„Pe aici n-a mai fost o mănăstire de 400 de ani”

Pe şoseaua Bucureşti-Alexandria, în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, din judeţul Teleorman, se află Mănăs­tirea Pantocrator. Aşezarea monahală proaspăt înfiinţată respiră aer curat de pădure, cu iz de sfinţenie şi bucurie din bucuria Învierii Domnului. Paraclisul, sfinţit nu de mult, e ocrotit de cea mai venerată dintre femeile vestitoare ale marii minuni a creştinătăţii, de Sfânta Maria Magdalena. 

Dacă te îndrepţi spre Alexandria, dinspre Bucureşti, la kilometrul 60, în centrul localităţii Drăgăneşti Vlaşca, un indicator te îmbie să o iei spre Videle. Şi dacă apuci pe acest drum, nu mergi nici un kilometru şi dai peste un loc împădurit, inundat de pace şi bucurie. O căsuţă distinsă a lui Dumnezeu străjuieşte curtea sfântului lăcaş. Paraclisul aşe­zării mănăstireşti, aranjat cu migală şi pricepere, e din că­rămidă şi s-a ridicat într-un singur an, prin dragostea şi dă­ruirea a doi tineri slujitori ai Domnului. Protos. Sebastian Ser­daru şi arhid. Serafim Baciu sunt ucenici apropiaţi ai chiriar­hului locului, Preasfinţitul Ga­laction, Episcopul Ale­xandriei şi Teleormanului. Părintele Se­bastian a slujit timp de trei ani ca diacon al ierarhului, iar pă­rintele Serafim încă împarte ascultarea de mănăstire cu sluji­rea ca arhidiacon.

„Spitalul pe care îl vom ridica va împlini deplin nevoile oamenilor”

Pe locul fostului spital al comunei Drăgăneşti Vlaşca s-a început în 2012 ridicarea unui alt fel de spital, duhovnicesc. În 2013 s-a terminat de zidit paraclisul şi s-a pictat. „Construcţia spi­talului data din 1916 şi a fost iniţial ridicat pentru veteranii de război. A devenit ulterior spitalul comunei. A fost părăsit prin 1970”, povesteşte protos. Se­­­bastian Serdaru, stareţul mănăstirii.

Cei doi monahi au pornit la drum cu economiile personale, iar pe parcurs li s-au alăturat oameni cu suflet mare. Au văzut mai multe locaţii, dar când au pus piciorul în spaţiul fostului spital au simţit, ca şi Patriarhul Iacov, că acolo e poarta cerului. „Am obţinut cu greu terenul de la primărie. Primarul ne spunea că locul pe care-l voiam noi e mândria satului, că toţi s-au născut în spitalul acela. Şi-ar fi dorit să-i dea aceeaşi destinaţie, dar noi i-am explicat că spitalul pe care îl vom ridica va împlini deplin nevoile sufleteşti şi trupeşti ale oamenilor”, îşi amin­teşte părintele stareţ.

Cum au simţit cei doi, pe atunci diaconi, chemarea înăl­ţării unei case a Domnului şi de ce au pus-o sub ocrotirea Sfintei Mironisiţe Maria Magdalena, ne povesteşte părintele Sebastian. „La Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos am rezonat. Acolo am atins mâna Sfintei Maria Magdalena, care e caldă. Ne-au istorisit părinţii de acolo cum le-a ars biserica prin 1800 şi cum sfintele moaşte au rămas intacte. Au plecat atunci în pro­ce­siune cu Sfânta Maria Mag­da­lena şi au strâns exact suma ne­ce­sară ridicării bisericii. Atunci şi acolo am luat hotă­râ­rea de a-i ridica o căsuţă Sfintei Mi­ro­no­siţe şi am avut credinţa că de fapt, ca şi la Sfântul Munte, bi­se­­rica şi-o va ridica Sfânta”, măr­­turiseşte părintele Se­bastian.

Părintele Sebastian are din copilărie o evlavie deosebită la Sfânta Maria Magdalena. „M-a fermecat, copil fiind, istorisirea momentului de la mormânt, întâlnirea dintre Hristos înviat şi mironosiţă. A fost primul om care L-a văzut pe Hristos înviat! După cum e cântată în imnul Acatistului, Sfânta Maria din Magdala este un prim model al vieţii călugăreşti. Ea este mo­delul nostru”, precizează stareţul.

