Pe urmele pelerinilor, la icoana făcătoare de minuni de la Rădăşeni

În calea necazurilor, oamenii nu pot pune stavilă. Neputincioşi de multe ori, caută scăpare la Hristos şi la Maica Lui. Credinţa le este mângâiere în momentele dificile ale vieţii. Iar Maica Domnului este mare mijlocitoare înaintea tronului ceresc. Icoana de la Rădăşeni sau Portăriţa este vestită nu numai în întregul ţinut al Moldovei, ci peste tot în ţară. Ajută mulţi credincioşi şi este cunoscută ca icoană făcătoare de minuni. Pelerinii vin din toate colţurile ţării. Aud de minunile icoanei Maicii Domnului de la Rădăşeni şi se roagă cu speranţă. Şi pleacă cu această speranţă. Se vede pe chipurile lor, după ce petrec câteva clipe în biserică şi vorbesc cu părintele paroh. Despre sine şi vindecările întâmplate la icoana în faţa căreia slujeşte, preotul de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni nu vorbeşte mult: „Sunt aşa cum mă vedeţi. Asta este viaţa mea. Cât despre icoană, cele mai multe lucruri se pot afla îngenunchind în faţa ei, la rugăciune“.

În Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, din Rădăşeni (un sat de lângă Fălticeni), chipul Maicii Domnului cu Pruncul dintr-o icoană mare şi frumoasă priveşte cu ochi buni pe fiecare credincios care vine şi i se închină. Pentru mulţi dintre aceşti oameni, Împărăteasa cerurilor este ultima scăpare, ultima alinare în lupta cu toate cele rele ale vieţii. Vin pelerini din toate colţurile ţării. Cei mai mulţi dintre ei - oameni maturi, trecuţi demult de prima tinereţe.

După terminarea Sfintei Liturghii, biserica devine un furnicar de oameni, se închină la icoane, aprind lumânări şi-l urmăresc din priviri pe părintele lor, Petru Irimescu. Trebuie să fie un bun ascultător şi povăţuitor, de caută toţi oamenii să-i vorbească, mai cu seamă după ce se închină icoanei din faţa altarului! Despre sine şi vindecările întâmplate la icoana în faţa căreia îi slujeşte, preotul de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni nu vorbeşte mult: „Sunt aşa cum mă vedeţi. Asta este viaţa mea. Cât despre icoană, cele mai multe lucruri se pot afla îngenunchind în faţa ei, la rugăciune“.

În afară catedrală, înăuntru sanctuar

Biserica, îngrijită şi înaltă asemenea unei catedrale, nu este o clipă lăsată singură. Oamenii vin şi pleacă neîncetat. Au auzit de minunile icoanei Maicii Domnului de la Rădăşeni şi se roagă cu speranţă. Şi pleacă cu această speranţă. Se vede pe chipurile lor după ce petrec câteva clipe în biserică şi vorbesc cu părintele paroh. Sunt atât de mulţi, încât aşteaptă la rând să vorbească cu părintele. „Aştept să vorbesc cu părintele. Am venit de la Buzău. Am un copil foarte bolnav, s-a născut cu un handicap sever şi are nevoie de o operaţie. Am mers la medici, am făcut tot ce s-a putut omeneşte face, însă...“, izbucneşte în lacrimi o femeie cu cearcăne adânci sub doi ochi mari şi verzi.

Privit din interior, lăcaşul sfânt pare un sanctuar. Este un loc al liniştii, al împăcării, al păcii. O atmosferă cu totul aparte, scăldată într-o lumină lină, venită nu se ştie de unde, dar simţită de toţi cei prezenţi. Din înalt răsună frumoase cântece bisericeşti, care îndeamnă şi mai mult la rugăciune.

Andreea, un copil al Maicii Domnului

„Dacă nu aş veni de două ori pe săptămână la măicuţa Domnului să plâng, să am cui spune necazul meu, nu aş putea trăi. Şi eu şi soţul meu suntem bolnavi. Ne câştigăm banii cu greu. Aşa cum putem, mergem şi muncim cu ziua pe la oameni, în sat. Câştigăm puţin, lumea e săracă. Tot ce îmi doresc este să îmi recapăt sănătatea, eu şi soţul meu, şi să o putem ajuta pe Andreea, fiica noastră“, mărturiseşte Nicoleta..., o mămică tânără, a cărei fetiţă o însoţeşte mereu la biserică. Andruţa, aşa cum o alintă mama, este un copil cum rar se întâlneşte. Maturizată înainte de vreme, din cauza necazurilor, Andruţa este o fetiţă extrem de inteligentă, din păcate, nu foarte sănătoasă. Cu toate acestea, micuţa este cea mai bună din grupă la grădiniţa din Moţca, localitatea în care locuieşte, este sociabilă şi frumoasă ca orice copil de vârsta ei. Ceea ce o face deosebită este credinţa sa. Aşa cum o înţelege ea. Vorbeşte despre Dumnezeu şi Maica Domnului, la a cărei icoană îngenunchiază deseori, şi îi place să deseneze îngeraşii din cer. „Odată, am observat şi eu ceva, pe care nu l-am învăţat nici de la grădiniţă, nici de la mama, nici tata, pentru că nu am avut cum să-l aflu. Eu l-am ştiut în mintea mea de fiecare dată şi i-am spus şi luâ mama acel lucru, cum câţiva îngeraşi L-au purtat pe aripi pe Dumnezeu rege, împărat şi prinţ al lor, fiindcă El ne dă sănătate. Şi după aceea, El a fost pe pământ. După aceea, noi am dispărut (n.r. oamenii). După aceea, au venit dinozaurii care au distrus în cale tot. Apoi, dinozaurii au fost pedepsiţi pentru fapta lor rea. Şi a venit timpul lor să moară şi ei au murit.“

