Sfânta Liturghie. Era ceva înălțător, atmosfera era deosebită, erau zece cântăreți în cele două strane, iar liturghia era cântată pe melodia tradițională a lui Dumitru Cunțan de către întreaga obște a credincioșilor.

Îmi aduc aminte de frumoasele Vecernii de sâmbătă și duminică seara, la care mergeam încă din anii școlii generale. Din familie am primit, așadar, dragostea față de Sfânta Biserică, de păzirea poruncilor, de respectul față de semeni, precum și dragostea față de rugăciune.

În fiecare zi, mama mea citea Paraclisul Maicii Domnului, pe care la bătrânețe îl știa aproape pe de rost, și ne îndemna și pe noi să-l citim îna­inte de a merge la școală. Valorile dobândite în familie m-au însoțit apoi în slujirea Sfântului Altar, ca arhiereu. O familie bazată pe rugăciune și pe valorile morale creștine este o familie trainică.

A existat o persoană dintre părinți, bunici sau un duhovnic care a avut o influență hotărâtoare asupra formării Preasfinției Voastre?

O influență deosebită asupra formării mele spirituale a avut-o mama mea, care mi-a insuflat de mic dragostea față de Dumnezeu, de Biserică și aplecarea spre rugăciune. Avea o evlavie deosebită față de Maica Domnului și, când eram student sau doctorand, citea de mai multe ori pe zi Paraclisul Maicii Domnului pentru examenele mele. De la ea și de la bunica mea, Susana, am învățat să mă rog. De multe ori, când plecam la câmp, luam cu mine Cartea de rugăciuni și Psaltirea și citeam în mijlocul naturii, unde omul Îl simte pe Dumnezeu mai aproape.

Un rol important în formarea mea l-au avut și părinții duhovnicești pe care i-am cunoscut, pr. Mircea Crețu din Tălmaciu și pr. Ioan Roman din Tălmăcel, oameni devotați slujirii preoțești și vieții liturgice. Alături de ei, mitropolitul de pioasă amintire Antonie Plămădeală al Ardealului a avut un rol esențial în orientarea mea spre slujirea lui Dumnezeu.

În calitate de păstor al credincioșilor din Dobrogea, ce exemple de familii creștine v-au impresionat de-a lungul anilor?

Dobrogea, acest străvechi pământ românesc, are un specific aparte. Aici au trăit și trăiesc în bună pace oameni de diferite etnii și confesiuni, fiind un fel de „Galileea neamurilor”. Am cunoscut familii numeroase, care păstrează legătura cu Biserica străbună și valorile spirituale ale neamului. Din păcate, mai ales la sate, multe comunități sunt pe cale de dispariție, iar singura instituție viabilă a rămas parohia, unde preotul menține vii credința și identitatea românească.

Centrul nostru eparhial sprijină familiile cu mulți copii prin burse oferite de eparhiile românești din Italia, Spania și Portugalia și prin programe parohiale, iar preoții din mediul rural desfășoară activități filantropice, sociale și culturale pentru copiii și tinerii rămași în comunități.

Ce mesaj de binecuvântare și speranță do­riți să transmiteți familiilor, copiilor și tine­rilor din Episcopia Tulcii?

Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze și să ocrotească familiile creștine din Eparhia Tulcii, întărindu-i pe tineri și pe copii, speranța dăinuirii noastre pe aceste meleaguri. Totodată, îi îndemnăm pe preoți să fie părinți spirituali ai comunităților, preocupați de nevoile familiilor creștine, care trec printr-o perioadă dificilă, ce poate fi depășită prin rugăciune, solidaritate și cooperare în duhul Evangheliei lui Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).