Parkinsonul, provocat de inhalarea de pesticide

Data: 23 Iunie 2009

Cercetătorii elveţieni au descoperit o legătură între inhalarea sau ingerarea de pesticide şi îmbolnăvirea de Parkinson. Aceştia au realizat un studiu, concentrat pe agricultori, cu participarea a 224 de pacienţi bolnavi de Parkinson, care au fost comparaţi cu un grup de 557 de persoane ce nu sufereau de această boală. „Expunerea la pesticide pe toată durata vieţii lor profesionale a fost atent reconstituită. Participanţii la studiu au furnizat un mare număr de informaţii, precum suprafaţa exploataţiilor agricole, tipul de culturi şi pesticidele folosite, numărul de ani şi frecvenţa anuală de expunere sau metoda de împrăştiere a îngrăşămintelor“, a declarat Pierre Burkhard, specialist în neuroştiinţă la Clinicile Universitare din Geneva. Rezultatele studiului au arătat că agricultorii bolnavi de Parkinson folosiseră mai des pesticide şi pe o durată mai mare decât membrii grupului martor; riscul de îmbolnăvire de Parkinson a fost până la 2,4 ori mai mare la cei care au folosit insecticide pe bază de organoclor (de exemplu, DDT, Lindan), o familie de pesticide foarte utilizată între 1950 şi 1990, interzisă în prezent. „Ipoteza cea mai solidă referitoare la cauzele bolii constă într-o îmbinare a factorilor de mediu şi genetici. Ştim că aproape 10% dintre cazuri sunt cauzate de mutaţiile genetice. S-a început identificarea unor gene, numite de „susceptibilitate“, care nu induc direct boala, dar conferă anumitor indivizi o fragilitate mai mare la „agresori“ de mediu. Ştim că în mediul rural există mai multe cazuri de Parkinson decât la oraş şi, de asemenea, că oamenii de la ţară care au băut apă de izvor sunt mai expuşi riscului de îmbolnăvire“, a mai precizat Pierre Burkhard.