Regăsirea bucuriei Învierii

Complexul monahal de la Drăgăneşti Vlaşca mai cuprinde clădirea stăreţiei şi chiliile, bise­rica mare, aşezată sub ocrotirea Sfântului Ioan Evanghelistul, care acum este la stadiul fun­daţiei, altarul de vară cu hramul „Schimbarea la Faţă a Dom­nului” şi clădirea cu trapeza, a cărei construcţie s-a şi început. „Sfânta Maria din Magdala a fost înmormântată la Efes de Sfântul Ioan Evan­ghelistul. Sfântul Ioan, cel mai tânăr dintre Apostoli, va ocroti biserica mare a mănăstirii noastre, într-o comuniune a sfinţilor, spre ajutorul tinerilor care se regăsesc în cadrul aşezării mo­na­hale teleor­mănene. Iată două modele ale apostolatului creştin, care sperăm să ne ajute în misiunea noastră şi să revigoreze viaţa spirituală mănăstirească din această parte a ţării unde comunismul a făcut ravagii mari. Pe aici cred ca n-a mai fost o mănăstire de 400 de ani. Când am venit noi, acum doi ani, oamenilor nu le venea să creadă că îi îndemnăm să vină să se u­nească cu Hristos în Sfintele Taine. Ei ştiau că trebuie să te împărtăşeşti o dată pe an şi asociau împărtăşirea cu momentul morţii. Am observat că slăbirea credinţei e cauzată de slăbirea credinţei în Învierea lui Hristos şi în învierea sufletului, iar Sfânta noastră ocrotitoare ne va ajuta să regăsim bucuria Învierii”, e convins părintele Sebastian Serdaru. Cât priveşte numele mă­năstirii, Pantocrator, şi le­gătura cu hramul altarului de vară şi cu cel al bisericii mari, părintele stareţ ne explică că „momentul Schimbării la Faţă a lui Iisus este cel al arătării atotputerniciei Lui, când Se des­coperă ca Pantocrator, Stă­pâ­nul a toate. Sfântul Ioan Evan­ghelistul foloseşte de nouă ori nu­mele Pantocrator în Apo­calipsă”.

Rugăciunile de noapte

În fiecare noapte de vineri, Mănăstirea Pantocrator are un program liturgic aparte. La ora 22:00 se adună la rugăciune familia credincioşilor care împo­dobesc slujbele de la sfântul aşe­zământ. Se începe cu Sfântul Maslu şi se continuă cu Pa­raclisul Sfintei Maria Mag­da­lena, cântat de tineri, şi Sfânta Liturghie, după miezul nopţii.

Cei care vin să se închine la racla Sfintei Mironosiţe cer în primul rând ajutor pentru întoarcerea la Dumnezeu, pentru sporirea credinţei şi pentru regăsirea sensului vieţii. „Mulţi se regăsesc în exemplu Sfintei, care înainte să-L întâlnească pe Hristos a avut o viaţă întu­ne­cată. Dar a mers din întuneric la lumină. A mers la mormântul Domnului prin noapte, a biruit spaimele, pe soldaţii şi iudeii îndârjiţi, a fost vindecată de posedare şi văzut lumina izvo­rând din mormântul lui Hristos. Sfântul Simeon Metafrastul spune chiar că acei demoni ai Mariei Magdalena de care a eli­berat-o Hristos ar fi depresia, atât de întâlnită în zilele noastre”, spune părintele stareţ.

Ziua sfinţirii, de neuitat

Anul acesta, pe 4 mai, de sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfintei Magdalena de la Efes la Constantinopol, care anul acesta a coincis cu Duminica Mironosiţelor, paraclisul Mănăstirii Pantocrator a primit veşmântul sfinţirii. Slujba Aghesmei, sfinţirea noii racle cu moaştele Sfintei Maria Magdalena, lucrată la Atelierele Patriarhiei Române, târnosirea sfântului lăcaş la exterior şi interior şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, alături de PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, şi de PS Visarion, Episcopul Tulcii.
Cei doi părinţi mărturisesc că au simţit mereu ajutorul Sfintei Maria Magdalena, dar binefacerea din ziua sfinţirii nu o vor uita nicicând. „S-a întâmplat pur şi simplu o minune atunci, pe 4 mai. Toată lumea vorbeşte despre asta. Era o ploaie torenţială. Simţeam că se rupe cerul. Sfânta Liturghie urma să aibă loc pe scenă, acoperită ce-i drept, dar eram mâhnit să-i văd pe oameni în ploaie. După slujba Aghesmei, când am luat racla sfintei pe umeri să mergem în procesiune, înainte de Liturghie, în momentul acela s-a făcut o gaură în cer şi de acolo au ieşit mii de raze, pentru fiecare pelerin. Ploaia s-a oprit instantaneu”, mărturiseşte părintele Sebastian.

Cei peste 3.500 de credincioşi s-au închinat până la miezul nopţii în altarul bisericii nou-sfinţite şi au primit iconiţe cu Sfânta Maria Magdalena şi târnoseală (o bucată de pânză îmbibată cu ceară şi diferite arome).