Patriarhul Ecumenic, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Fordham

Un articol de: Mihai Gojgar - 21 Octombrie 2009

Universitatea din Fordham va oferi titlul de Doctor Honoris Causa Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I. Evenimentul se va desfăşura în cadrul unei ceremonii găzduite de Biserica din Rose Hill din campusul universităţii, pe data de 27 octombrie, anunţă fordham.edu. „Suntem onoraţi, desigur, să-l primim pe Patriarhul Ecumenic aici, la Fordham“, a declarat Joseph McShane, preşedintele Universităţii Fordham. „Sanctitatea Sa ne-a învăţat multe despre toleranţă, protejarea mediului înconjurător şi apărarea dârză a credinţei. În consecinţă, îi spunem bun venit şi aşteptăm cu nerăbdare întărirea relaţiilor dintre creştinii ortodocşi şi catolici“. Patriarhul Ecumenic se află într-o vizită oficială în Statele Unite, între 17 octombrie şi 5 noiembrie, urmând să participe şi la un simpozion pe teme de mediu, „Restabilirea echilibrului: marele fluviu Mississippi“.