A observat Andra, cu ochii săi de copil, că mulţi dintre oamenii care vin la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ poposesc o singură dată sau de două ori, apoi nu mai ajung vreodată la icoana Maicii Domnului: „Mai ţii minte, mamă, fata aceea în roşu, care mi-a dat poşeta făcută din inimioare? Ea a venit o dată şi a mai venit încă o dată. Daâ demult o fost asta...Şi acum nu mai vine deloc“, spune cu necaz piticul care vrea să fie „fotografiţă“, atunci când va creşte mare, ca să poată face şi ea fotografii precum oamenii care vin la biserică.

Drumul icoanei de la Athos la Rădăşeni

După ce timp de 36 de ani, icoana pictată la Athos şi-a găsit adăpost la Mănăstirea Râşca, loc în care stăreţea ieroschimonahul Veniamin Piticariu (perioada sfârşitului de veac al XlX-lea), aducerea ei la Rădăşeni, satul de unde nu s-a mai lăsat dusă, a fost prilej de mare bucurie pentru locuitorii acestor meleaguri. Aşa a oferit părintele Piticariu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ şi a însoţit darul său cu dorinţa de a fi îngropat şi el alături de lăcaşul Portăriţei, ceea ce s-a şi întâmplat. Dar iată de unde vine povestea icoanei preaminunate, care începe din timpul când la Mănăstirea Râşca stăreţea părintele Piticariu, originar din satul Mihăieşti, situat aproape de Rădăşeni. Din dorinţa de a lăsa obştii şi credincioşilor o icoană pictată la Sfântul Munte, monahul a pornit într-acolo, după ce a strâns câţiva galbeni pe care i-a pus într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru. A luat corabia spre Constantinopol, însă o furtună puternică era cât pe ce să-l înghită în valurile sale. A scăpat cu viaţă, însă bastonul s-a pierdut în mare. Abătut, monahul şi-a continuat drumul spre Athos, dar pentru că nu a mai putut strânge alţi bani, nu şi-a putut împlini dorinţa. La întoarcere, în timp ce aştepta corabia la Istanbul, a găsit bastonul într-o grămadă cu obiecte pescuite din mare. Astfel, stareţul de la Râşca şi-a recuperat „comoara“, a mers la Athos şi la întoarcerea în ţară a dăruit mănăstirii sale o icoană pictată (în jurul anului 1889), de un vestit pictor de la Schitul Lacu. Data la care a fost lucrată icoana şi cel care a plătit cheltuielile pentru realizarea ei sunt deasemenea menţionate: „Aceasta Sfântă Icoană a Maicii Domnului se numeşte Portăriţa“. Jos, pe argint, scrie: „Această icoană s-a făcut şi s-a împodobit cu spesele mele - Veniamin Piticariu - 1892. Sfânta Icoană este o copie artistic de pe chipul Sfintei Icoane Portăriţa, de la Sfântul Munte Athos, de la Mănăstirea Iviru“.

Minunea din 1921

În calea necazurilor, oamenii nu pot pune stavilă de unii singuri. Neputincioşi de multe ori, caută scăpare la Dumnezeu. Credinţa le este mângâiere în momentele dificile ale vieţii. Iar Maica Domnului este mare mijlocitoare. Icoana de la Rădăşeni sau Portăriţa a ajutat mulţi credincioşi şi a devenit cunoscută în timp ca icoană făcătoare de minuni.

Povestesc bătrânii satului cum că în luna mai a anului 1921, preoţii au pornit cu icoana în procesiune de la Râşca spre Rădăşeni. Era vreme de mare secetă. În urma rugăciunilor şi a slujbelor, minunea s-a întâmplat. Spre seară, ploaia a venit. A doua zi, când să se pornească alaiul la drum, icoana nu a putut fi urnită nicicum. Boii nu au mai tras la jug, până ce icoana nu a fost dusă la biserică. Autenticitatea minunii din anul 1921 este confirmată de arhimandritul Cleopa Ilie, liturghisitor în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădăşeni.

Dintre oamenii destoinici ai satului, arhimandritul Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi marele eclesiarh al Catedralei patriarhale, vorbeşte de fiecare dată, când are prilejul, despre icoana făcătoare de minuni de acasă. Cu nostalgia produsă de amintirea locurilor copilăriei sale, vorbeşte despre „binecuvântarea primită de suflarea din Rădăşeni prin existenţa icoanei Maicii Domnului“.

Astăzi, în satul în care primăvara e mai frumoasă ca nicăieri, pentru că lasă livezi nesfârşite de pomi să înflorească oriunde vezi cu ochii şi înfrumuseţează casele îngrijite ale gospodarilor cu vegetaţie abundentă, vin numeroşi clerici, monahi şi pelerini. În această mare grădină a lui Dumnezeu îşi găsesc cu toţii loc. Maica Domnului îi primeşte pe fiecare în parte şi face ca în fiecare zi, la Rădăşeni, să fie sărbătoare.