Pe scurt
Poştaşi protejaţi prin satelit
Poştaşii din Drobeta-Turnu Severin au fost dotaţi cu dispozitive GPS, pentru a putea fi monitorizaţi în cazul în care ar fi atacaţi de necunoscuţi. Dirigintele Oficiului poştal din Drobeta-Turnu Severin, Dănuţ Radu, a declarat că dotarea poştaşilor cu GPS-uri are drept scop asigurarea protecţiei lucrătorilor poştali care transportă corespondenţă şi valori bancare şi care pot fi, în unele împrejurări, agresaţi. „Datorită acestor echipamente cunoaştem în orice moment poziţia salariatului. Îl putem localiza indiferent în ce zonă s-ar afla. GPS-ul are dublă funcţionalitate - prin el se poate comunica cu dispecerul şi poate fi folosit în caz de alarmare“, a precizat Dănuţ Radu. Potrivit acestuia, pe lângă dispozitivele de urmărire prin satelit, poştaşii au primit şi spray-uri lacrimogene pentru autoapărare. Terenuri pentru tinerii din Neamţ Un număr de 60 de familii de tineri au primit, marţi, de la Primăria Piatra Neamţ, actele de atribuire a terenului pe care urmează să îşi construiască locuinţe, conform Legii nr. 15 din 2003. Loturile repartizate sunt în suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi pot fi ipotecate de tineri, pentru obţinerea unui credit necesar construcţiei locuinţei. Reprezentanţii Primăriei au anunţat că alte 164 de loturi de teren urmează să fie repartizate, în următoarele zile, familiilor de tineri aflate pe lista de aşteptare. Municipalitatea s-a angajat să asigure infrastructura şi utilităţile pe terenul pe care se vor construi locuinţele, iar un investitor italian s-a arătat deja interesat să construiască în zonă un hypermarket. Tramvaie second-hand, plătite cu muncă Societatea locală de transport în comun din municipiul Brăila s-a angajat să repare mai multe tramvaie de epocă din Austria, urmând ca, în schimbul muncii prestate, să primească tramvaie second-hand de la Viena. Potrivit directorului societăţii Braicar, Cornel Săndulescu, acest contract este încheiat cu o firmă din Viena şi prevede, pentru acest an, livrarea unui număr de şase tramvaie second-hand, care vor completa parcul de transport în comun din Brăila. „Noi reparăm tramvaie de epocă, pe care ei le trimit la un muzeu din Austria, iar în schimb primim tramvaie second-hand în stare de funcţionare“, a declarat şeful societăţii de transport public. Societatea Braicar a mai primit, anul acesta, tot în sistem barter pentru servicii de renovare, un tramvai fabricat în anul 1924, în Germania, şi care a circulat în Austria. Directorul Braicar a spus că tramvaiul de epocă va intra în circuitul turistic al oraşului, urmând să fie scos din depou la ocazii speciale şi chiar închiriat în cazuri speciale, cum ar fi oficierea unei căsătorii în acest spaţiu.